Azi, de Ziua Mondială AVC, medicii români avertizează: A scăzut cu aproape 50% numărul pacienţilor cu AVC care ajung în spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2020, în primele nouă luni ale anului, 27.000 de pacienţi cu AVC au fost internaţi în spitalele din România, faţă de 55.000 câţi au fost înregistraţi pe parcursul anului 2019, anunţă medicii neurologi şi radiologii interventionisti cu ocazia Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral.

"Există mai multe cauze pentru scăderea cu aproape 50% a numărului de pacienţi internaţi cu AVC în România. Transformarea unora dintre centrele specializate în AVC în spitale suport COVID şi reţinerea pacienţilor de a apela la serviciile medicale sau de urgenţă pot fi parte din motivele scăderii numărului de pacienţi care au accesat sistemul de sănătate din România în primele 9 luni ale anului”, a declarat Conf. Dr. Cristina Ţiu – Coordonator naţional al AP AVC, Şefa Secţiei de Neurologie din Spitalul Universitar Bucureşti şi viitor Preşedinte al Societăţii de Neurologie din România.

În urma unei conferinţe online organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral, medici neurologi şi radiologi interventionişti din spitale din Bucureşti şi Târgu Mureş au dezbătut statisticile fiecărei unităţi spitaliceşti din punct de vedere al fondurilor, materialelor primite, pacienţilor înregistraţi, au analizat situaţia şi fluxul medical al pacienţilor cu AVC în spitalele din ţară, pe timp de pandemie, şi fiecare a vorbit despre problemele sau particularităţile cu care se confruntă instituţia în care îşi exercită actul medical în 2020. 

Dintre temele dezbătute la conferinţă s-au remarcat câteva probleme importante:    

Fonduri mai mici de la Casa de Asigurări de Sănătate

„Statul român a alocat în 2020 o treime din suma alocată în 2018 pentru intervenţiile neurovasculare în unul dintre cele trei centre de referinţă din ţară, adică Spitalul Universitar, iar în 2019 a fost cea mai mică alocare din ultimii 4 ani. Acest tip de management al resurselor este absolut revoltător pentru că va condamna la moarte 2 treimi dintre pacienţii care fac AVC. Scăderea fondurilor nu este justificată de scăderea morbidităţii afecţiunilor, ci mai degrabă de redistribuirea fondurilor către zone pe care din informaţiile publice oferite de către autorităţi nu le putem identifica”, declară Prof. Dr. Gheorghe IANA, Preşedintele SNRIR, medic primar Radiologie şi Imagistică Medicală. 

“Finanţarea pe Programul de Radiologie Intervenţională al CNAS a fost sever insuficientă. Dacă ne referim doar la patologia cerebro-vasculară au fost trataţi mult mai puţini pacienţi cu afecţiuni acute, dar mai ales cronice. Unii pacienţi cu probleme cerebrale cronice pot fi temporizaţi, dar nu la nesfârşit. Oricând o problemă cronică se poate transforma într-o urgenţă medicală. Am încercat cu eforturi importante să tratăm urgenţele internate în Sp. Universitar, dar am fost nevoiţi să refuzăm pacienţi din alte spitale unde nu se realizează procedurile noastre sau să amânăm de mai multe ori pacienţi cronici, ce aşteaptă fondurile pentru a beneficia de anumite intervenţii.”, a declarat dr. Bogdan Dorobat, medic primar radiologie intervenţională la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. 

”Lipsa resurselor materiale necesare pentru tratarea afecţiunilor neurovasculare are două coordonate: lipsa reală a fondurilor alocate şi analiza absolut ridicolă, făcută pe bază de tabele, a celor care gestionează distribuirea materialelor. Diversitatea materialelor medicale folosite în tratarea intervenţiilor neurovasculare creează neiniţiaţilor o falsă impresie că spitalele au stocuri. Din nefericire, cei care fac această analiză şi decid alocările bugetare ulterioare sunt profani în meseria noastră. Realitatea medicală nu este corelată cu tabelele de către oameni care să înţeleagă procedura medicală. Munca noastră este analizată de funcţionari care au altă pregătire şi care nu înţeleg nici diversitatea tipologiilor de afecţiuni neurovasculare, nici intervenţiile, nici măsurile pe care trebuie să le luăm în cazuri limită, atunci când pacientul este în sala de intervenţii”, declară Prof. Dr. Gheorghe IANA, Preşedintele SNRIR, medic primar Radiologie şi Imagistică Medicală. 

dr. gh. iana

Dr. Gheorghe Iana

AVC în vremea COVID-19

“În afară de COVID există şi toate celelalte urgenţe medicale că şi pînă acum: au loc accidente rutiere, oamenii au în continuare traumatisme, infarcte miocardice şi accidente vasculare cerebrale şi toţi aceşti pacienţi trebuie să se adreseze sistemului de urgenţă. Din nefericire, aparţinătorii pacienţilor sunt reticenţi în a se adresa unui spital de teama infectării cu COVID. Există şi situaţii în care familiile, încercând să-şi protejeze seniorii, îi izolează şi din acest motiv află sau observă prea târziu că au suferit un accident vascular cerebral, unde timpul de intervenţie este determinant în evoluţia bolii.”, declară dr. Florin Bloj, medic specialist în radiologie şi imagistică medicală Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Program-pilot în Bucureşti pentru pacienţii cu AVC  

Cazurile de pacienţi cu suspiciune de AVC sunt o prioritate pentru toate spitalele de urgenţă din lume, iar în România sunt planuri concrete în curs de implementare pentru scurtarea la minimum a perioadei dintre telefonul la 112 şi aplicarea tratamentului adecvat asupra pacientului în spital.

“Înainte de declanşarea pandemiei era foarte aproape punerea în aplicare, în cadrul Acţiunii Prioritare pentru AVC-uri ischemice, a unui parteneriat între Ministerul Sănătăţii şi serviciile de ambulanţe, pentru aplicarea unei prenotificări a prezenţei unui caz de AVC încă din ambulanţă, pentru a putea fi totul pregătit la ajungerea sa la spital şi a se scurta cât mai mult mult timpii de intervenţie până la aplicarea tratamentului potrivit. În cel mai scurt timp, vom reuşi implementarea lui în Bucureşti ca program-pilot.”, anunţă Conf. Dr. Cristina Ţiu – viitorul Preşedinte al SNR şi Şef Secţie de Neurologie ÎI din Spitalul Universitar Bucureşti.

Românii trebuie să ştie că metoda FAST le poate salva viaţa în caz de AVC 

Pacienţii sau aparţinătorii îşi pot identifica după o metodă simplă simptomatologia AVC. Dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervenţională la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş explică: “Viaţa unei persoane care a suferit un AVC depinde de secundele care se scurg şi de rapiditatea cu care aceasta ajunge la o unitate spitalicească unde poate primi îngrijirea potrivită pentru a elimina riscurile de deces sau invaliditate. Nu trebuie să existe ezitare sau timpi morţi între bănuiala apariţiei unui AVC şi telefonul dat la 112. Cum ne putem da seama că o persoană din jurul nostru trece prin asta? Prin metodă supranumită FAST care este vitală şi care ar trebui să fie cunoscută de cât mai multă lume.”

FAST este un acronim format din primele litere ale celor mai importante simptome ale unui AVC: F este de la Faţă căzută şi asimetrică, A de la Amorţirea braţelor şi picioarelor, S de la Stâlcirea sau Sacadarea vorbirii, iar T vine de la Timp, pentru că atunci când un aparţinător sesizează simptomele, este timpul să sune urgent la 112. “Atenţia fiecăruia dintre noi la cei din jur şi reacţia imediată în caz de pericol nu trebuie să ţină cont de timpuri sau de temeri, pentru că, aşa cum obişnuim noi, medicii din domeniul neurologiei şi neurochirurgiei, să spunem: Timpul este creier!”, declară dr. Lucian Mărginean, medic coordonator compartiment neuro radiologie intervenţională în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Dintre pacienţii cu AVC, aproximativ 30% mor în primele 30 de zile, iar 30-35% vor rămâne cu un grad de dizabilitate care îi va face dependenţi de îngrijirea unei alte persoane sau îi va împiedica să îşi mai desfăşoare activitatea profesională.

metoda FAST avc
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite