Ce trebuie să conţină trusa auto de prim ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce trebuie să conţină trusa auto de prim ajutor FOTO: Shutterstock
Ce trebuie să conţină trusa auto de prim ajutor FOTO: Shutterstock

Ce trebuie să conţină trusa auto de prim ajutor. Concediile de vară se apropie cu repeziciune, iar românii se gândesc deja la vacanţă. Pentru cei care vor folosi autoturismele pentru a ajunge la mare sau la munte, este bine de ştiut că maşina trebuie echipată cu o trusă de prim ajutor pentru orice eventualitate. Lipsa acesteia se pedepseşte cu amenzi cuprinse între 390 şi 487 de lei.

Fiecare vehicul trebuie echipat cu o trusă medicală de prim ajutor omologată RAR, pe lângă cele două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu.

Aceasta poate fi cumpărată din supermarketuri, magazine specializate sau din benzinării.

Potrivit actului normativ speficicat în noul cod rutier, ambalajul trusei sanitare auto terbuie să îndeplinească o serie de condiţii, scrie avocatnet.ro:
 

  • Să asigure o etanşeitate coerspunzătoare pentru protejarea conţinutului faţă de praf, umezeală, carburanţi şi uleiuri, printr-un sistem de închidere ferm
  • Să fie dimensionată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor din conţinutul trusei sanitare auto
  • Eticheta trusei trebuie să conţină denumirea produsului, denumirea şi adresa producătorului sau, în funcţie de situaţie, denumirea şi adresa persoanei resposnabile de introducerea produsului pe piaţă.  

Ce trebuie să conţină tusa auto de prim ajutor:  instrumentar

O foarfecă cu ambele vârfuri boante, cu lamă tăietoare pentru material textil tip postav gros de minimum
Un dispozitiv intermediar pentru respiraţie gură la gură cu valvă unidirecţională sau filtru

Ce trebuie să conţină trusa auto de prim ajutor: materiale sanitare

• O rolă leucoplast
• Minim patru bucăţi de pansament rapid (plasture)  
• Cel puţin cinci pachete a câte 25 bucăţi de comprese de tifon sterile
• Faşă tifon – minim două bucăţi pentru fiecare dintre dimensiunile: 5cm X 4m şi 10 cm x 4 m
• Două bucăţi de bandaj nedeformabil (ca dimensiuni, trebuie să aibă două laturi de minim 80 cm)
• Cel puţin două bucăţi de pansament steril adsorbant de dimensiuni diferite
• O faşă elastică
• Două perechi de mănuşi de unică folosinţă (pot fi confecţionate din latex sau polietilenă).

Ce trebuie să conţină trusa auto de prim ajutor: alte materiale

• Cel puţin 6 ace de siguranţă
• Minim o folie de supravieţuire izotermă care să aibă dimensiunile 2,10 m x 1,60 m
• O broşură de instrucţiuni de prim ajutor, autorizată de Ministerul Sănătăţii
• Lista cu tot ce trebuie să conţină trusa de prim ajutor

Trusa auto de prim ajutor are, în general, un termen de valabilitate de doi ani, trecut pe eticheta produsului. După expirarea acestui termen este necesară înlocuirea elementelor expirate.
 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite