Alergia la mirosuri puternice, boala cu 1.000 de feţe care îţi poate schimba radical viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alergia la mirosuri puternice este o boală în adevăratul sens al cuvântului. Denumirea medicală este hipersensibilitate chimică multiplă, fiind recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. E o boală cronică şi invalidantă, care afectează până la 10% din populaţie. Cu toate acestea, alergia la mirosuri puternice nu este tratată cu importanţa cuvenită şi este confundată cu alte boli. Foarte des este etichetată pe nedrept o boală închipuită.

Deodorante, parfumuri, produse de curăţenie, detergenţi, chiar şi unele alimente... sunt tot atâtea produse care pot „otrăvi“ viaţa oamenilor afectate de alergia la mirosuri puternice. De fapt, este vorba despre o hipersensibilitate, asemănătoare unei alergii, la produse chimice. „Hipersensibilitatea se poate manifesta pe trei direcţii: prin inhalare, prin ingestie şi prin contact cu pielea“, explică Celestine Delorghon, autoarea cărţii „Produsele chimice: supradoza“.

Alergia la mirosuri puternice sau hipersensibilitatea chimică multiplă poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă sau sex. Totuşi, femeile sunt afectate în proporţie mai mare decât bărbaţii, explicaţia constând în influenţa hormonilor feminini care determină o sensibilitate mai mare a femeilor.

Alergia la mirosuri puternice: simptome înşelătoare

Hipersensibilitatea la mirosuri puternice este o boală greu de diagnosticat din cauza multitudinii de simptome. Ele apar treptat şi par că nu au nicio legătură cu simţul olfactiv. Pot să apară dureri de cap, ameţeli, dureri musculare sau articulare, dificultăţi de respiraţie, iritaţii (la nas, gură, gât, ochi, urechi, piele),  greaţă, vărsături, diaree, oboseală intensă, umflături ale feţei, transpiraţii nocturne, probleme de memorie sau de atenţie, stări de confuzie, palpitaţii şi modificări ale tensiunii arteriale, tulburări de somn. Persoanele sensibile la mirosuri pun aceste probleme pe seama altor factori şi descoperă de obicei întâmplător adevărata problemă, faptul că suferă de hipersensibilitate chimică multiplă.

Alergia la mirosuri puternice: cum reacţionează corpul

Alergia la mirosuri puternice este o boală inteligentă, spune Celestine Delorghon, corpul nu acceptă ceea ce este nociv pentru el şi reacţionează, anunţă că este ceva în neregulă. Totul începe cu o fază de sensibilizare cu ocazia unei expuneri la unul sau mai multe produse chimice. Poate fi vorba despre o expunere acută, puternică la o substanţă sau o expunere cronică, repetată la concentraţii scăzute de substanţe chimice. „În general, corpul acumulează aceste substanţe din copilărie. Fiecare organism reacţionează diferit la contactul cu produsele toxice. La persoanele sensibile se pare că enzimele responsabile cu detoxifierea nu funcţionează corect şi nu pot elimina reziduurile toxice“, a explicat dr. Catherine Lemasson. Produsele chimice declanşează un mecanism biochimic în creier, simptomele se agravează, iar organismul reacţionează din ce în ce mai zgomotos de la cele mai mici concentraţii de substanţe chimice. Oamenii de ştiinţă au stabilit şi o componentă genetică a alergiei la mirosuri puternice, descoperind 6 gene implicate în metabolismul produselor chimice.

Alergia la mirosuri puternice: produsele chimice vinovate

Profesorul american Martin Pall, specialist în această maladie, distinge cinci categorii de produse chimice vinovate de declanşarea alergiei la mirosuri puternice la persoanele predispuse genetic:

  • solvenţii organici volatili,
  • monoxidul de carbon,
  • mercurul,
  • hidrogenul sulfurat,
  • pesticidele

Hipersensibilitatea chimică multiplă a fost descrisă pentru prima dată în anii `50 de alergologul american Theron G. Randolph. În 1987, dr. Mark Cullen atribuia sindromului denumirea de hipersensibilitatea chimică multiplă (Multiple Chimical Sensitivity – MCS), definind-o drept „o afecţiune dobândită caracterizată prin repetarea simptomelor, care afectează multiple organe şi care survine odată cu expunerea la diverse substanţe chimice chiar şi în concentraţii inferioare celor admise pentru a nu provoca efecte nocive populaţiei generale“.

În prezent, boala este înregistrată în nomenclatorul internaţional al bolilor emis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Alergia la mirosuri puternice: măsuri de prevenţie

Deşi este recunoscută la boală, hipersensibilitatea la produse chimice este subdiagnosticată şi subtratată. De altfel, nu există un tratament care să vindece boala, aşa cum sunt, de exemplu, vaccinurile de desensibilizare în cazul altor alergii. Sigurul tratament eficient este prevenţia, mai exact evitarea factorilor declanşatori. Persoanele sensibile la substanţe chimice trebuie să-şi reorganizeze viaţa în aşa fel încât să elimine din jurul lor tot ceea ce le dăunează sănătăţii. Medicii le recomandă să identifice în primul rând sursa care declanşează reacţia alergică şi apoi să o elimine sau să o înlocuiască. De exemplu, persoanele respective pot înlocui produsele de îngrijire personală, cosmeticele, detergenţii, produsele de curăţenie  cu altele fără chimicale.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite