Şi adulţii pot suferi de ADHD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii spun că semnele că adulţii pot suferi de ADHD sunt mai subtile faţă de cele apărute la copii.
Specialiştii spun că semnele că adulţii pot suferi de ADHD sunt mai subtile faţă de cele apărute la copii.

Majoritatea persoanelor, când aud de ADHD, fac imediat legătura cu o tulburare de personalitate care apare la copii. Ceea ce trebuie ştiut e că acest sindrom se manifestă şi la adulţi.

Despre tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (în engleză, Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder - ADHD), specialiştii spun că este o condiţie cronică care este întâlnită la milioane de copii. Nu există un tratament care să o stopeze, însă există medicamente şi terapie pentru a reduce simptomele, dacă sunt descoperite la timp. ADHD-ul se poate prelungi şi la vârsta adultă, dacă nu este observat şi diagnosticat de la început, din copilărie. În câteva cuvinte, ADHD-ul include o serie de probleme combinate precum: un comportament impulsiv, hiperactivitate, dificultăţi de concentrare şi de începere-îndeplinire a sarcinilor.

În cazul depistării acestei tulburări la persoanele adulte, specialiştii spun că semnele că aceştia pot suferi de ADHD sunt mai subtile faţă de cele apărute la copii, explică cei de la webmd.com. De aceea, este posibil ca foarte mulţi oameni să nu ştie că au ADHD. Ei pot pune unele simptome (le e greu să se organizeze, să-şi rezolve sarcinile de serviciu, nu dau randament) în seama stresului şi a oboselii.

Principalele semne

Adulţi cu ADHD sunt haotici, dezorganizaţi, le este foarte greu să înţeleagă ce au de făcut. Aceştia nu se pot concentra, sunt cu mintea în altă parte. De asemenea, sunt extrem de activi: vorbesc în continuu, gesticulează, nu stau locului, se fâţâie, pun mâna pe tot felul de obiecte, nu se pot relaxa, iar toate aceste acţiuni continue pot transmite o stare de nelinişte şi celorlalţi din jur. Astfel de oameni care au ADHD sunt extrem de impulsivi, iau decizii foarte repede fără să se gândească la urmări. Vei observa un ins cu această tulburare când te va întrerupe de nenumărate ori, când va dori să rezolve totul imediat şi să vadă şi rezultate tot atunci, pe loc.

Află pe clicksanatate.ro prin ce alte simptome recunoşti tulburarea ADHD!

Scapă în timp record de acnee!

Cum alungi kilogramele în plus la menopauză

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite