Casa curată ţine bolile departe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acasă este locul unde te simţi cel mai bine şi unde te întorci întotdeauna cu drag. Însă tot aici se ascund, chiar şi în locuri aparent sigure, o mulţime de germeni care te pot îmbolnăvi.

Afecţiunile respiratorii precum astmul, toxiinfecţiile alimentare, dar şi infecţiile de altă natură sunt cele mai frecvente boli care pot fi dobândite şi întreţinute în mediul din casă, arată studii realizate la Clinica „Mayo", SUA, şi la Universitatea „Kingston", Anglia.

Iar zonele unde virusurile, bacteriile şi fungii pot persista în concentraţii periculoase în aer şi pe suprafeţe sunt baia şi bucătăria. Totuşi, germenii pot fi găsiţi în număr mare şi în locuri cărora de obicei nu le acordăm prea multă atenţie, cum ar fi, de exemplu, pe clanţele uşilor, pe întrerupătoare, pe jaluzele, pe telecomandă sau pe tastatură.   

Mucegaiurile şi acarienii provoacă alergii

Inhalarea sporilor de mucegai, precum şi expunerea la acarie­nii ce se găsesc în praful din casă, în saltele, în perne, în aşternuturile de pat sau în mobilierul tapiţat cresc probabilitatea de apariţie sau de agravare a bolilor alergice. Astfel, dacă ai predispoziţie alergică, iar în locuinţă este praf şi umezeală (mediul propice pentru dezvoltarea mucegaiului şi a acarienilor), poţi constata că te confrunţi cu simptome specifice rinitei, conjunctivitei sau cu iritaţii cutanate. O altă problemă este că, dacă dormi într-o cameră neaerisită, din care nu au fost îndepărtate praful şi igrasia, există un risc major să dezvolţi astm.

Mai mult decât atât, expunerea la acarieni poate duce şi la apariţia unor boli de piele precum rozaceea (cuperoza), iar mucegaiurile pot provoca sinuzită fungică. De asemenea, un studiu realizat la Centrul Medical „Langone" din New York, SUA, arată că infestaţiile cu acarieni cresc riscul de apariţie a anxietăţii şi a depresiei. Iar astfel de probleme pot apărea şi în urma inhalării sporilor de mucegai, deoarece eliberează toxine ce afectează sistemul nervos, susţin cercetătorii de la Universitatea „Brown" din SUA. Şi problemele provocate de acarie­ni nu se opresc aici: cercetătorii canadieni au descoperit că acarienii pot transmite microbi rezistenţi la antibiotice.

Aerul condiţionat, riscant pentru plămâni

Expunerea prelungită la aerul condiţionat poate duce la declanşarea bronşitei şi chiar a pneu­moniei. Mai exact, dacă filtrele aerului condiţionat nu sunt curăţate sau schimbate periodic, se poate răspândi în aer bacteria Legionella pneumophila. Acest bacil este responsabil de apariţia legionelozei, o boală ce se manifestă prin dureri de cap, febră scăzută, tuse uscată, diaree, dureri musculare şi abdominale. În cazuri grave, această bacterie poate duce la apariţia pneumoniei.

De altfel, este bine să ţii cont de faptul că întreg aparatul respirator este afectat de folosirea excesivă a sistemelor de climatizare, mai ales dacă încăperea respectivă nu este aerisită suficient şi dacă se fumează în spaţiul respectiv. Aşadar, mai ales dacă ai sistemul imunitar slăbit sau dacă suferi deja de boli precum astmul bronşic, bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) sau rino-sinuzită cronică, foloseşte aerul condiţionat respectând limita de diferenţă termică între afară şi în casă (maximum 5 grade Celsius).

Musafirii nepoftiţi pot aduce boli cu ei

Specialiştii spun că un risc important de îmbolnăvire poartă cu ei muştele şi gândacii care circulă prin bucătărie. Dacă nu se iau măsuri de igienă pentru a împiedica pătrunderea şi înmulţirea lor, aceste insecte pot răspândi germenii febrei tifoide şi paratifoide, dizenteriei, hepatitei epidemice, toxiinfecţiilor alimentare şi ai diareei. O altă problemă sunt şoarecii, care pot transmite salmonella, trichineloză, turbare şi micoze cutanate.

Din baie putem lua stafilococul auriu

În baie se concentrează 25 la sută din microorganismele din casă, spun specialiştii. Iar bacteriile pot fi prezente pe toate obiectele din baie, nu doar pe scaunul de toaletă, pe chiuvetă, pe robineţi şi pe cadă. Astfel, specialiştii spun că, dacă nu schimbi suficient de des prosopul şi mai ales dacă îl foloseşti împreună cu alte persoane, poţi contracta stafilococul auriu, un microb ce se transmite de pe piele pe ţesătură.

Circa 50 la sută din oameni sunt purtătorii acestei bacterii şi ea poate cauza de la infecţii superficiale ale pielii până la afecţiuni severe, precum septicemia sau meningita. Microbi periculoşi se găsesc şi pe clanţa uşii de la baie, pe întrerupătoare, pe dulapuri, oglindă, pe faianţă, pe gresie şi pe periuţa de dinţi.

Bucătăria, sursă de infecţii

Bacteriile pot fi aduse în bucătărie odată cu sacoşele de cumpărături



Poate te gândeai că în baie se găseşte cel mai mare număr de germeni, însă specialiştii contrazic acest lucru şi susţin că bucătăria este locul unde riscul de a te pricopsi cu maladii microbiene sau virotice este cel mai crescut. Temperaturile ridicate şi umiditatea moderată creează un mediu propice de multiplicare a bacteriilor, ceea ce face ca,  mai ales pe timpul verii, alimentele să se altereze mai rapid dacă nu sunt depozitate corespunzător.

Ţine cont de faptul că microbii pot fi oriunde: pe veselă, pe suprafeţele de gătit, în dulapuri, în frigider şi mai ales pe buretele de vase. În plus, bacteriile sunt aduse în bucătărie odată cu cumpărăturile, în special atunci când depozităm inadecvat carnea crudă, ouăle, produsele lactate şi legumele. În acest fel se poate transmite infecţia cu salmonella, aceasta fiind printre cele mai răspândite infecţii de tip alimentar.

Specialistul nostru
Dr. Simin-Aysel Florescu
medic primar boli infecţioase, asistent universitar

Germenii din locuinţă au o patogenitate diferită în funcţie de tipul lor şi de gradul de contaminare a locuinţei respective. În general, germenii din locuinţe sunt cei care, într-o formă sau alta, rezistă la nivelul suprafeţelor, în praful de pe mobilier, pe podea, în aparatele de aer condiţionat sau în băi. Aceştia includ germenii din categoria patogenilor intestinali (Salmonella, Shigella, E. Coli), stafilococi, streptococi, germeni anaerobi, precum şi paraziţi şi fungi.

De aceea, bolile pe care le putem face având ca sursă propria locuinţă sunt extrem de diverse. În mod obişnuit, locuinţa nu ar trebui să fie o sursă de contaminare, decât dacă există un trafic intens, cu aceeaşi încălţăminte din mediul exterior sau prin existenţa unei surse de poluare (canalizare defectă sau deţinerea unor animale de companie cu diverse afecţiuni).

Nu exagera cu statul în casă!

Chiar şi în condiţiile în care casa ta este curată lună, tot nu este indicat să stai prea mult înăuntru. Dacă faci acest lucru, poţi fi tentat să petreci ore întregi în faţa calculatorului ori televizorului şi, eventual, să ronţăi ceva atunci când te delectezi cu urmărirea programelor TV sau cu navigarea pe internet. Iar aceste obiceiuri duc la sedentarism şi cresc riscul de apariţie a afecţiunilor asociate precum obezitatea, hipertensiunea arterială, bolile de inimă şi diabetul zaharat.

O altă problemă ar fi că timpul îndelungat petrecut în casă şi, implicit, lipsa activităţii fizice în aer liber pot duce la afecţiuni ale coloanei vertebrale. În plus, iluminatul artificial poate provoca dureri şi usturimi oculare. De asemenea, prea mult timp petrecut în interiorul casei poate fi asociat cu un deficit al vitaminei D în organism, nutrient care se sintetizează prin expunerea la soare. Iar studii recente au demonstrat că lipsa vitaminei D poate predispune la apariţia alergiilor şi a infecţiilor, pe fondul unui sistem imunitar slăbit.

Ştiai că...

... pe un tocător se găsesc de 200 de ori mai multe bacterii decât pe o canapea?

... un covor poate conţine până la 200.000 de microbi pe centrimetru pătrat?

... prin intermediul telefonului mobil poţi aduce virusul gripal în casă?

... pe un burete de vase sau pe o lavetă sălăşluiesc până la 70.000 de bacterii pe centimetru pătrat?

... jucăriile din plastic pot adăposti până la 575 de agenţi patogeni pe centimetru pătrat, în timp ce pe oliţa copilului se găsesc 333 de microorganisme pe centimetru pătrat?

... periuţa de dinţi se află pe locul al treilea în topul celor mai murdare obiecte din casă?

... o bacterie se multiplică în 20 de minute?

Sfaturi pentru a avea casa lună

Igiena riguroasă este singura soluţie pentru a te feri de bolile pe care le poţi dobândi în casă. Curăţenia făcută periodic şi corect în fiecare încăpere şi dezinfectarea obiectelor distrug virusurile, bacteriile, paraziţii şi fungii. Iată cu ce periodicitate şi în ce mod este bine să se facă igienizarea locuinţei.

Curăţenie în camere, săptămânal

image

Pentru a scăpa de acarieni, aspiră periodic toate suprafeţele, inclusiv tapiseriile

Pentru a îndepărta bacteriile şi acarienii, este bine să foloseşti un aspirator cu aburi şi să aspiri săptămânal toate suprafeţele. Pernele, carpetele pufoase şi jucăriile de pluş le poţi introduce din când în când la congelator. În dormitoare ar fi indicat să reduci numărul tapiseriilor, pernelor cu pene, covoarelor, cărţilor şi să renunţi la perdele, deoarece menţin praful. De asemenea, lenjeria de pat trebuie spălată săptămânal cu apă fierbinte, praful trebuie şters şi aspirat periodic, iar în încăpere este bine să se menţină o temperatură mai mică de 23 de grade Celsius. Nu uita să aeriseşti casa zilnic, să cureţi periodic filtrele aerului condiţionat şi să dezinfectezi din când în când podelele, întrerupătoarele, clanţele uşilor, telecomenzile aparatelor electrocasnice, mouse-ul şi tastatura calculatorului.

Nu lăsa umezeala să-ţi invadeze locuinţa!

Atâta vreme cât în casă există umiditate, mucegaiurile pot creşte pe orice suprafaţă şi mai ales pe pereţi, care fac igrasie, pe tapet, pe mochetă şi pe pardoseala din lemn. În plus, umiditatea favorizează şi dezvoltarea bacteriilor şi a acarienilor. De aceea, este indicat să iei măsuri pentru a controla umiditatea din interior. Pentru a face acest lucru, trebuie să ai o bună ventilaţie în casă, să eviţi uscarea hainelor în interior şi gătitul cu geamul închis.

Dezinfectează baia periodic!

În baie este bine să faci curat cel puţin săptămânal. Foloseşte soluţii de curăţat speciale pentru baie, însă ai grijă să porţi mănuşi pentru a evita contactul cu germenii, dar şi cu detergenţii. Curăţenia este indicat să fie făcută de sus în jos, curăţând mai întâi corpurile de iluminat din baie, apoi dulapurile, oglinda, faianţa, robineţii, chiuveta, cada, toaleta şi apoi gresia. În plus, nu uita să schimbi prosoapele săptămânal şi lamele de ras după maximum două-trei utilizări, precum şi periuţa de dinţi la fiecare trei luni. Ţine cont şi de faptul că peria de păr este la fel de personală ca şi periuţa de dinţi şi, de aceea, nu ar trebui să o foloseşti împreună cu altcineva.

Igienă strictă în bucătărie

Măsurile de igienă trebuie să fie şi mai stricte în bucătărie decât în restul casei. Aşadar, vasele trebuie spălate cu apă şi cu detergent după fiecare masă, resturile alimentare trebuie strânse şi îndepărtate prin măturare, după care trebuie spălate pardoselile. Ai grijă să arunci gunoiul zilnic, pentru a nu atrage insectele. În fiecare zi, este indicat să aeriseşti bucătăria. Înainte de a prepara mâncarea, spală cu rigurozitate toate ustensilele de gătit, precum şi legumele sau fructele. În plus, foloseşte tocătoare separate pentru a tăia carnea crudă şi legumele, ca să eviţi contaminarea. Frigiderul trebuie curăţat şi el săptămânal. La depozitarea alimentelor, foloseşte cutii care să se închidă ermetic şi  aşază întotdeauna alimentele gătite separat de cele nepreparate.

Măsuri dacă ai animale de companie 

Prin saliva, blana şi prin materiile fecale ale animalelor de companie, pot fi transmişi o mulţime de microbi periculoşi. De aceea, dacă ai un animal de casă, trebuie să acorzi o atenţie şi mai mare igienei în locuinţă, mai ales dacă ai copii. Aşadar, în primul rând, ai grijă să deparazitezi, să vaccinezi şi să verifici periodic starea de sănătate a animalului. În plus, spală-te bine pe mâini de fiecare dată când intri în contact cu animalul sau cu obiectele sale, precum păturica, coşul, cuşca sau lădiţa unde-şi face nevoile. De asemenea, igienizează bine zona în care acesta doarme şi mănâncă.

Cum se face dezinsecţia

Ideal ar fi ca dezinsecţia şi dezinfecţia să se facă la fiecare trei luni. Pentru a face acest lucru, specialiştii recomandă să se folosească insecticide organice destinate eradicării muştelor, gândacilor şi furnicilor. De asemenea, substanţele dezinfectante trebuie folosite în concentraţii optime, astfel încât să nu fie toxice, să aibă un spectru larg de activare germicidă, să poată fi clătite cu uşurinţă şi să nu se imprime pe suprafeţe. Ai grijă ca după dezinsecţie să cureţi şi să speli bine suprafeţele de gătit, dulapurile şi pardoselile.

Poziţionează mobila corect!

Modul în care îţi aranjezi mobilierul în casă îţi poate influenţa starea de sănătate. Aşadar, potrivit regulilor Feng Shui, patul din dormitor ar trebui poziţionat în partea cea mai îndepărtată a camerei, pe cât posibil, pe diagonală cu uşa. În acest fel, te poţi încărca cu energie pozitivă şi te poţi relaxa. În plus, decorează-ţi dormitorul în culori care favorizează odihna, precum verde, albastru, violet deschis sau turcoaz.

Pentru a fi sănătos, este important şi modul în care îţi amenajezi spaţiul de lucru. Astfel, biroul ar trebui poziţionat aproape de fereastră, pentru a avea cât mai multă lumină naturală atunci când lucrezi. În plus, acesta ar trebui aşezat la o distanţă potrivită faţă de torace şi, eventual, să fie prevăzut cu un suport pentru antebraţ şi pentru ochi, iar monitorul trebuie să fie poziţionat la un unghi de 35 de grade faţă de ochi. Scaunul trebuie să aibă o dimensiune potrivită şi să fie prevăzut cu suport pentru spate, pentru a sprijini coloana vertebrală pe durata lucrului. De asemenea, pentru a evita problemele de vedere, televizorul ar trebui aşezat la o distanţă de cinci metri faţă de canapea sau de fotoliu.

Specialistul nostru
Dr. Radu Leon George
medic de familie, competenţă în fiziokinetoterapie

Una dintre cele mai periculoase zone din casă este baia, unde se pot aduna o mulţime de bacterii. De aceea, este de dorit o bună igienă zilnică a toaletei, a căzii, chiuvetei şi a pardoselii din baie. Şifonierul este un alt loc preferat de microorganisme precum acarienii, care pot crea un context propice pentru alergii sau pentru astm bronşic. Astfel, este bine ca, din când în când, să aerisim şifonierul, să scoatem hainele din el şi să le igienizam cu aspiratorul cu abur sub presiune şi să curăţăm incinta şifonierului. Debaralele trebuie şi ele igienizate, dar şi aparatura electrică, precum televizorul, deoarece reţine praful. De altfel, şi holul trebuie avut în vedere, pentru că tot ce aducem de afară pe tălpile pantofilor se poate depune pe pardoseala holului şi de acolo poate fi transportat în toată casa.

Truc: Periodic, bureţii cu care ştergem suprafeţele ar trebui ţinuţi în apă clocotită timp de 5 minute.

image
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite