Cum se diagnostichează cancerul mamar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice modificare la nivelul sânilor, orice durere mamară continuă sau nodul trebuie să ne trimită imediat la un consult medical de specialitate.

Cauzele pentru care apare cancerul de sân nu sunt cunoscute, dar examinarea lunară directă a sânilor este cea mai simplă metodă prin care poate fi depistat. Orice nodul sesizat, orice zonă roşie sau ulceraţie, precum şi orice altă modificare la nivelul sânilor ar trebui să ne trimită de urgenţă la medic.

Cum ne putem examina sânii

Potrivit dr. Marilyn Glenville, specialistă britanică în sănătate şi nutriţie, membră a Societăţii Regale de Medicină, examinarea sânilor trebuie făcută lunar, ideal după 7-10 zile de la începerea menstruaţiei.Ea indică următoarea tehnică de palpare:

1.Cu sânii dezgoliţi în faţa oglinzii ridicaţi braţul pentru a vedea dacă un sân a devenit decât celălalt sau şi-a schimbat poziţia - de obicei mai jos - comparativ cu luna trecută. Trebuie depistată oroce zonă roşie, ulceraţie sau porţiune solzoasă la nivelul mamelonului sau sânului, precum şi orice tip de depresiune. Umflăturile în axilă sau în jurul claviculei, precum şi orice scurgere din mamelon pot fi semne ale cancerului.

2.Culcată pe spate şi cu capul sprijinit de pernă examinaţi mai întâi sânul drept. Ridicaţi mâna dreaptă, îndoiţi-o şi puneţi antebraţul sub cap. Cu vârfurile degetelor de la mâna stângă presaţi încet şi circular suprafaţa sânului drept şi a axilei. Orice mic nodul ar trebui să se simtă. De asemenea, orice zonă mai groasă sau diferită de restul ţesutului mamar. Se procedează la fel şi la sânul stâng.

Mamografii, ecografii şi investigaţii suplimentare

Diagnosticul de cancer mamar se pune în urma unei examinări clinice a sânilor şi a ganglionilor limfatici, după care urmează pasul a doilea: examinarea radiologică.

Potrivit ghidurilor Societăţii Europene de Oncologie Medicală, examinarea radiologică include o mamografie şi o ecografie la nivelul sânilor şi a ganglionilor învecinaţi. La femeile tinere, cu ţesut mamar dens, cu mutaţia genei BRCA şi la cele cu implant de silicon este necesară şi o investigaţie RMN. Rezonanţa magnetică nucleară este indicată şi atunci când au fost depistate celule tumorale într-un ganglion limfatic axilar suspect, dar mamografia nu arată nicio tumoare la nivelul sânilor sau atunci când sunt suspectate mai multe tumori.

Pentru a se exclude metastazele pot fi făcute investigaţii suplimentare precum radiografiile toracice, ecografiile abdominale sau scintigrafiile osoase.

Pasul numărul trei în diagnosticare este examinarea histopatologică. Aceasta presupune examinarea în laborator a tumorii şi a ţesutului mamar prelevat în urma biopsiei. Această analiză confirmă sau nu diagnosticul de cancer şi oferă informaţii despre caracteristicile bolii. O a doua examinare histopatologică se face, de regulă mai târziu, după intervenţia chirurgicală, când se examinează tumoarea şi ganglionii limfatici îndepărtaţi prin operaţie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite