Care e valoarea normală a pulsului şi în ce situaţii e prea crescut sau prea scăzut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puls

Puls normal la femei/bărbaţi. Frecvenţa cardiacă sau pulsul diferă între femei şi bărbaţi, când vorbim de limite normale. Activităţile din timpul zilei, cafeaua şi nicotina influenţează pulsul, însă există situaţii când numărul de bătăi ale inimii pe minut este prea crescut sau prea scăzut din cauza unor afecţiuni.

Dr. Irina Macovei-Dorobanţu, medic specialist cardiolog la Centrele de excelenţă ARES, ne-a detaliat nouă lucruri importante despre puls.

Puls normal la femei/bărbaţi

1. Frecvenţa cardiacă sau pulsul reprezintă numărul de bătăi (contracţii) pe care le efectuează inima într-un minut, pentru a asigura pomparea sângelui către celelalte organe.

Prin măsurarea pulsului se cuantifică numărul de impulsuri electrice generate de cord. În mod fiziologic, impulsul electric al inimii este generat la nivelul nodului sino-atrial (anatomic situat la nivelul atriului drept, în preajma orificiului venei cave superioare). De la acest nivel, impulsul este condus pe calea unor fascicule (asemănător unei reţele electrice) în tot cordul, astfel realizându-se contracţia muşchiului cardiac.

2. Valoarea normală a pulsului în repaus variază între 60 şi 100 de bătăi pe minut.

Femeile au o frecvenţă cardiacă uşor mai crescută decât a bărbaţilor, din cauza dimensiunilor mai reduse ale cordului.

Cordul mai mic al femeilor pompează mai puţin sânge cu fiecare bătaie. Prin urmare, dimensiunile mai scăzute ale inimii femeilor necesită un puls mai ridicat pentru a asigura un debit cardiac adecvat. Din acelaşi motiv, copiii tind să aibă un puls mai ridicat decât adulţii.

Când e indicat să-ţi iei pulsul

3. Măsurarea pulsului este indicat să se efectueze când o persoană resimte bătăile inimii ca fiind anormale (palpitaţii), în cazul în care resimte ameţeli sau în cadrul unui examen medical de rutină.

Se recomandă a se măsura pulsul după 15 minute de repaus. Măsurarea pulsului se poate efectua prin mai multe metode:

  • palparea unei artere şi numărarea, timp de un minut, a bătăilor percepute (de obicei artera radială - aflată în partea laterală a încheieturii mâinii sau artera carotidă - aflată în partea laterală a gâtului);
  • folosind un tensiometru digital (care indică tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă);
  • folosind un dispozitiv de tip smart watch;
  • efectuând o electrocardiogramă.

Măsurarea pulsului ne indică valoarea frecvenţei cardiace. Aceasta poate fi:

  • în limite normale;
  • scăzută (bradicardie, definită ca o valoarea sub 60 de bătăi pe minut);
  • crescută (tahicardie, definită ca o valoare peste 100 de bătăi pe minut).

Ce înseamnă puls normal la femei/bărbaţi şi când variază

4. Pulsul variază pe durata unei zile. Acesta se adaptează la nevoile energetice ale corpului. Astfel, pulsul creşte în timpul efortului fizic, în condiţii de stres, după consumul de excitante cardiace (cafea, tutun, energizante, alcool) sau după masă. Scade în timpul somnului.

Aceste creşteri şi scăderi sunt fiziologice (adaptări normale ale cordului în funcţie de diferite situaţii).

Continuarea articolului, aici

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite