Ce trebuie să ştim despre infertilitate, la 40 de ani de la prima fertilizare in vitro? Aflăm la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin un cuplu din şase se confruntă cu infertilitatea în România, arată statisticile. Despre provocările celor care-şi doresc să devină părinţi şi nu reuşesc în mod natural, precum şi despre şansele de reuşită vorbim cu Nicoleta Cristea Brunel, preşedinta Asociaţiei SOS Infertilitatea, la Adevărul Live.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live  

În fiecare an, numărul de români care ajung la centrele de tratare a infertilităţii creşte cu 8-9%. Cu toate acestea, în ciuda faptului că există peste opt milioane de oameni născuţi la nivel mondial graţie fertilizării in vitro, pacienţii încă se confruntă cu stigmatizarea şi se luptă cu lipsa de informaţii şi bariere în calea accesului la tratament şi la finanţare.

25 de milioane de persoane au probleme de fertilitate şi opt milioane de copii s-au născut în urma fertilizării in vitro. Cifrele pot părea uluitoare persoanelor care nu au contact cu infertilitatea. La nivelul UE un cuplu de vârstă reproductivă din şase are probleme de concepţie.

Am cunoscut-o pe Louise Brown, - o englezoaică - prima femeie născută prin FIV acum 40 de ani. Este o femeie normală, are doi copii – sarcini spontane. S-a aflat abia acum că o milionară din America, ea însăşi femeie cu probleme de fertilitate, a finanţat ea însăşi procedura, pentru că fondurile publice din Marea Britanie au refuzat.

Vă invit în Pasajul Universităţii unde există două expoziţii ale Asociaţiei, una de senzibilizare şi alta de istoria infertilităţii.

Prima fertilizare in vitro a avut loc în România în 1995, efectuată de profesorul Ioan Munteanu şi embriologul Iacob Checiu, la Timişoara. Daniel s-a născut la începutul lui 1996.

La nivelul României nu avem statistici.

Ratele de reuşită ar trebui raportate doar la tranşa de vârstă feminină. Factorul cel mai important în reuşită este vârsta feminină. Dincolo de patologie aproape.

Rata de reuşită este cumva individuală. Eu am avut nevoie de 7 ani de FIV-uri şi de 10 embriotransferuri ca să o am pe fiica mea. Ea are acum 5 ani.

Cât de informaţi sunt românii referitor la problemele de infertilitate?

Nu sunt informaţi românii. Dar nici unii ginecologi.

Fertilitatea feminină descreşte la 27 de ani. Dacă un cuplu încearcă un an şi nu obţine o sarcină o problemă există. Din cuplurile fertile 90% obţin sarcina în primul an. Şi în al dilea mai reuşesc doar 5&.

Problemele sunt în 50% din cazuri de origine masculină, am întâlnit medici care tratează femeia trei ani, fără să trimită cuplul la o spermogramă. Şi după trei ani află că spermograma era praf şi că acolo era problema.

Infertilitatea nu se tratează cu suplimente. Îi rog pe oameni să fie atenţi ce bagă în corpul lor.

Sunt nenunărate mărturiile că la medic nu se depistează de la început problema.

Nu. Sunt 10-15% din cazurile de infertilitate de origine necunoscută. FIV-ul merge însă foarte bine pe idiopatică. Nu întotdeauna.

În tehnicile de reproducere umană asistată femeile duc greul.

Să vorbim puţin şi despre Săptămâna Europeană a Fertilităţii. Ce s-a întâmplat până acum şi ce se va întâmpla în România?

Suntem la a şaptea ediţie naţională de conştientizare. Anul caesta dincolo de Bucureşti suntem şi într-un centru din Oradea şi în Suceava şi vrem să trimitem expoziţia în toată ţara.

Mai avem şi actiuni de advocacy, întâlniri politice.

La nivel european evenimentul mi se datorează, este propunerea mea şi sunt mândră.

Subprogramul din Ministerul Sănătăţii suportă doar o dată doar o parte din cheltuielile cu FIV-ul – circa 6.000 de lei – ceeea ce reprezintă doar un imbold de a face cun credit pentru a acoprti restul. Se adresează unui număr limitat de cupluri.

În Franţa, mi-au acoperit costurile a cinci FIV-uri, altminteri nu aş fi putut ajunge la şapte. Nu aş fi avut resurse.

La primăria Bucureşti este un sprijin material mai generos, dar este doar pentru Capitală.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite