Articol publicitar

Ce înseamnă urgenţă pentru a ne putea deplasa la medicul stomatolog?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Cabinetele stomatologice sunt închise în această perioadă, astfel că, exceptând urgenţele, multe persoane se confruntă cu probleme ale dinţilor pentru care nu se pot deplasa, ca până acum ceva timp, la medici.

Cum se îngrijim totuşi dantura cât timp stăm acasă şi care sunt urgenţele pentru care primim acordul de a ne deplasa la singurele cabinete avizate de DSP pentru acest lucru, ne explică Dr. Sorina Stroe, medic stomatolog, unul din specialiştii care oferă consultaţii online gratuite pe platforma Medici pentru România.

Care sunt reacţiile până acum, la aproape o luna de la momentul lansării campaniei ”Nu uităm de ceilalţi”?

În această perioadă de izolare, în care adresabilitatea pacienţilor către consultul de specialitate a scăzut considerabil, fiind tratate preponderent urgenţele medicale/dentare, interesul către orice mijloc de consultare online al pacienţilor a crescut considerabil, funcţionând, de asemenea, din punctul meu de vedere şi ca un bun instrument de triaj care să vină în ajutorul menţinerii stării de izolare. Ceea ce e complet deosebit în cazul proiectului Medici pentru România şi al campaniei “Nu uităm de ceilalţi” este faptul că această platformă online este singura gratuită, spre deosebire de alte sisteme medicale private ce au pus la dispoziţie platforme similare, însă contra cost. Asta dă, practic, acces, absolut oricărui pacient la serviciu, nefiind necesară decât o conexiune la internet. Văd din ce în ce mai mulţi oameni accesând serviciul şi fiind mulţumiţi de serviciul primit.


Câţi medici voluntari s-au afiliat până în prezent platformei Medici pentru România şi cam câţi oameni beneficiază, săptămânal, de consultaţii gratuite prin telemedicină?

Până în momentul de faţă s-au afiliat 75 de medici pentru majoritatea specialităţilor, dar numărul acestora creşte pe fiecare săptămână. În medie sunt 35 de consultaţii pe zi pe www.medicipentruromania.ro , dar, de asemenea, numărul acestora a început să crească mai ales după sărbătorile Pascale.

Sunt consultaţiile online o soluţie bună pentru pacienţii cu probleme stomatologice? Dacă da, de ce?

Bineînţeles că şi în cazul consultaţiilor stomatologice este foarte binevenită această iniţiativă, pacienţii având mari dificultăţi în general în a înţelege ce înseamnă adevăratele urgenţe, care ar trebui să-i determine să caute ajutor imediat. De asemenea, ca metodă de triaj care să încurajeze mesajul “stăm acasă”. Deşi cu siguranţă un consult online nu poate nici pe departe înlocui un consult fizic în stomatologie, există multe informaţii care se pot obţine în baza unei întâlniri online, având ca rezultat trimiterea unei reţete necesare pacientului (antibiotice, antiinflamatorii, colutorii, etc.), pe care acum marea majoritate a farmaciilor le acceptă şi în varianta digitală sau printată. În plus, a unor sfaturi practice de rezolvat-temporizat probleme până la prima vizită posibilă întrîun cabinet stomatologic.

Câte zile de consultaţii pro-bono oferiţi săptămânal pe platforma www.medicipentruromania.ro?

2 zile, marţea şi joia. Dar îmi propun ca în momentul în care cererea va creşte şi mai mult să încerc să-mi cresc şi eu disponibilitatea.

Cu ce gen de probleme au apelat până acum la dumneavoastră pacienţii?

Diverse tipuri de probleme, de la decimentări de lucrări protetice, abcese, fracturi dentare, inflamaţie gingivală, sângerare gingivală, durere ...

În această perioadă, cabinetele şi clinicile stomatologice sunt deschise exclusiv pentru urgenţe. Ce le recomandaţi pacienţilor care au probleme stomatologice, dar care nu se încadrează la ”urgenţe”?

Recomandarea mea fermă este să evite pe cât posibil vizitele care nu sunt absolut necesare în perioada aceasta. În momentul de faţă, legal urgenţele dentare pot fi văzute doar de foarte puţine unităţi medicale (cel puţin în mediul privat, extrem de puţine, momentan în Bucureşti sunt 5 clinici avizate de DSP să trateze urgenţe). Lăsând deoparte protocolul foarte anevoios de sterilizare/ dezinfecţie care este obligatoriu de respectat şi impune timpi mari de aşteptare între programări, nu este cazul să aglomerăm aceste unităţi pentru probleme care nu sunt de natură urgentă. În plus, din păcate, în acest moment încă nu se cunosc suficiente date despre virusul cu care ne confruntăm, ceea ne face susceptibili.

Ce sfaturi de îngrijire a danturii ne puteţi da pentru această perioadă de izolare la domiciliu?

Sfatul principal de urmat în această perioadă, dar şi în general, este să realizăm o igienă cât mai bună şi temeinică. Un periaj corect ar trebui să dureze aproximativ 2 minute minim, indiferent dacă este el realizat manual sau electric. Recomand cu mare căldură duşul bucal ca metodă suplimentară de igienă interdentară, în fiecare seară, după periaj, amestecând în apa din rezervorul duşului apă de gură.

Sistemul imunitar este extrem de important, acum parcă mai mult ca niciodată. Ce ne puteţi spune despre legătura dintre sistemul imunitar şi grija faţă de sănătatea dinţilor?

În cavitatea orală se găsesc cele mai multe bacterii din întreg organismul. Unele au roluri benefice şi ajută, altele, mai ales când cresc cantitativ, fac rău. Acest rău se numeşte boală parodontală, care începe timid cu inflamaţia gingivală sau aşa numita gingivită. Ea determină sângerări şi atunci creează o cale de acces a acestor bacterii în circuitul sanguin. Acest proces, necontrolat, declanşează un răspuns imun, o reacţie naturală la orice fel de inflamaţie a organismului nostru. De asemenea, igiena orală deficitară este foarte des asociată cu un risc crescut de afecţiuni cronice (diabet, boli cardiovasculare). Deci facem ce facem, şi tot la igienă ajungem.

Există alimente pe care ar trebui să le evităm pentru a nu ne afecta sănătatea orală? Care sunt acestea?

Sigur că blamatele dulciuri sunt de evitat şi în perioada aceasta (de genul ciocolă, bomboane, produse cu conţinut ridicat de zahăr, produse de panificaţie, produse de tip fast food). Şi, cu riscul de a deveni monotonă, chiar dacă consumăm uneori alimente de genul, este esenţial ulterior să realizăm o igienă cât mai corectă şi temeinică.

Este albirea dinţilor acasă o soluţie bună în perioada izolării?

Albirea dinţilor acasă se poate realiza, însă recomand doar cu produse achiziţionate din cabinetele dentare. Există tot felul de benzi şi produse pe piaţă care se pot achiziţiona din supermaketuri, farmacii, online. Personal, ceea ce mă îngrijorează referitor la ele este faptul că marea majoritate nu precizează concentraţia substanţelor folosite, ceea ce le face imprevizibile din punctul meu de vedere. Varianta safe acasă este cu gutiere şi gel comandat de medicul dentist. Nu uitaţi însă să evitaţi orice lichid colorat 7 zile după tratament şi toată perioada acestuia.
 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite