8 animale modificate genetic pentru folosul oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Găinile modificate genetic nu au pene şi sunt rezistente la gripa aviară FOTO Amazing Beautiful World
Găinile modificate genetic nu au pene şi sunt rezistente la gripa aviară FOTO Amazing Beautiful World

Un organism modificat genetic este cel al cărui material genetic a fost alterat cu ajutorul tehnicilor de inginerie genetică. Printre ele se află şi micro-organismele, ca bacteriile, dar şi insecte, plante, peşti şi mamifere. Modificarea genetică a unor animale s-a făcut, iniţial, pentru folosul oamenilor.

1. Puii fără pene şi imuni la gripa aviară

Pare o glumă, dar puii fără pene există. Oamenii de ştiinţă din Israel au creat un prototip al unei noi rase de găini fără pene. Beneficiile acestei rase sunt multe: poţi economisi timp când găteşti, pentru că nu mai trebuie jumuliţi puii, plus că sunt mult mai „ecologici“. De fapt, se reduc semnificativ costurile creşterii acestor găini. Cercetătorii susţin că puii fără pene sunt extrem de siguri din punct de vedere al sănătăţii, pentru că reprezintă, pur şi simplu, combinarea a două rase de găini, dintre care una este „gât golaş“.

În ciuda numeroaselor beneficii pe care le oferă puii fără pene, există totuşi şi anumite lucruri de luat în considerare: mama natură nu ar fi creat penele pe găini, dacă ar fi crezut că sunt inutile. Penele protejează găinile de paraziţi, de temperaturile extreme, plus că un cocoş mult prea zelos poate răni serios o găină atunci când se împerechează, notează „Amazing Beautiful World“.

2. Pisicile şi câinii hipoalergenici

Ce te faci dacă iubeşti pisicile (sau câinii), însă eşti extrem de alergic la ele? Ai putea să te mulţumeşti cu sistemul tău imunitar mai puţin eficient şi să-ţi cumperi un peştişor exotic. Dar ai putea să-ţi cumperi şi un animal de casă hipoalergenic.

image

FOTO Arhivă

O companie numită „Lifestyle Pets“ susţine că este în stare să „producă“ animale de casă hipoalergenice, prin selectarea acelora care au, în mod natural, trăsături genetice speciale, şi prin înmulţirea lor. Grupul de pisici şi de câini care nu produce alergenii dăunători pentru om, este, deocamdată format din patru pisici şi şase câini. Vestea proastă este că preţurile încep de la 6.950 de dolari (aproximativ 5.160 de euro), aşa că mai bine îţi cumperi un peştişor auriu.

Trebuie notat că, înainte să găsească animalele hipoalergenice pentru a le înmulţi, compania „Lifestyle Pets“ a modificat genele animalelor pentru a produce prima tranşă de animale hipoalergenice. Oamenii de ştiinţă au izolat proteina responsabilă cu producerea alergenilor la pisici şi au distrus-o printr-o metodă numită „feliere genetică“. După cum sugerează şi numele, experienţa este foarte chinuitoare pentru animal şi, mai mult ca sigur, nedreaptă. În cazul în care iubeşti animalele, cu siguranţă că nu le vrei torturate. Este de preferabil să dai cu aspiratorul mai des şi poate să iei, din când în când, un antihistaminic.

3. Căluţul de mare aurit

Uită de telefoanele placate cu aur, de îngheţata cu fulgi de aur sau de maşinile strălucitoare. Dacă tot ai bani de aruncat, poţi să-ţi cumperi un căluţ de mare din aur.

Caluti de mare auriti modificati genetic FOTO Amazing Beautiful World

FOTO Amazing Beautiful World

Aceste creaturi au fost create de oamenii de ştiinţă vietnamezi şi sunt primele animale modificate genetic din Vietnam. Praful de aur a fost amestecat cu proteine de meduză şi apoi a fost inserat în ouăle căluţilor de mare printr-o metodă numită „împuşcarea genelor“, care are foarte multe utilizări potenţiale extraordinare. 

„Împuşcarea genelor“ poate trata boli umane incurabile, ca diabetul, prin înlocuirea ADN-ului cu probleme din corpul pacientului.

4. Cămilele-farmacii

Oamenii de ştiinţă din Dubai cred că cel mai bun mod de a vindeca bolile genetice este prin modificarea genetică a animalelor pentru a produce proteine vindecătoare în laptele lor. Însă, până acum, cercetătorii s-au concentrat doar pe cămile. De ce cămile? Pentru că sunt ieftine, rezistă la boli, se adaptează uşor la diverse clime, sunt uşor de întreţinut şi mănâncă puţin.

5. Ţânţarii bombă

În fiecare an, există peste un milion de decese din cauza malariei şi alţi 300 de milioane de oameni sunt infectaţi. Aşa că există un motiv serios pentru oamenii de ştiinţă să conceapă metode de a pune capăt acestei maladii. Inspirându-se din zicala „cui pe cui se scoate“, cercetătorii au venit cu ideea ţânţarilor care pot lupta împotriva malariei.

image

FOTO Shutterstock

Acest tip anume de ţânţari a fost modificat genetic pentru a fi rezistent la parazitul plasmodium, cel responsabil cu malaria. Însă, experimentele anterioare au demonstrat că aceşti paraziţi sunt capabili să evolueze rapid şi să dezvolte imunitate la orice ameninţare. Aşa că, nu mai bine oamenii de ştiinţă ar trebui să se concentreze pe omorârea ţânţarilor?

De fapt, au şi încercat. O echipă de cercetători s-a chinuit să creeze un tip de ţânţar care să transmită urmaşilor gena morţii subite, fapt care i-ar face pe „bebeluşii“ de ţânţari să moară de bătrâneţe înainte să atingă maturitatea sexuală. Totuşi, efectul ecologic devastator nu trebuie uitat: dacă toţi ţânţarii ar fi distruşi, animale ca liliecii, care depind de ţânţari ca hrană, ar fi distruşi şi ei.

6. Supervacile

Taurul Herman, prima bovină modificată genetic, a fost creat în 1990. De la el, s-au întâmplat multe. Acum avem vaci cu coarne mai mici, mai rezistente la boala vacii nebune şi la infecţiile ugerelor. Se poate stabili chiar sexul unui viţel sau se poate crea chiar rasa „Albastrul Belgian“.

Vaca modificata genetic Albastrul Belgian FOTO Amazing Beautiful World

Rasa Albastru Belgian FOTO Amazing Beautiful World

Totuşi, „Albastrul Belgian“ nu a fost creat prin modificări genetice. Aceasta este o rasă care are o genă miostatină defectă (genă care este responsabilă cu inhibarea muşchilor) care face vaca mai musculoasă. Vacile din această rasă au o carne mai uşoară şi cu un conţinut mai scăzut de grăsimi, adică mult mai sănătoasă şi cu mai puţine riscuri pentru sănătate.

7. Porcii Popeye marinarul

Carnea de porc este foarte bună la gust însă foarte rea pentru sănătate. Nu-ţi pierde speranţa! Oamenii de ştiinţă japonezi au creat porci modificaţi generic care sunt şi carne, dar şi legumă.

Aceştia sunt numiţi „porcii Popeye“ şi au inserată o genă de spanac care transformă grăsimea saturată într-una nesaturată (acid linoleic). Deşi au fost consideraţi sănătoşi, aceşti porci au fost întâmpinaţi cu proteste din partea oamenilor. Mulţi se întrebau de ce ar vrea să mănânce porci mutanţi dacă tot nu le plac legumele. „Nu mai transformaţi porcul în ceva ce nu e!“, spuneau protestele.

8. Animale care strălucesc în întuneric

Deşi par nişte animale complet inutile, cele care strălucesc în întuneric au şi un scop nobil. De exemplu, pisicile modificate cu gena care străluceşte sunt mult mai rezistente la virusul HIV specific felinelor, care afectează 500 de milioane de pisici din lume. Oamenii de ştiinţă au mai introdus această genă şi la peşti pentru a le urmări migrarea.

Dacă aceste motive par prea simple, trebuie reţinut şi faptul că cercetătorii se folosesc de aceste animale care strălucesc în întuneric pentru a învăţa mai multe despre boli grave, cum ar fi boala Parkinson sau Alzheimer.

Şi totuşi, deşi aceste cauze sunt nobile, mai există şi animale strălucitoare create parcă pentru distracţie: viermii de mătase. Japonezii s-au gândit să creeze mătase exotică strălucitoare în întuneric.


Citeşte şi:

Copii perfecţi din punct de vedere genetic. Unele tehnici de testare există şi în România

Medicina a evoluat atât de mult în ultimii ani, încât astăzi este posibil ca viitorii părinţi să aleagă, la fertilizarea in vitro, numai acei embrioni care sunt feriţi din punct de vedere genetic de pericolele cunoscute. Unele dintre testele care identifică „embrionii perfecţi“ sunt disponibile şi în România.

Cât de mult este influenţat ADN-ul de mediu şi de alimentaţie

Un domeniu aparte al geneticii studiază modul în care stilul de viaţă şi istoricul personal modifică materialul genetic cu care ne naştem – epigenetica. Aceste modificări, de care suntem în mare măsură responsabili, ar putea fi cauza pentru majoritatea bolilor, susţin specialiştii în epigenetică.

Cercetătorii au rescris codul genetic al unei bacterii, pregătesc următorul pas în regândirea biologiei şi îmbunătăţirea ei

Oamenii de ştiinţă de la universităţile Yale şi Harvard au reuşit o premieră în ceea ce priveşte genetica. Ei au modificat cu succes genomul unui organism îmbunătăţindu-i sistemul imunitar.

Sunt periculoase organismele modificate genetic?

Avem de hrănit o populaţie în continuă creştere. Agricultura tradiţională nu poate asigura decât parţial cererea mondială de hrană. Este nevoie să reinventăm agricultura, să sporim recoltele. Dar nu acesta ar trebui să fie argumentul pentru cultivarea plantelor modificate genetic. Trebuie să fim prudenţi, să păşim cu grijă în zonele tehnologiilor noi. Tocmai de aceea avem nevoie de rigoarea, de obiectivitatea ştiinţei.

Cercetătorii au creat o hartă a variaţiilor genetice, un pas important către dezvoltarea tratamentelor specifice

Mai mulţi oameni de ştiinţă de la centre din Europa, conduşi de o echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Geneva, au realizat o hartă care stabileşte legătura între gene şi anumite boli. Această hartă este o premieră pentru ştiinţă.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite