Copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani ar putea să se vaccineze împotriva COVID-19 din noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul Pfizer/BioNTech este deja disponibil pentru cei cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. FOTO: Digi24
Vaccinul Pfizer/BioNTech este deja disponibil pentru cei cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. FOTO: Digi24

Vaccinurile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani ar urma să fie disponibile în prima jumătate a lunii noiembrie, susţine Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase din SUA, relatează Reuters.

„Dacă totul merge bine şi dacă obţinem aprobarea de reglementare şi recomandarea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), este foarte posibil ca vaccinurile să fie disponibile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani în prima săptămână sau a doua din noiembrie", a declarat Fauci într-un interviu.

Reprezentanţii Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente analizează cererea Pfizer/BioNTech de autorizare a vaccinului său în două doze pentru copiii mai mici, iar grupul de consilieri externi urmează să se pronunţe pe data de 26 octombrie. De obicei, FDA urmează sfatul grupului său de experţi, dar nu este obligată să facă acest lucru, potrivit Mediafax.

Consilierii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) vor lua în considerare recomandările privind vaccinul în cadrul unei reuniuni care va avea loc pe 2 şi 3 noiembrie, contribuind astfel la luarea unei decizii finale de către directorul acestuia.

„Ştim cât de mulţi părinţi sunt interesaţi să îşi vaccineze copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani şi intenţionăm să acţionăm cât mai repede posibil", a spus directorul CDC, Rochelle Walensky, la Fox News Sunday. 

Vaccinul Pfizer/BioNTech este deja disponibil pentru cei cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite