Medicină

articolul anterior articolul urmator

„Avorturile spontane sunt mai frecvente decât crede majoritatea oamenilor”. Ce se poate face pentru a reduce riscul

1
11 Dec 2020 15:51:31
Autor: Daniela Serb
Una din zece sarcini se încheie cu un avort spontan, la femeile sub 30 de ani
Una din zece sarcini se încheie cu un avort spontan, la femeile sub 30 de ani

Medicii definesc avortul spontan ca pierderea involuntară a sarcinii înainte de 24 de săptămâni. Care sunt simptomele, cauzele, dar şi frecvenţa acestor pierderi şi cum pot fi atenuate efectele traumatice ale acestuia asupra organismului, dar şi stării psihice, explică dr Brînduşa Cimpoca, medic specialist obstetrică-ginecologie la Clinica Nativia.

Cel mai des întâlnit simptom în cazul avortului spontan este sângerarea vaginală. Aceasta poate fi însoţită de crampe abdominale şi/sau dureri în jumătatea inferioară a abdomenului. Trebuie avut însă în vedere faptul că o mică sângerare vaginală poate să apară în primul trimestru de sarcină fără însă să semnaleze o pierdere de sarcină, afirmă medicul Brînduşa Cimpoca. 
 
Alte simptome legate de avortul spontan sunt, potrivit acesteia: eliminarea prin vagin a unui lichid, a unui ţesut sau cheag de sânge; pierderea simptomelor tipice pentru sarcină, cum ar fi sensibilitatea sânilor sau greaţa matinală. De asemenea, în rare ocazii, avorturile se întâmplă deoarece sarcina se dezvoltă în afara uterului. Aceasta este cunoscută sub numele de sarcină ectopică sau extrauterină. Sarcinile ectopice sunt potenţial mai periculoase pentru sănătatea mamei deoarece există riscul să experimentaţi sângerări interne, avertizează medicul specialist.

Cauzele şi frecvenţa avorturilor spontane

Deşi există multe motive care determină apariţia un avort spontan, în majoritatea cazurilor nu este identificată o cauză exactă. Mai mult, din experienţa sa, medicul spune că pentru majoritatea femeilor, avortul spontan este un eveniment unic şi aceste paciente urmează să aibă o sarcină reuşită în viitor.
 
Avorturile spontane sunt mult mai frecvente decât consideră majoritatea oamenilor. Printre femeile care ştiu că sunt însărcinate după confirmarea ecografică, se estimează că aproximativ 1 din 8 sarcini se pierde spontan. Mai multe avorturi spontane se întâmplă înainte ca o femeie să ştie că a rămas însărcinată (înainte de confirmarea sarcinii). Pierderea a 3 sau mai multe sarcini la rând (avorturi spontane recurente) este mai puţin frecventă şi afectează doar aproximativ 1 din 100 de femei, a mai precizat dr Brînduşa Cimpoca.
 
Dacă un avort spontan se produce în primele 3 luni de sarcină,  de obicei este cauzat de probleme cu fătul. Aproximativ 3 din 4 avorturi spontane se întâmplă în această perioadă. Studii arată că majoritatea lor sunt cauzate de anormalii cromozomiale la făt/copil. Cromozomii sunt „elemente de bază” genetice care ghidează dezvoltarea unui făt. Dacă un făt are prea mulţi sau prea putini cromozomi, acesta nu se va dezvolta corect.
 
Dacă un avort spontan se întâmplă după primul trimestru de sarcină, poate fi rezultatul unor afecţiuni medicale materne (boli autoimune, boli endocrinologice, afecţiuni cardiace, afecţiuni renale), afecţiuni medicale legate de sarcină (diabet necontrolat, preeclampsie) sau folosirea unor medicamente (retinoizi, misoprostol, metotrexat). Alte cauze pentru avorturile spontane tardive pot fi infecţii materne care traversează placenta şi infectează fătul, a explicat medicul clinicii Nativia. 
 
Alte infecţii pot determina ruperea prematură de membrane amniotice, înainte de orice durere sau sângerare sau pot cauza scurtarea şi deschiderea colului uterului prea devreme. Placenta este organul care face legătura între mamă şi făt,  iar dacă există o problemă cu dezvoltarea placentei, aceasta poate duce şi la avort spontan. 
 

Prevenţia, între mit şi adevăr

Majoritatea avorturilor spontane nu pot fi prevenite, spune medicul, dar există câteva lucruri pe care le puteţi face pentru a reduce riscul unui avort spontan: evitaţi fumatul, consumul de alcool şi consumul de droguri în timpul sarcinii, păstraţi o greutate normală, o dietă sănătate şi evitaţi orice situaţie care ar putea creşte riscul apariţiei unei infecţii în organism. 
 
Deşi, in majoritatea cazurilor, acesta poate fi pur întâmplător, există mai multe lucruri cunoscute care pot creşte riscul de apariţie a avortului, iar unul dintre cei mai importanţi este vârsta mamei. Astfel, statisticile arată că: 
 
 •  sub 30 de ani, 1 din 10 sarcini se va încheia cu avort spontan
 •  între 35 -39 de ani,  2 din 10 sarcini se vor încheia cu avort spontan
 •  peste 45 de ani, mai mult de 5 din 10 sarcini se vor încheia cu avort spontan
 
Pe de altă parte, riscul de avort spontan nu este legat de starea emoţională a mamei în timpul sarcinii, cum ar fi stresul sau depresia, nici de exerciţii fizice în timpul sarcinii (dar discutaţi cu un profesionist ce tip de exerciţii este potrivit pentru dvs, spun medicii), de munca în timpul sarcinii – chiar daca implică aşezarea sau statul în picioare pentru perioade lungi, de activitatea sexuală în timpul sarcinii, călătoria cu avionul sau de consumul de mâncare picantă. 

Când trebuie să mergeţi la medic 

 
Dacă aveţi simptomele unui avort spontan, trebuie să vă adresaţi unei unităţi sanitare (spital/ cabinet/ ambulatoriu) pentru investigaţii. În majoritatea cazurilor, o ecografie  poate determina dacă s-a produs un avort spontan. Dacă, din păcate, acesta este confirmat, va trebui să discutaţi cu medicul despre opţiunile de gestionare, explică medicul Cimpoca. 
 
Adesea, ţesutul restant intrauterin se va elimina în mod natural în 1 - 2 săptămâni. Uneori pot fi recomandate medicamente pentru a ajuta eliminarea ţesutului sau puteţi alege să aveţi o intervenţie chirurgicală pentru a-l îndepărta.

Tratament post-avort

Un avort spontan nu este doar o experienţă fizică, ci şi una emoţională. Potrivit unui sondaj al Clinicii Nativia, 25% din repondente au precizat că s-au simţit neajutorate, că nu au un ajutor real din partea nimănui pentru a trece de această pierdere, în timp ce 29% au precizat că partenerul de viaţă le-a ajutat cel mai mult. 30% s-au refugiat în muncă pentru a uita. Doar 15% au discutat mai mult cu medicul sau cu un psihoterapeut, încercând să depăşească această traumă.
 
Medicii confirmă că este posibil să existe sentimente de vinovăţie, şoc şi furie. Multe femei experimentează aceste trăiri. Majoritatea spitalelor şi cabinetelor dispun de servicii de consiliere psihologică. ”Puteţi să vă adresaţi acestor profesionişti pentru a înţelege ceea ce simţiţi şi a trece mai uşor peste acest eveniment. Puteţi să încercaţi să aveţi un alt copil imediat ce simptomele au încetat şi sunteţi gata din punct de vedere emoţional şi fizic. Pentru că aţi avut un avort înainte, nu înseamnă neapărat că veţi avea altul dacă rămâneţi din nou însărcinată”, a conchis dr. Brînduşa Cimpoca.
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Realist
11.12.2020, 16:43:38

Apropo de titlu: ... decat CRED majoritatea oamenilor... -Dacă subiectul are formă de singular, dar înțeles de plural – cum e cazul substantivelor colective – predicatul se acordă formal, la singular: Ex: "Majoritatea a votat împotrivă" -Dacă vorbitorul are în vedere componentele multiple ale ansamblului la care se referă substantivul colectiv, acordul se face la plural: Ex: "Majoritatea au fost trimiși acasă". Astfel, sensul logic se referă la toate persoanele care formează această majoritate. (Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”- Gramatica Limbii române II

+10 (10 voturi)
Modifică Setările