Adevărul Live: Ce boli vindecă celulele stem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Panu Foto Eduard Enea
Tudor Panu Foto Eduard Enea

Reţeaua de sănătate Regina Maria anunţă progresele făcute de copilul de 6 ani cu autism în urma terapiei cu celule stem din luna aprilie. Terapia a fost realizată cu celulele recoltate din cordonul ombilical al fratelui său, iar procedura a avut loc în SUA, la prestigioasa Duke University Medical Center.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevarul Live

Terapia cu celule stem de la Duke University Medical Center a fost posibilă datorită alegerii părinţilor de a stoca celule stem la naşterea  celui de-al doilea copil. Tratamentul a constat într-o procedură similară unei transfuzii de sânge şi a durat aproximativ o ora, insa a fost precedat de o evaluare complexă a pacientului si a probei de celule stem utilizate. Terapia a decurs în condiţii optime, iar procesul de monitorizare a stării de sănătate a copilului şi de evaluare a progreselor pe care acesta le înregistrează, continuă pe parcursul unui an. În acest moment, pacientul se simte bine, face progrese considerabile pe zi ce trece, iar relaţionarea cu cei din jur devine din ce în ce mai bună.

Suntem extrem de încântaţi de evoluţia pacientului, rezultatele pe care le are până în acest moment sunt încurajatoare şi pentru viitor. REGINA MARIA – Banca Centrală de Celule  a fost alături de părinţii copilului încă de la început, de la demararea procedurii de aprobare a terapiei, cât şi ulterior privind monitorizarea evoluţiei pe termen lung. Ne bucurăm să putem fi parte dintr-un domeniu în care progresele medicinei regenerative ajută la îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor diagnosticaţi cu autism. ”, a declarat Dr. Tudor Panu, Directorul Băncii Centrale de Celule Stem Regina Maria.

Dr. Tudor Panu, Directorul Băncii Centrale de Celule Stem Regina Maria, vine în dudioul Adevărul live, de la ora 13.00, pentru a vorbi despre acest caz, explicând ce sunt celulele stem şi care este rolul lor.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite