Ce înseamnă imunitatea colectivă şi ce riscuri presupune strategia abordată de Olanda

Avantajele şi dezavantajele imunităţii colective în lupta cu coronavirusul. FOTO Leon Neal/Getty Images

Olanda mizează pe imunitatea colectivă, o strategie ce a fost avută în vedere şi de premierul britanic Boris Johnson, înainte de a face câţiva paşi înapoi, în faţa unor rapoarte care invocau peste jumătate de milion de morţi în Regatul Unit. Ce înseamnă această imunitate colectivă, cât de eficientă este şi ce riscuri presupune, într-un material realizat de France Info şi citat de Hotnews.

Care este principiul imunităţii colective?

Imunitatea colectivă presupune ca propagarea unei maladii să fie controlată prin imunizarea populaţiei. Obţinerea imunizării se poate face pe două căi: fie prin vaccinare, fie prin dezvoltarea de anticorpi după un prim contact cu agentul patogen. În acest fel, chiar dacă virusul continuă să circule, cu cât mai multe persoane sunt imunizate, cu atât riscul unei întâlniri între un bolnav şi o persoană neimunizată scade. Pragul de persoane imunizate necesar pentru a stopa propagarea virusului depinde de gradul de contagiozitate al agenţilor patogeni, scrie Hotnews.

„Agentul infecţios este lăsat să circule până când un anumit procent al populaţiei se îmbolnăveşte şi apoi dezvoltă anticorpi", explică Alexandre Bleibtreu, specialist în boli infecţioase de la Pitié Salpêtrière din Paris.

Pe acest principiu al imunităţii colective se bazează vaccinarea. Indivizii vaccinaţi se protejează între ei şi acţionează ca o barieră pentru cei nevaccinaţi. Dar, pentru ca un vaccin să aibă efecte asupra ansamblului grupului, este nevoie ca o majoritate să fie vaccinată. Persoanele pentru care vaccinul este riscant - imunodeficienţă sau alergie - pot astfel scăpa: persoanele vaccinate formează o barieră de protecţie între persoanele contagioase şi cele cu risc.

Funcţionează imunitatea colectivă?

Da, pentru anumite boli şi în anumite condiţii. Autorităţile britanice vorbeau despre un prag de 60% din populaţie care trebuia să contacteze coronavirusul pentru ca populaţia în ansamblu ei să fie protejată de epidemie. Cifre neclare, în condiţiile în care evoluţia situaţiei este incertă. „Putem observa, spre exemplu, că rujeola revine în Franţa dacă pragul de persoane imunizate este sub 95%", a explicat, pentru France Infon, epidemiologul Alexandre Bleibtreu. Cu cât maladia este mai contagioasă, cu atât creşte procentul populaţiei care trebuie imunizată.

În timpul pandemiei de gripă H1N1, din 2009-2010, persoanele cele mai vulnerabile erau cei mai tineri. Cei născuţi înainte de 1957 erau protejaţi deoarece se întâlniseră deja cu viruşi de acest tip, care au circulat masiv între 1918 şi 1957. Pentru gripa sezonieră, se estimează că între 20 şi 30% din populaţie este susceptibilă să se infecteze în fiecare an, ceilalţi sunt imunizaţi de o precedentă contaminare sau vaccin.

Este imunitatea colectivă o strategie bună împotriva Covid-19?

Avantajul acestei strategii este că permite unei ţări conservarea activităţii economice. Carantinarea totală, cum au ales Franţa, Spania şi Italia, nu este avută în vedere de premierul olandez Mark Rutte, care a invocat exact raţiunile economice. „Ar trebui să ne închidem ţara timp de un an sau chiar mai mult, cu toate consecinţele pe care le implică, pentru a evita contaminările", a pledat el, estimând că virusul „ar putea să reapară imediat ce măsurile sunt retrase".

Dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a insistat asupra necesităţii unei abordări globale pentru a lupta cu epidemia: „Nu este vorba de a face doar teste, de urmărirea bolnavilor, carantinarea sau distanţarea socială. Toate trebuie făcute", spunea şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. În seara de sâmbătă, când premierul francez Edouard Philippe anunţa închiderea tuturor centrelor comerciale „neesenţiale pentru viaţa ţării", o petiţie semnată de peste 250 de cercetători britanici îi cerea lui Boris Johnson să treacă „imediat" la un grad superior de măsuri.

Redactorul şef al revistei ştiinţifice The Lancet, Richard Horton, scria pe Twitter că „guvernul britanic joacă la ruletă cu publicul. Comite o eroare majoră". Ian Donald, profesor de sociologie la Universitatea din Liverpool arăta însă că strategia guvernului este mai elaborată decât a altor ţări şi potenţial eficientă. Dar este, de asemenea, mai riscantă şi bazată pe un anumit număr de ipoteze” care trebuie să se dovedească reale.

În cazul Covid-19, două necunoscute majore par să se opună unei imunităţi colective eficiente şi rapide. Prima - niciun vaccin nu există în prezent. A doua - nu este exclusă posibilitatea de a contracta pentru a doua oară virusul, după vindecare. În plus, contagiozitatea Covid-19 este mai mare decât cea a gripei sezoniere, ceea ce înseamnă că procentul populaţiei care trebuie imunizată pentru ca întregul să fie protejat este şi el mai mare.

Doctorul Damien Mascret avertizează şi că în cazul „coronavirusului, imunitatea nu durează" mai mult de câteva luni, chiar săptămâni. Posibile efecte: o persoană care s-a infectat cu Covid-19 se poate reinfecta anul viitor.

Care pot fi consecinţele imunităţii colective la Covid-19?

Dincolo de eficienţa medicală a strategiei britanice şi olandeze, costul uman riscă să fie foarte important. Este nevoie, de asemenea, de un „sistem de sănătate organizat de manieră proporţională", subliniază Alexandre Bleibtreu. Pericolul: dacă virusul se propagă, numărul persoanelor infectate va urma curba de progresie naturală şi va depăşi foarte rapid numărul de paturi disponibile.

Un raport al Imperial College din Londra, publicat luni seara, arăta că epidemia Covid-19 ar putea ucide până la 510.000 de oameni în Regatul Unit în cazul pur ipotetic în care nu se ia nicio măsură. Cu strategia urmată până atunci de guvern, cercetătorii estimau că Regatul riscă până la 260.000 de decese, din cauza sufocării sistemului de sănătate. Exact acest raport a determinat guvernului lui Boris Johnson să recurgă la măsuri mai dure şi să ceară populaţiei să evite orice contact, deplasările neesenţiale şi să ceară persoanelor în vârstă şi femeilor însărcinate să se izoleze timp de trei luni. Măsuri, oricum, mai puţin radicale decât cele adoptate de alte ţări europene.