Medicină

articolul anterior articolul urmator

A început sezonul Nobelului.  Cercetătorii care au descoperit virusul hepatitei C au primit premiul Nobel pentru Medicină

1
5 Oct 2020 13:50:41
Autor: Viorica Marin
Harvey J. Alter, Michael Houghton şi Charles M. Rice, recompensaţi cu Nobelul pentru Medicină pentru descoperirea virusului hepatitei C
Harvey J. Alter, Michael Houghton şi Charles M. Rice, recompensaţi cu Nobelul pentru Medicină pentru descoperirea virusului hepatitei C

Cercetătorii Harvey J. Alter, Michael Houghton şi Charles M. Rice au primit premiul Nobel pentru Medicină pe anul 2020. Ei au fost laureaţi pentru descoperirea virusului hepatitei C. Cei trei cercetători „au avut o contribuţie decisivă în lupta împotriva hepatitei care se transmite prin sânge, o problemă globală de sănătate care provoacă ciroză şi cancer de ficat”, potrivit Comitetului Nobel.

 Harvey J. Alter (n. 1935, New York), Michael Houghton (n. Marea Britanie) şi Charles M. Rice (n. 1952, Sacramento) au făcut descoperiri semnificative care au dus la identificarea virusului Hepatitei C. 
 
Înainte de asta, descoperirea virusurilor Heptatitei A şi B au reprezentat paşi importanţi, însă majoritatea cazurilor de hepatită transmisă prin sânge au rămas inexplicabile. Descoperirea virusului Hepatitei C a dezvăluit cauza cazurilor de hepatită cronică şi a făcut posibile testarea şi dezvoltarea de noi medicamente care au salvat milioane de vieţi.
 
Alter şi Rice, care au fost contactaţi de reprezentanţii Comitetului Nobel, s-au arătat „foarte surprinşi”, a spus luni secretarul general. 
 
Valoarea premiului Nobel este de 9 milioane de coroane suedeze (aproximativ 873.000 de euro). Acesta este împărţit, dacă există mai mulţi laureaţi ai unui singur premiu.
 
Între anii 1901 şi 2019 au fost acordate 110 premii Nobel pentru Medicină. Douăsprezece femei se regăsesc pe lista laureaţilor.
 
Cel mai tânăr laureat al premiului pentru Medicină a avut vârsta de 32 de ani - Frederick G. Banting (1923, pentru descoperirea insulinei) -, iar cel mai în vârstă a fost Peyton Rous (87 de ani), laureat în 1966 pentru descoperirea virusurilor tumorale.
 
Cercetătorii William G. Kaelin Jr, Sir Peter J. Ratcliffe şi Gregg L. Semenza, care au identificat sistemul molecular ce reglează activitatea genelor că răspuns la diferite niveluri ale oxigenului, au primit premiul Nobel pentru Medicină pe 2019.
 
Sezonul Premiilor Nobel 2020 va continua marţi, cu anunţarea laureatului pentru Fizică.
 
Premiul Nobel pentru Chimie va fi anunţat pe 7 octombrie, Premiul Nobel pentru Literatură, pe 8 octombrie, şi Premiul Nobel pentru Pace, pe 9 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat pe 12 octombrie.
 
Toate anunţurile vor fi transmise prin streaming, pe site-ul Nobelprize.org.
 
Anul acesta, ceremonia de înmânare a premiilor nu va avea loc la Stockholm, din cauza pandemiei, iar fiecare laureat îşi va primi diploma şi medalia în ţara în care se află. Este pentru prima dată în 76 de ani când ceremonia nu va avea loc.
 
Cu excepţia premiului pentru economie, celelalte premii Nobel au fost create de industriaşul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.
 
În 2020, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), în creştere faţă de suma de 9 milioane de coroane suedeze primită de laureaţii din anii recenţi.
 
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost atribuit pentru prima dată în 1901.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

OmTacut2
5.10.2020, 14:22:40

Nea Banting, cel cu premiul Nobel pentru descoperirea insulinei, a copiat fara nici cea mai mica problema, munca lui Nicolae Paulescu. http://blogs.britannica.com/2011/07/discovered-insulin/ https://www.oatext.com/The-discovery-of-insulin-100th-anniversary.php#gsc.tab=0 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6205949/

+4 (6 voturi)
Modifică Setările