Conf. dr. Monica Luminos: „Cel puţin la nivelul Bucureştiului este epidemie de gripă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conf. dr. Monica Luminos a avut un pacient de doar 2 săptămâni, bolnav de gripă
Conf. dr. Monica Luminos a avut un pacient de doar 2 săptămâni, bolnav de gripă

Conf. dr. Monica Luminos, şefa Secţiei de boli infecţioase copii la Institutul Naţional „Matei Balş“ din Bucureşti, a declarat că, până în acest moment, au fost internate în spital peste 500 de pacienţi cu gripă, dintre care peste 300 sunt copii.

Numărul cazurilor de gripă în Bucureşti nu sunt deloc puţine, unii medici infecţionişti considerând că se poate vorbi chiar de o epidemie la nivelul Capitalei, iar la nivelul altor oraşe de focare de gripă.

Astfel, conf. dr. Monica Luminos, şefa Secţiei de boli infecţioase copii la Institutul Naţional „Matei Balş“ din Bucureşti, a declarat că, de la debutul sezonului, au fost internate în spital peste 500 de pacienţi cu gripă, dintre care peste 300, copii. „Cel puţin la nivelul Bucureştiului este epidemie de gripă. La nivelul ţării sunt focare epidemice“.

Universitarul a mai spus că majoritatea cazurilor de gripă sunt la pacienţii nevaccinaţi. „Din acest an, există în România tetravaccinul antigripal. Eu l-aş recomanda tuturor copiilor începând de la vârsta de 2 ani, dar şi adulţilor şi bătrânilor. Bătrânii fac forme urâte de boală şi mai ales complicate“, a adăugat specialistul. Cel mai tânăr pacient al medicului a fost un bebeluş de 2 săptămâni. „tatăl a făcut gripă, a îmbolnăvit-o pe mamă care i-a dat copilului. Gripă confirmată B“.

Medicul primar infecţionist a mai spus că vaccinul antigripal nu protejează în proporţie de 100%, ci între 40 şi 80%. „Nimic nu e sigur 100%, totul depinde de organismul căruia îl administrezi. Eu pot să eu mă apăr mai bine şi să fac în procent mai mare anticorpi de gripă, altul se apără mai puţin, depinde de persoana respectivă. Sunt persoane care nu fac anticorpi. Nu fac pentru că aşa sunt ele născute. Genetic sunt constituite aşa, fără să fabrice anticorpi“, a explicat universitarul efectul vaccinului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite