Ce trebuie să ştii despre antibiotice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evită să iei antibiotice împreună cu medicamente contra arsurilor la stomac
Evită să iei antibiotice împreună cu medicamente contra arsurilor la stomac

Deşi tratează un număr mare de boli, antibioticele pot avea şi efecte adverse asupra organismului, dacă nu sunt administrare corespunzător. De aceea, e bine să ţii cont de câteva lucruri când urmezi un astfel de tratament.

Interacţionează cu alte medicamente

Antibioticele, în special tetraciclina şi penicilina, reduc sau chiar anulează efectul pilulelor contraceptive, fiindcă nu mai permit absorbţia lor în sânge. Aşadar, înainte de a ţi se prescrie antibiotice, spune-i medicului specialist ce alte medicamente mai iei, pentru a preveni posibilele efecte neplăcute. De asemenea, evită să iei antibiotice (de exemplu, doxiciclină) împreună cu medicamente contra arsurilor la stomac pe bază de carbonat de calciu, pentru că le scade efectul benefic.

Favorizează apariţia unor reacţii supărătoare

Multe dintre antibiotice pot avea efecte secundare, printre care se numără diareea sau candidoza (infecţie cu ciuperci Candida, care apare fie la nivel genital, fie la nivel bucal). De aceea, este de preferat să iei odată cu antibioticele şi probiotice, sub formă de comprimate sau pulbere ce se dizolvă într-un pahar cu apă. Bacteriile „prietenoase“ din compoziţia probioticelor combat distrugerea florei intestinale, reglează tranzitul  şi întăresc sistemul imunitar. Pe de altă parte, dacă eşti predispusă la infecţii cu Candida sau ai mai avut astfel de probleme, cere-i medicului tău un medicament antimicotic, care previne dezvoltarea acestei ciuperci.

Alte informaţii pe care e bine să le ştii despre antibiotice găseşti pe clickpentrufemei.ro.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite