Medicină

articolul anterior articolul urmator

Care chimicale din cosmetice pot cauza infertilitate şi cancer la sân

1
17 Sep 2018 06:05:28
Autor: George-Andrei Cristescu
Produsele cosmetice pot conţine substanţe nocive care pot creşte riscul de boli grave
Produsele cosmetice pot conţine substanţe nocive care pot creşte riscul de boli grave

Trebuie să fim mai atenţi la substanţele chimice pe care le conţin produsele de frumuseţe şi cele de igienă pe care le folosim, atenţionează unii specialişti, citaţi de independent.co.uk.

Amestecul de chimicale din produsele destinate înfrumuseţării pot afecta fertilitatea femeilor şi chiar cauza cancer, potrivit unui studiu publicat în jurnalul „Environment International“, citat de independent.co.uk.

Cercetarea a fost realizată de specialişti de la Universitatea George Mason, Virginia, şi arată că substanţele chimice utilizate frecvent în produsele de frumuseţe şi îngrijire schimbă nivelul hormonilor reproductivi.

Oamenii de ştiinţă au analizat probe de urină provenite de la 143 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani care nu sufereau de boli cronice şi nici nu foloseau contraceptive. Ei sunt de părere că aceste substanţe chimice de tipul parabenilor - conservanţi utilizaţi în produsele cosmetice - benzofenoni - folosiţi la filtrele UV şi bisfenol A, găsite în urină, au determinat niveluri anormale ale hormonilor reproductivi – estrogen şi progesteron.

Excesul de estrogen are legătură cu fibrozele şi menstruaţiile neregulate, nivelul scăzut împiedicând maturizarea ovulelor şi eliberarea lor de către ovare. Prea mult progesteron este asociat cu un risc mai mare de cancer la sân şi sângerări vaginale anormale, în timp ce despre bisfenol A - compus chimic care se găseşte în plastice - se crede că poate provoca infertilitate.

Dr. Anna Pollack, profesor asistent de sănătate publică la universitatea care a efectuat studiul, a declarat că această cercetare este prima care s-a axat pe felul în care amestecul de chimicale utilizate frecvent influenţează activitatea hormonală a femeilor sănătoase şi de vârstă reproductivă. „Ceea ce trebuie să înţelegem în urma acestui studiu este că trebuie să fim mai atenţi faţă de substanţele folosite la astfel de produse“.

Avem indicii potrivit cărora chimicalele precum parabenii pot creşte nivelul de estrogen, a mai spus aceasta, dar e nevoie de studii suplimentare pentru a putea demonstra cu riscul în apariţie a cancerului la sân.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Ichim Avram
17.09.2018, 19:30:30

EDC-urile principala cauza a cancerului de san si a cancerului ovarian.. ce sunt EDC-urile? fiecare om, in special femeile ( mari consumatoare de chimicale) ar trebui sa stie aceste lucruri... EDC-urile cuprind peste 3000 de chimicale si/sau compusi chimici, prezenti in cosmetice, produse de "ingrijire" si produse de curatat....ce ironic! Modernismul vine la pachet cu aceste "bucurii".. ce sa faci... oricum suntem prea multi.... mnu?!

Modifică Setările