11 lucruri mai puţin cunoscute despre contraceptive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majoritatea produselor contraceptive orale de 28 de zile conţin şapte pilule placebo Foto Arhiva Adevărul
Majoritatea produselor contraceptive orale de 28 de zile conţin şapte pilule placebo Foto Arhiva Adevărul

Pilulele contraceptive sau dispozitivele intrauterine sunt declarate cele mai sigure şi eficiente metode de prevenire a unei sarcini nedorite, iar folosirea lor este larg răspândită. Există, totuşi, anumite lucruri despre acestea pe care puţină lume le ştie.

Experţii în sănătate sunt de acord că diferitele metode de contracepţie, precum pilulele orale, dispozitive intrauterine (DIU) sau plasturii cu hormoni, reprezintă cel mai sigur şi eficient mod de a reduce riscul apariţiei unei sarcini nedorite.

În general, femeile sunt cele care trebuie să le aplice şi de aceea ele trebuie să se informeze în detaliu înainte de a utiliza o anume metodă. 

Potrivit Medical Daily, există o serie de lucruri depsre contraceptive, unele dintre ele surprinzătoare chiar, pe care nu le vom auzi în cabinetul medicului. Iată care sunt acestea:

1. Contraceptivele pot influenţa opţiunile femeilor, făcându-le să fie atrase de bărbaţi în funcţie de bagajul lor genetic.

2. 95% din toate sarcinile nedorite sunt rezultatul utilizării inconsistente a contraceptivelor.

3. Anticoncepţionalele nu îngraşă.

4. Beneficiile medicale ale contraceptivelor orale includ: ameliorarea acneei, reducerea crampelor, a fluxului menstrual, a pilozităţii corporale, a riscului de cancer, dar şi de sarcină extrauterină, precum şi prevenirea osteoporozei şi a bolilor inflamatorii. 

5. Deşi pilulele orale sunt ce mai populară formă de control al naşterilor în Statele Unite, titlul de cea mai folosită metodă contraceptivă la nivel mondial e deţinut de DIU.

6. Majoritatea produselor contraceptive orale de 28 de zile conţin şapte pilule placebo.

7. Nu există nicio limită de timp din punct de vedere medical pentru folosirea contraceptivelor orale.

8. Femeile din cele mai vechi timpuri au folosit Silphium, o plantă înrudită cu patrunjelul, pentru a nu rămâne însărcinate. Acesta a dispărut din cauza utilizării ei excesive.

9. Există contraceptive care se folosesc pentru reducerea populaţiilor de porumbei şi gâşte.

10. Barbaţii care iau contraceptive destinate femeilor riscă să aibă sâni mai mari, mai puţin păr facial, testicule mai mici, dar şi apetit sexual redus. 

11 Deşi nu există deocamdată niciun contraceptiv oral pentru bărbaţi, se lucrează în prezent la crearea unei pastile de acest fel.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite