Adrian Stănescu, medic primar geriatrie şi gerontologie: «Copiii noştri vor avea speranţa de viaţă de 100 de ani!»

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice tulburare de memorie, chiar dacă pare banală, trebuie să fie un semnal de alarmă pentru familie şi impune consultul de specialitate. Despre îmbătrânire şi despre boala Alzheimer stăm de vorbă cu gerontologul Adrian Stănescu.

„Adevărul Weekend Sănătate": Sunteţi directorul unui centru pentru îngrijirea persoanelor cu boală Alzheimer. Care sunt priorităţile în acest domeniu?

Dr. Adrian Stănescu: Acum ne concentrăm eforturile pentru crearea unui program naţional pentru bolnavii cu Alzheimer, prin Asociaţia Gerontologica şi prin Asociaţia Română Alzheimer. Nu există unul, aşa cum există un program naţional pentru diabet sau pentru pacienţii oncologici, de exemplu.

De ce este necesar acest program?

Cel mai important lucru este să fie recunoscută problema, de aici pleacă tot. Neexistând un program, chestiunile se rezolvă punctual, în sensul că medicaţia specifică este dată gratuit, dar după un traseu destul de sinuos şi de complicat pentru aparţinători, care de multe ori renunţă, fiindcă trebuie să alerge foarte mult pentru a obţine toate drepturile rudei bolnave. Intervin şi probleme de ordin administrativ, pentru că, dacă pacientul este în faza medie-severă de boală, el va fi declarat fără discernământ şi atunci familia va trebui să preia toată partea financiară a problemei. Neexistând o legislaţie, problema asta durează 1-2 ani şi de multe ori se întâmplă ca pacientul să decedeze fără să fie rezolvată! Noi vrem să se facă o legislaţie prin care, practic, la momentul la care pacientul este diagnosticat cu boala Alzheimer, toate aceste probleme să se rezolve foarte rapid.

La ce vârstă se diagnostichează boala Alzheimer?

Din păcate, diagnosticul la noi este tardiv, în etapa de demenţă, deci de obicei în formele medii şi severe de boală. Există o confuzie între boală şi demenţă: vorbim despre demenţă atunci când au apărut simptomele, pe la 65-70 de ani, în vreme ce boala Alzheimer începe să determine modificările structurale la nivelul creierului cu 20 de ani înainte.

Când trebuie să ne îngrijoreze pierderile de memorie?

În momentul în care apare cea mai mică tulburare de memorie, în jur de 55-65 de ani, persoana trebuie să se adreseze unui specialist pentru a vedea dacă este vorba de o boală de memorie sau dacă sunt alte cauze care provoacă aceste tulburări, cum ar fi depresia sau îmbătrânirea fiziologică a creierului. Sunt persoane care nu au demenţă şi nu vor dezvolta demenţă, dar acest lucru nu poate fi determinat decât prin teste succesive, prin care se vede dacă anumiţi parametri se modifică în timp.

Poate boala Alzheimer să apară şi la persoanele foarte tinere?

A fost în presă la un moment dat un caz al unui pacient de 29 de ani căruia i s-a făcut necropsie şi i-au găsit celule specifice. Cel mai tânăr pacient al meu a fost diagnosticat la 49 de ani, la această vârstă avea semne de demenţă în formă uşoară spre medie, deci, dacă dăm înapoi 20 de ani, se poate ca boala să fi început de la 29 de ani! Am avut 20-30 de pacienţi cu vârste între 50 şi 60 de ani. Deci, frecvenţa este mică, dar nu este imposibil ca boala să apară şi la tineri. Orice persoană care vede că are o problemă de memorie ar trebui să se investigheze. Iar investigaţia este pe plan psihologic, psihiatric şi paraclinic: IRM sau angioIRM dacă are o boală vasculară ori analize de sânge acolo unde îşi permite. La noi se face o analiză pentru boala transmisă genetic, evaluată la 10-20% din cazuri, dar care costă 15 milioane. Există şi alţi biomarkeri, pe care noi încă nu ni-i permitem şi care pot să diagnosticheze precoce boala. Acest lucru se întâmplă în ţările civilizate, dar încă nu se ştie dacă este benefic, pentru că intervine factorul etic: să-i spui unui om că va face o boală în condiţiile în care nu se cunoaşte un tratament care să o vindece?...

Ce alte simptome trebuie să-i alarmeze pe cei din familie?

Când apar alte simptome, deja boala este avansată. Pot să apară agitaţia, nervozitatea sau anumite episoade mai bizare, de exemplu persoana pune un pantof în frigider sau pleacă de acasă, fenomen numit dromomanie. Şi abia atunci cei din jur observă ceva, mai ales că, de multe ori, persoanele în vârstă locuiesc singure, contactul cu familia este episodic, la o săptămână sau eventual printr-un telefon scurt de tipul: „Ce faci, bine? Bine“. Mai ales în formele vasculare, aceşti bolnavi pot părea o lungă perioadă de timp normali! Într-o discuţie, ei pot să relateze lucruri din trecut cu lux de amănunte, de exemplu. De multe ori, fenomenele anormale se întâmplă seara, aşa-numitul fenomen „sun-down", la asfinţit, când devin mai agitaţi, mai anxioşi, au halucinaţii vizuale şi auditive. Dar de multe ori sunt singuri acasă şi nu ştie nimeni ce se întâmplă, li se telefonează dimineaţa, când pot fi relativ normali.

Pentru o persoană care a primit diagnosticul de boală Alzheimer este mai adecvat tratamentul în spital sau acasă, într-un mediu familiar?

Depinde de tipul de demenţă şi de stadiul de boală,  iar acest lucru va fi stabilit de medicul specialist. Pacienţii care vin în forme avansate de boală nu prea mai pot fi ţinuţi acasă, decât dacă ar avea o îngrijire foarte bună. Or, îngrijirea nu se referă neapărat la a fi cineva care să aibă grijă de ei, ci la cineva care să cunoască boala şi să ştie cum să acţioneze! În formele uşoare-medii, ei rămân la domiciliu şi noi îi consiliem la domiciliu, atât pe ei, cât şi pe aparţinători, care primesc ghiduri cu ce trebuie să ştie despre boala Alzheimer.

Ce factori cresc riscul instalării bolii?

Factorii de risc ai demenţei sunt de fapt aceiaşi ca pentru toate bolile cardiovasculare. De aceea, este bine să urmaţi recomandările care acum apar în spoturile publicitare: nu consumaţi alcool, nu fumaţi, reduceţi consumul de dulciuri, beţi peste 2 l de lichide pe zi, faceţi mişcare peste 30 de minute pe zi, pentru că, într-adevăr, aceşti factori afectează şi vasele de sânge de la nivel cerebral. Diabetul zaharat afectează vasele mici, hipertensiunea arterială determină formarea de plăcuţe de aterom care înfundă vasele de sânge, obezitatea este şi ea un factor de risc. Diabetul zaharat este o boală foarte... să nu spun parşivă, este neplăcută, în sensul că nu dă simptome, pacienţii pot să aibă diabet de peste zece ani fără să aibă niciun simptom şi să apară direct complicaţiile: neurologice, nefrologice, oftalmologice sau infarct de miocard fără durere. Dar măcar de factorii mari pe care putem să-i influenţăm trebuie să ţinem cont! Există şi factori genetici pentru boala Alzheimer, după cum spuneam, responsabili pentru 10-20% din cazuri.

Cât de mult contează menţinerea creierului în formă în prevenirea bolii?

Sunt studii complexe care arată o corelaţie între un status cognitiv bun şi activitatea fizică. S-a dovedit că activitatea fizică îmbunătăţeşte nivelul de oxigen la nivelul creierului. Aceste studii s-au realizat în Statele Unite, unde joggingul se practică şi la vârste de peste 50-60 de ani! În plus, stimularea cognitivă reface uneori sinapse care nu sunt utilizate şi îmbunătăţeşte nivelul de neurotransmiţători în regiunea acestor sinapse. Mai ales cei care au o formă vasculară de demenţă pot atinge un platou ce poate să dureze circa unu-doi ani. Însă avem o pacientă care a depăşit trei ani de platou, adică de stagnare demonstrată la evaluarea cognitivă. Contează mult şi partea aceasta de a fi ancorat în realitate, continuarea unor relaţii cu prietenii, socializarea, ieşirea la un film, la teatru, reintegrarea, în condiţiile în care îşi pierd partenerul, în familia de bază, cu copiii, cu nepoţii şi aşa mai departe. Sunt nişte factori stresori care determină accelerarea bolilor: practic, în momentul în care rămân singuri, se simt inutili, fac o depresie şi din asta se declanşează mult mai repede demenţa.

Cam cât durează evoluţia bolii Alzheimer din momentul diagnosticării ei?

Dacă s-ar pune un diagnostic precoce, adică să se iniţieze un tratament încă din etapa de debut a demenţei, evoluţia ar dura între 8 şi 12 ani, acestea fiind nişte medii, dar există şi excepţii, cum ar fi Ronald Reagan, care a trăit 15 ani după diagnosticarea cu Alzheimer. Este foarte necruţător, când atingi deja forma severă de boală, ai prognostic 1-2 ani de supravieţuire. Pentru că, la un moment dat, pacientul nu uită doar nume şi cum să vorbească, el uită toate acţiunile şi funcţiile executive importante, inclusiv deplasarea! Într-o zi, el se trezeşte şi nu mai ştie să meargă şi atunci rămâne imobilizat în pat şi din acel moment intervin toate complicaţiile imobilizării. Şi deja este o altă etapă.

Totuşi, atât de puţin?

Da, dar trebuie să ţinem cont că boala asimptomatică debutează cu 20 de ani înainte. Să vă spun însă un lucru: problema principală în cercetare era că noi nu aveam celule vii, nu poţi face o biopsie în creierul unui om şi să foloseşti acele celule pentru diferite teste, cum nu poţi folosi nici pacientul pentru diferite teste. Recent, Universitatea din San Diego a anunţat că a reuşit să obţină celule stem din celulele epidermei unor pacienţi cu demenţă, iar din celule stem au obţinut celule neuronale, cu toate semnele Alzheimer pe care le avea pacientul. Astfel că acum există culturi de ţesuturi de la pacienţi bolnavi pe care se vor putea face experimente legate de medicaţie. Apropo, din celula epidermică se pot obţine nu doar celule neuronale, ci orice tip de celulă, inclusiv din alte organe inaccesibile, precum inima, de exemplu. Este o mare realizare şi există perspectivele ca în 10-20 de ani să se trateze foarte multe boli! Cred că aşa cum s-a întâmplat cu avântul în informatică se va întâmpla în 20 de ani în medicină. Şi atunci va fi o altă situaţie, pentru că va fi o lovitură demografică. Oricum populaţia îmbătrâneşte, limita biologică considerată din punct de vedere genetic este de 120 de ani. Deja pentru cei care s-au născut după anul 2.000, mă refer la cei din ţările civilizate, media de viaţă va fi de 100 de ani. Deci copiii noştri vor avea speranţa de viaţă de 100 de ani!

Încă nu ştim dacă să ne bucurăm sau nu de acest lucru...

Asta este o altă discuţie. De fapt, cel mai la modă slogan este să ai o viaţă cât mai activă, deci atâta timp cât trăieşti, să fii activ şi să fii şi util. Pentru că, din păcate, la noi ideea de pensionare are nişte conotaţii sociale – se spune „Eu vreau să ies la pensie la 60“ şi după ce ies îşi dau seama că este mult mai rău să ieşi la pensie decât să fii activ, atâta timp cât poţi.



Curriculum Vitae

- Nume: Adrian-Ion Stănescu
- Data şi locul naşterii: 26.04.1972, Slănic Prahova
- Studii şi specializări:
2011 - Director Medical Spitalul „Oxxygene", cu secţie geriatrie şi secţie demenţe
2009 - Director General „Centrul Sansage", primul cu servicii complete antiaging din ţară
2006 - Preşedintele Asociaţiei Gerontologica
1997 - absolvent Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite