Medicină

articolul anterior articolul urmator

Colonul iritabil, o boală frecventă şi atipică: „Simptomele pot apărea câteva luni şi pot fi urmate de o pauză de un an”

0
17 Apr 2021 07:10:01
Autor: SmartLiving.ro

Sindromul de colon iritabil este o suferinţă comună care afectează sistemul digestiv. Problema este caracterizată printr-un disconfort constant la nivelul tubului digestiv manifestată prin crampe la stomac, balonare, diaree şi constipaţie. Suferinţa este o problemă care durează toată viaţa, cu episoade acute şi perioade mai calme.

Cauza acestei afecţiuni nu este exact cunoscută, dar are certă legătură cu o sensibilitate crescută a inervaţiei intestinului, cu stresul şi o importantă componentă genetică. 
 
Sindromul de colon iritabil nu este o boală unică, ci acoperă un tablou simptomatic variat manifestat la nivelul tubului digestiv. Din cauza simptomatologiei care poate varia de la manifestări rare, ocazionale, la cele severe nu se poate spune exact numărul persoanelor care suferă de aceasta problemă medicală, dar se estimează că procentul celor afectaţi de sindromul de colon iritabil, fie că sunt sau nu diagnosticate, ori în tratament, variază de la cinci la 20 la sută în Europa. În Statele Unite ale Americii boala afectează între 25 şi 45 de milioane de oameni, adică un procent care se apropie de 23%.
 
Graviditatea afecţiunii este dată de frecvenţa şi intensitatea simptomelor. „Simptomele pot apărea o lună, două sau trei şi pot fi urmate de o pauză de un an“, explică medicul Doru Cristian Gavrilă, medic internist la Policlinica nr. 2 din Brăila.
 
Persoanele care suferă de colon iritabil sunt în mare majoritate femei. Boala se instalează la adolescenţă, de regulă după 17-18 ani. Sunt foarte rarele cazuri de colon iritabil care să apară la persoanele peste 40 de ani.
 
Circa 30% dintre cei care se prezintă la secţiile de gastroenterologie şi se plâng de afecţiuni ale tubului digestiv, în fapt suferă de sindromul de colon iritabil.  
Doru Cristian Gavrilă, medic internist la Policlinica nr. 2 din Brăila
 

O boală care strică pofta de viaţă

 
Sindromul de colon iritabil este un cumul de stari care efectiv îţi strică pofta de viaţă. Acesta este unul din motivele pentru care o parte a tratamentului implică inclusiv medicaţie antidepresivă. 
 
Sindromul este un amestec de disconfort abdominal cu durere, scaune neregulate, fie foarte moi, uneori chiar lichide, care alternează cu perioade de constipaţie. Suferinţa nu pune viaţa în pericol şi nici nu este un factor declanşator pentru alte afecţiuni ale intestinului, dar poate fi o problemă de lungă durată care îţi schimbă modul de viaţă şi poate invalida pe perioade mai mici sau mai mari de timp. 
 
O persoana afectată de sindromul de colon iritabil va fi deseori obligată să absenteze de la şcoală sau serviciu, iar în perioadele de criză sau în cazul celor care suferă de forme severe pot fi aduşi în situaţia de a nu putea muncii, decât poate de acasă. În paralel cu sindromul de colon iritabil unele persoane pot avea probleme urinare sau sexuale.
 

Manifestările colonului iritabil

 
Se poate spune că cine nu a experimentat (din fericire!) aceasta suferinţă, nu poate înţelege cât poate să fie de neplăcută, traumatizantă şi chinuitoare. 
 
Continuarea articolului, aici

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările