Medicină

articolul anterior articolul urmator

Cât de eficientă este pastila Escapelle. Contracepţia de urgenţă sau pilula de a doua zi

0
19 Jan 2015 19:15:50
Autor: Natalia Gociu
Contraceptivul de urgenţă se ia în doză unică, până la 72 de ore de la contactul sexual neprotejat FOTO Shutterstock
Contraceptivul de urgenţă se ia în doză unică, până la 72 de ore de la contactul sexual neprotejat FOTO Shutterstock

Cât de eficientă este pastila Escapelle? Această întrebare apare în gândurile femeilor fie atunci când s-a rupt prezervativul în timpul sexului, fie când le-a luat valul şi au omis să se mai protejeze. Pastila Escapelle este eficientă în prevenirea sarcinii nedorite dacă este folosită corect.

Contracepţia este esenţială, atunci când apariţia unei sarcini nu este dorită. Uneori însă, din diverse motive – se rupe prezervativul sau uităm să luăm piulele contraceptive – , avem nevoie de metode suplimentare, de urgenţă. Aşa cum este pastila Escapelle, cunoscută şi ca pilula de-a doua zi. 

Este vorba de un contraceptiv în doză unică, care se ia la 72 de ore după contactul sexual neprotejat. Este un timp suficient de lung – trei zile – pentru corecta greşelile de contracepţie, oferind astfel femeilor şansa de a lua singure unele dintre cele mai importante decizii din viaţa lor.

Ce conţine pastila Escapelle

Contraceptivul oral conţine o substanţă activă sintetică de tipul hormonului luteal, numită levonorgestrel, şi acţionează fie prin împiedicarea ovarelelor să elibereze un ovul, fie prin blocarea fertilizării cu spermă a ovulului deja eliberat.

Cât de eficientă este pilula de a doua zi

Pastila Escapelle acţionează în 95% din cazuri, dacă timpul de administrare recomandat nu este depăşit. Totuşi, pentru e eficienţă crescută, specialiştii ne sfătuiesc să nu pregetăm.

„Cu cât mai rapid, după un contact sexual neprotejat, se ia această pastilă, cu atât este mai eficientă. Cu cât este mai scurt intervalul între momentul contactului şi momentul administrării pastelei, cu atât şansele de a evita apariţia sarcinii sunt mai mari“, subliniază dr. Cezara Bucur, medic primar obstetrică-ginecologie, din Bucureşti.

Atenţie, însă! Eficienţa pastilei Escapelle poate fi afectată de utilizarea altor medicamente.

 

Printre acestea se numără:
• barbiturice şi alte medicamente folosite în tratamentul epilepsiei (de exemplu, primidonă, fenitoină şi carbamazepină)
• medicamente utilizate în tratamentul tuberculozei (de exemplu, rifampicină, rifabutină)
• un tratament pentru infecţia cu HIV (de exemplu, ritonavir)
• un medicament folosit pentru a trata infecţiile fungice (de exemplu, griseofulvină)
• produse fitoterapeutice care conţin sunătoare (Hypericum perforatum)
• un medicament numit numit ciclosporină (folosit pentru a susţine sistemul imunitar)

Tocmai de aceea, trebuie cerut sfatul medicului sau al farmacistului înainte de a recurge la această metodă contraceptivă. 

Cât de des poate fi luată pastila Escapelle

Escapelle trebuie folosită doar în cazuri de urgenţă şi nu ca o metodă contraceptivă obişnuită. Dacă pastila Escapelle este utilizată mai mult decât odată în timpul unui ciclu menstrual, este mai puţin sigură şi este mai probabil să perturbe ciclul menstrual.

„Folosim pastila de a doua zi doar când nu mai avem de ales. Doar atunci. Decât să ajungem la un chiuretaj, mai bine folosim această pastilă de a doua zi. Nu e voie s-o folosim prea des însă. Să nu uităm că este un tratament hormonal, care dă peste cap toată funcţia hipofizară, hipotalamică, tot sistemul acela care e foarte bine pus la punct şi funcţionează după anumite reguli, nu aşa haotic. În contextul folosirii frecvente a acestui tip de contracepţie, ovarele vor fi complet derutate, n-o să mai ştie când să ovuleze şi ce o să se întâmple. Vor apărea acele sângerări necontrolate“, a explicat medicul ginecolog.

Escapelle nu are efect în caz de contact sexual neprotejat repetat

După adminisrarea pastilei Escapelle, se impune folosirea prezervativelor, a diafragmei sau spermicidelor până la următoarea menstruaţie. Acestea metode sunt necesare, deoarece scade eficienta pastilei Escapelle dacă aveţi contact sexual neprotejat repetat, înainte de apariţia următorului ciclu.

Ce se întâmplă dacă rămâi însărcinată după o pastilă de a doua zi?

Medicul ginecolog ne asigură că o putem păstra, fără teamă. „Nu se întâmplă nimic. În principiu, poţi păstra sarcina. Nu există risc de malformaţii sau o altă problemă majoră“, punctează dr. Cezara Bucur.

Pastila Escapelle: reacţii adverse

Ca toate medicamentele, pastila Escapelle poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Cele care apar cel mai frecvent (la mia mult de o persoană din zece) sunt greaţa, unele sângerări neregulate până la următoarea menstruaţe, durerile de burtă, oboseala şi durerile de cap.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările