Medicină

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Evitaţi cosmeticele care au lista de ingrediente ca o lecţie de chimie. Care sunt cele mai nocive produse?

0
4 Mar 2014 14:24:35
Autor: Andrada Floria, Ana Stan
Cosmeticele pe care le aplicăm zilnic pe corp ne expun la un număr uriaş de substanţe chimice. Oana Clătici, medic dermatolog FOTO David Muntean
Cosmeticele pe care le aplicăm zilnic pe corp ne expun la un număr uriaş de substanţe chimice. Oana Clătici, medic dermatolog FOTO David Muntean

Medicul dermatolog Oana Clătici ne învaţă, la Adevărul Live, cum să ne alegem produsele cosmetice astfel încât acestea să nu devină inamici ai tinereţii pielii şi chiar ai sănătăţii.

Din dorinţa de a ne păstra pielea tânără cât mai mult timp, mulţi dintre noi cheltuiesc sute de lei lunar pe cosmetice. Dar câte dintre acestea au, într-adevăr, efectele scontate şi câte grăbesc, de fapt, procesul de îmbătrânire, prin substanţele pe care le conţin? Greu de spus.

Există, totuşi, câteva recomandări ale medicilor dermatologi de care trebuie să ţinem cont atunci când ne alegem cremele de faţă, gelurile de duş şi şampoanele, dar şi produsele de make-up sau parfumurile.

Medicul dermatolog Oana Clătici, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti ne-a oferit câteva idei.

Parfumul poate ascunde peste 250 de substanţe. Dintre acestea multe ar putea fi alergenice. Acest lucru este mai puţin grav, pentru că nu este greu să-ţi dai seama că ai făcut o iritaţie. Însă, multe dintre acestea ascund şi lucruri grave. Trei dintre substanţele folosite la parfumuri sunt clar cu potenţial alergenic şi se mai ştie despre încă 20, spune dr. Clătici.

Ftalaţii sunt extrem de nocivi, mai ales asupra materialului genetic. De fapt, aceşti ftalaţi sunt substanţe utilizate pentru a creşte durabilitatea parfumului şi a culorii. CU cât vrem ca parfumul să fie mai persistent, cantitatea de ftalaţi este mai mare. Dacă avem parfum, vom avea ftalaţi mai mulţi şi efectele nocive sunt mai mari. Este demonstrat că ftalaţii interferează cu funcţia tiroidiană şi afectează şi sistemul reproducător. Ftalaţii sunt utilizaţi şi la ojă, să dureze mai mult. Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit. Gravidele nu trebuie să utilizeze nici lacul de unghii în exces, să aibă grijă la orice produs care se poate absorbi. Ameţeală, migrene, tuse, iritaţii ale pielii, hiperpigmentări – toate astea pot fi provocate de produsele cosmetice. Oricum noi suntem expuşi la poluare, la toxine. Aşa că e bine să ne controlăm mai mult, avertizează dr. Clătici.
 
Alegerea cosmeticelor, antiperspirantelor şi deodorantelor
 
Trebuie să urmărim etichetele, măcar să nu fie menţionate parfumurile sintetice. HICC o moleculă sintetică, atranolul şi cloratranolul sunt alte două substanţe, de data asta naturale care dau mirosul de mosc, continuă dr. Clătici.
 
Aluminiul există şi în alimente, în recipientele în care preparăm mâncarea, dar şi în antiperspirante. Eu bănuiesc că aceste cantităţi mici din ele nu provoacă intoxicaţie. Aluminiul, în mod cert, este implicat în declanşarea bolii Alzheimer. Mai curând s-au descoperit parabeni în tumorile ţesutului mamar (cancerul de sân). Tot mai multe produse cosmetice au început să specifice: fără parabeni, fără conservanţi. Există organisme independente care demonstrează că au efecte nocive. Parabenii sunt nişte conservanţi fără de care nu se poate produce un produs cosmetic pentru că împiedică multiplicarea bacteriilor.  Aproape orice ingrediente din cosmetice ne poate dăuna. Noi trebuie să alegem răul mai mic. S-a demonstrat că parabenii au o capacitate de a mima hormonul feminin, estrogen, care e implicat în cancerul de sân, de col uterin. Aşadar, încerci să eviţi. Dacă putem să alegem fără parabeni, asta ar trebui să facem, adaugă dr. Clătici.


 
Ingredientele cosmeticelor – la ce să fim atenţi
 
Să vă feriţi de listele foarte lungi care începe să semene cu o lecţie de chimie, ne sfătuieşte dr. Clătici.
 
Lauril-sulfatul de sodiu are rolul de a da spumă, şi este folosit în geluri de duş, în şampoane. El poate cauza căderea părului, probleme de ochi, de piele. Şi la trietanolamina trebuie să avem grijă, este o substanţă folosită pentru ajustarea pH-ului. O alta este uleiul mineral este un derivat din petrol şi poate reprezenta chiar şi 10% din produs, dar creează o peliculă pe piele şi poate declanşa acnee. Este întâlnit chiar şi în uleiul pentru bebeluş.
 
Vitamina A poate avea şi o parte nocivă atunci când este folosită de femeile însărcinate. Ele trebuie să ştie că trebuie să evite aplicarea cremelor. Au creme speciale pentru vergeturi, hidratante. Acum, primul copil vine pe la 28 de ani când suntem obişnuite să folosim creme antirid. Însă ele trebuie să fie atente la compoziţie, să nu existe vitamina A în ele. Riscul este de defecte în dezvoltarea neurologică, spune dr. Clătici.
 
Atenţie chiar şi la lumânările parfumate
 
Produsele cosmetice nu trebuie să miroasă frumos, nu trebuie să fie colorate frumos. Atenţie chiar şi la lumânările parfumate. Totul poate conţine ftalaţi. Atenţie şi la vopsitul părului, mai ales gravidele. Acetatul de plumb pentru obţinerea gradată a culorii mai închise a părului este periculos. Cu hena este în regulă, potrivit dr. Clătici.
 
În cazul bebeluşilor, trebuie să ştim că greutatea lor este mică şi că absorbţia la nivelul pielii este mai mare. Trebuie să fim foarte atenţi la cremele pe care le folosim. Există produse dermato-cosmetice speciale, care nu conţin parabeni, bisfenol pentru că mimează hormonii estrogeni, avertizează dr. Oana Clătici.
 
 
Rujul cu plumb
 
Atenţie la rujul care rezistă mult pe buze înseamnă că are mai mult plumb. Mărci de rujuri importante folosesc asta. Plumbul se stochează şi poate da tulburări neurologice, de fertilitate folosit pe termen lung. Luciul de buze nu este bun nici el, atrage razele solare şi se poate ajunge chiar la cancer de piele. Trebuie neapărat să citim ingredientele, întăreşte dr. Clătici
 
Trietanolamina, triclosan (care se regăseşte în toate substanţele de curăţare a feţei, şi în săpunuri şi în pasta de dinţi) – afectează sistemul hormonal, astea se regăsesc în fondul de ten. În orice produs cosmetic, vom întâlni conservanţi. Fără ei nu se poate, altfel ne-am contamina.
 
Cosmeticele organice versus cele naturale
 
Gândul este imediat la natural, sună mai bine asta. Însă orice produs va avea ceva adăugat pentru conservare. Un produs natural va avea un termen de valabilitate mai mic. Produsul natural, deşi sună bine, nu reprezintă o garanţie. Decât să vedem lecţie de chimie pe lista ingredientelor, mai bine vedem plante, denumiri latine. Însă şi la ele putem face alergii.
 
Organic înseamnă mai mult decât natural. Produsul organic înseamnă că are ingrediente naturale, că planta de la care s-a plecat nu a fost tratată cu pesticide, că procesul de producţie este natural. Există organisme care dau certificate, puţine, dar dau aceste certificate pe baze foarte riguroase. Există sigle. Dacă scrie 100% organic, acela este cel mai sigur produs. Trebuie ca sigla să fie foarte clar. Dacă spune certificat organic, are 95%, dacă are 70%, înseamnă fabricat organic. Natural, poate fi de bine, dar nu e garantat, continuă dr. Clătici.
 
Cosmeticele aplicate pe o suprafaţă mare sunt periculoase, dr. Oana Clătici, dermatolog
 
Cremele de corp, gelurile de duş. Trebuie să simplificăm: să alegem organic dacă putem, să folosim mai puţine produse şi produsele să aibă cât mai puţine ingrediente. 
Cremele antirid sunt eficiente?
 
Îmbătrânim de când ne naştem, dar cremele antirid trebuie folosite deja de la 20 de ani. Înainte era de neconceput ca o tânără de 20 de ani să folosească creme. Exist acnee la femei mai în vârstă, chiar şi peste 35 de ani. Medicul dermatolog încearcă să facă totul. Poate că aici e şi vina noastră, poate că ar trebui să le spunem că drumul ăsta de injectarea cu toxina botulinică, peelingurile chimice... Totul trebuie să fie cu măsură, spne dr. Clătici
 
Fumatul este cel mai mare duşman al sănătăţii pielii, dr. Oana Clătici, medic dermatolog
 

Îngrijirea pielii
 
Demachierea, aplicarea loţiunii tonice şi hidratarea. Niciodată să nu ne culcăm cu faţa machiată. Trebuie să folosim geluri de duş sau săpunuri hidratante. Să ne ferim de săpunurile natibacteriene au triclosan, distrug pH-ul. O cremă de corp fără parabeni, un ulei cu ingrediente naturale, ca uleiul de argan, ne sfătuieşte dr. Clătici.
 
Efectul de pătare a pielii de la subraţ este o combinaţie a antiperspirantelor, a pielii, a transpiraţiei. Însă există şi nişte produse cosmetice inadecvate care pătează şi pielea. 
 
Ca femei, e bine să ne epilăm sau să ne radem seara, pentru a aplica antiperspirantul dimineaţa. Le oferim substanţelor o cale mai facilă de a intra. 
    
Pudra de talc
 
Depinde de suprafaţă, de perioada în care aplicăm. Pudra de talc închide porii, dar acolo se întâmplă nişte lucruri. El pătrunde când sunt iritaţii, după epilări... Atunci e periculos. Pielea nu este un drum cu un singur sens. Prin piele se elimină toxinele, dar pot şi intra lucruri. Tot ce punem pe piele se absoarbe foarte mult, adaugă dr. Clătici.
 
Deodorantul este considerat mai blând, fiind folosit să acopere mirosul, nu să împiedice transpiraţia. Însă el trebuie aplicat mai des, conchide dr. Clătici.
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările