Alergiile alimentare se previn de la vârste mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru copiii mofturoşi, combină alimentul refuzat în mâncăruri gustoase şi aspectuoase
Pentru copiii mofturoşi, combină alimentul refuzat în mâncăruri gustoase şi aspectuoase

Cea mai bună metodă de a preveni alergiile alimentare este să-i dai copilului să mănânce cât mai variat, odată cu introducerea alimentaţiei diversificate. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns specialiştii de la Colegiul King din Londra şi de la Universităţile americane Cambridge şi Duke.

Studiul publicat în revista „Nature“ a urmărit 640 de bebeluşi începând cu anul 2006 şi reacţia lor la alune. Medicii pun sub semnul întrebării obiceiul de a proteja copilul de posibilii alergeni alimentari până la vârsta de 2-3 ani. „Evitând să-i expunem la proteinele care ar putea declanşa reacţii alergice riscăm să obţinem efecte opuse celor urmărite“, a declarat doctorul Gideon Lack de la Colegiul King pentru „The Telegraph“. Desigur, copiii nu trebuie să primească alimente cu grad crescut de perisabilitate. Rezultatele nu sunt încă foarte clare, dar confirmă recomandările de a nu creşte micuţii sub un clopot de sticlă la vârsta la care îşi construiesc imunitatea.
 
Citeşte şi: Cum recunoşti intoleranţele aimentare
 

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite