Adevărul Live: Ce trebuie să ştii despre poliartrita reumatoidă, boala care deformează articulaţiile

Durerile articulare nu sunt specifice persoanelor în vârstă. De fapt, cea mai frecventă boală inflamatorie articulară, poliartrita reumatoidă, afectează mai ales tinerii. Dr. Cătălin Codreanu, preşedintele Centrului de Boli Reumatice „Dr. Ion Stoia“ din Bucureşti, şi pacientul Ovidiu Constantinescu ne vorbesc despre simptomele bolii, despre diagnostic şi despre progresele înregistrate în ceea ce priveşte tratamentul.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

Reumatismul nu este o singură boală. Sunt peste 100 de afecţiuni reumatice descrise de medici, iar cea mai frecventă dintre ele este artroza, boala degenerativă a articulaţiilor care afectează în mod special vârstnicii. Pe locul al doilea în topul răspândirii în populaţie este, însă, poliartrita reumatoidă, o afecţiune inflamatorie articulară, încadrată de specialişti în categoria bolilor autoimune, şi care se întâlneşte la un român din o sută cu vârsta medie de 35 de ani.

Ce este, de fapt, poliartrita reumatoidă, care sunt categoriile cele mai afectate, care sunt cauzele apariţiei bolii, cu ce simptome debutează, cât de greu se diagnostichează şi ce opţiuni de tratament există astăzi, la toate aceste întrebări ne răspund dr. Cătălin Codreanu, preşedintele Centrului de Boli Reumatice „Dr. Ion Stoia“ din Bucureşti, şi Ovidiu Constantinescu (54 de ani), un pacient care se luptă cu poliartrita de 20 de ani.

Cât de frecventă e artrita reumatoidă şi de ce apare această boală?

Circa 1% din populaţia generală are artrită reumatoidă. Nu există o singură cauză care generează boala, ci o serie de factori pe care doctorii îi numesc factori de risc. Unii dintre aceşti factori de risc se moştenesc, alţii sunt legaţi de particularităţile organismului – boala se întâlneşte de 3 ori mai des la femei faţă de bărbaţi, precum şi de factori de mediu care sunt legaţi, la rândul lor, de o mulţime de boli.

Fumatul e unul din cei mai importanţi factori de risc pentru că alături de alte rele el poate să modifice structura proteinelor din organism şi să facă ca sistemul imun să nu le mai recunoască ca aparţinând organismului şi să reacţioneze impotriva lor ducând în cele din urmă la instalarea bolii.

Excesul ponderal nu face parte din factorii de risc majori.

Diagnosticul nu e întotdeauna uţor de pus, mai ales în cazuri incipiente ale maladiei, pentru că în stadiile timpurii boala nu are nişte trăsături absolut caracteristice.

Printre simptome: durerile articulare, redoarea la nivelul acestora, oboseală, indispoziţie generală. Aceste manifestări necesită o examinare foarte atentă pentru a putea pune un diagnostic.

Doctorii au nevoie de analize specifice de laborator pentru a putea pune diagnosticul corect, uneori si de o examinare imagistica – ecografii articulare sau examen radiologic.

Momentul punerii diagnosticului depinde de accesul la investigaţii de specialitate. Nu în toate zonele din ţară există reumatologi şi mai sunt şi dificultăţi administrative.

Tratamentul în poliartrita reumatoidă a înregistrat trei progrese majore: faptul că tratamentul trebuie început cât mai devreme, trebuie făcut în aşa fel încât să controleze evoluţia ulterioară a bolii şi apariţia unor terapii noi care controlează mult mai bine evoluţia în timp a bolii. Sunt medicamente biologice care pot influenţa mult mai profund sistemul imun.

De regulă, tratamentul are nevoie de mai multe tipuri de medicamente: atât obţinute prin sinteză chimică, cât şi medicamente biologice, în dozele potrivite fiecărui pacient.

În ţările civilizate, după accidentele de circulaţie, poliartrita este boala care produce cel mai mare grad de handicap locomotor.

Accesul la tratament se face prin Casa de Asigurări de Sănătate, medicamentele sunt gratuite.

Dacă boala nu este tratată apar deformările articulare, eroziunile – pierderile de substanţă osoasă - şi, în final, fixarea articulaţiilor într-o anumită poziţie. Sunt pacienţi care ajung să nu se poată alimenta singuri, să nu se poată deplasa singuri, să nu se poată spăla, să nu se poată autoîngriji. Acest lucru face ca boala să fie extrem de gravă.

Vârsta de apariţie a bolii este de 40-45 de ani.

În afară de manifestările articulare sunt şi cele sistemice, la nivelul organelor interne.

Ovidiu Constantinescu, pacient:

E important ca pacientul să fie diagnosticat rapid şi corect. Cea mai păguboasă atitudine este aceea de a amâna să mergem la medicul specialist.

Deformările odată apărute sunt ireversibile.

Eu nu am dat atenţie simptomelor, mă durea ba un umăr, ba altul şi mereu găseam o explicaţie, astfel că am fost diagnosticat târziu. Cred că aş fi putut fi diagnosticat cu 6-8 luni mai devreme dacă aş fi dat atenţie simptomelor şi aş fi mers la medic. Aveam 36 de ani.

Şocul mare a fost când mi s-a spus că nu se cunosc cauzele bolii şi nici cum va evolua aceasta în viitor.

9 luni după ce mi-a fost pus diagnosticul mi-a fost foarte rău. Îmi pierdusem puterea în încheieturi, nu-mi mai puteam turna un ceai. Nu puteam să ţin absolut nimic în mână.

Una din caracteristicile acestei boli e că ce se potriveşte pentru tine nu se potriveşte pentru altcineva, iar tratamentul este extrem de personalizat.

Optimismul creşte eficienţa tratamentului. Poliartrita m-a învăţat că decât să fiu trist fără motiv, mai bine să fiu vesel fără motiv.

Am încercat şi cu foi de varză şi cu ceaiuri şi cu antiinflamatorii. Inclusiv acupunctura, dar toate acestea nu tratau cauza. Nimic, dar absolut nimic nu ţine locul consultului medical de specialitate.