Medicină

articolul anterior articolul urmator

Dana Deac: „Am avut ocazia să mă operez la un spital din Istanbul pentru că secţia de chirurgie la care m-am adresat în ţară era închisă pe timpul verii“

0
12 Nov 2018 04:06:24
Autor: Daniela Serb
Dana Deac, jurnalista
Dana Deac, jurnalista

Diagnosticată cu cancer mamar în 2007, jurnalista Dana Deac a dus din acel moment o luptă susţinută cu boala care s-a încăpăţânat să recidiveze. Jurnalista a vorbit despre cum s-a schimbat viaţa ei în urma acestui diagnostic, despre cine sunt cei care au sprijinit-o în acest parcurs şi despre cum sunt trataţi pacienţii cu cancer în alte ţări ale lumii.

Să rememorăm puţin povestea diagnosticării. Câţi ani au trecut de atunci?

În anul 2007, am hotărât să-mi fac o mamografie fără nicio trimitere de la doctor. Aşa m-am gândit eu că e civilizat. Mamografia a fost citită de o doamnă doctor care mi-a transmis că sunt sănătoasă, asta în scris nu doar verbal. La patru luni după mamografie, am trăit să văd cum din corpul meu cancerul ieşea la suprafaţă. Restul îl ştiţi.

Care a fost în acel moment impactul profesional şi familial? Ce s-a schimbat în modul de viaţă al jurnalistei Dana Deac şi al mamei Dana Deac?

Din 2007 şi până în 2013, am putut să fac faţă provocărilor profesionale fără probleme.  Am avut parte de înţelegerea colegilor şi a conducerii de atunci şi am obţinut liniştea de care avem atâta nevoie. În 2013, când am aflat că a apărut a patra oară cancerul, am plecat urgent să mă operez şi apoi am urmat protocolul de după, adică şedinţele de chimioterapie. Din acel moment, din punct de vedere profesional, lucrurile s-au schimbat şi nu doar din cauza diagnosticului... Am analizat foarte bine situaţia per ansamblu, cu nedreptăţile şi provocările sale, m-am consultat cu fiul meu şi am hotărât să nu iniţiez o luptă ce avea să mă consume şi mai mult, dar totuşi să continui să profesez ca jurnalist. Fiul meu a fost mereu un sprijin şi m-a ajutat enorm în alegerile pe care le-am făcut. Personal, mă bucur de decizia luată şi de faptul că am continuat să îmi fac meseria.

Unde aţi urmat tratamentul şi în ce a constat el?

Pentru cancerul de sân, am făcut de două ori chimioterapie, în 2008 şi 2013-2014. După chimioterapia din 2008, am urmat protocolul ca la carte, adică am făcut 30 de şedinţe de radioterapie şi brahiterapie. La un an şi jumătate, cancerul a revenit. Am urmat tratamentele alopate, am apelat şi la medicina naturistă, am urmat dieta fără lactate, post intermitent, câte şi mai câte. Un doctor mi-a spus că traseul meu se înscrie la cazurile excepţionale, la procentele mici, care acum sunt din ce în ce mai numeroase, din nefericire.

Se vorbeşte tot mai des în ultima vreme despre asistenţa psihologică de care ar avea nevoie pacientul cu cancer. Aţi beneficiat de astfel de servicii? De unde îşi trage optimismul Dana Deac?

Nu am avut asistenţă psihologică. Am apelat eu la un psiholog, dar abia în 2013, când vestea că a revenit a patra oară cancerul m-a afectat mai mult decât puteam eu gestiona. Desigur, sunt iniţiative demne de admirat ale ONG-urilor locale, precum Fundaţia Renaşterea, care reuşesc să ofere încredere şi speranţă tuturor femeilor care le cer ajutorul. Pentru o bolnavă de cancer, astfel de gesturi contează enorm. Însă, acestea nu pot înlocui un serviciu de susţinere psihologică extrem de important pentru pacientele cu cancer şi care, de multe ori reprezintă jumătate din traseul de vindecare. Fireşte, familia, prietenii, persoanele apropiate, grupurile joacă un rol foarte important în susţinerea morală şi emoţională a persoanelor afectate de cancer, însă accesul la suportul psihologic oferit în cadrul spitalelor şi la serviciile paliative este una dintre părţile esenţiale în etapa de tratament şi refacere.

Aceste îngrijiri ar trebui acordate atât pacientelor, cât şi familiei şi persoanelor care îngrijesc de paciente - în primul rând, pentru ca ei sunt targetul secundar afectat de cancer, iar în al doilea rând, pentru a putea să acorde sprijin adecvat pacientelor. Intervine şi rolul educaţiei, al informării cu privire la boală, la drepturile fiecărui pacient. Doar bine informat poţi cere servicii adecvate, astfel încât să beneficiezi de un tratament corect, conform cu reglementările internaţionale şi cu standardele de gestionare ale acestei boli. Mai mult, nivelul scăzut de educaţie privind starea proprie de sănătate este şi unul dintre factorii principali ai numărului atât de înalt al cazurilor de cancer diagnosticat în stadii avansate. În lipsa educaţiei sanitare, femeile din România nu conştientizează importanţa screening-ului, a accesului la investigaţii corecte, rapide, în urma cărora ar putea fi stabilit un diagnostic corect şi iniţiat rapid un tratament adecvat.

Ştiu că în urmă cu câţiva ani aţi fost diagnosticată şi cu un cancer la tiroidă în urma radioterapiei împotriva cancerului la sân.

Da, anul trecut s-a întâmplat acest lucru. Am avut ocazia să mă operez la un spital din Istanbul pentru că secţia de chirurgie la care m-am adresat în ţară era închisă pe timpul verii. Acolo am văzut ce înseamnă eficienţa actului medical. Fiecare pacient este îngrijit de o echipă medicală, nu doar de un singur medic. Toţi se consultă pentru orice caz, în mod constant. Totul se mişcă rapid, fără sincope, pentru că e o colaborare fără orgolii.

Cât de mult contează banii/ accesul la tratament/ accesul la informaţii în toată aceasta luptă cu cancerul? Aţi avut acces la toate aceste resurse?

În special în cazurile de cancer, accesul la tratament este vital. Una dintre problemele majore cu care se confruntă România este traseul foarte lung şi anevoios al pacientei – diagnostic corect stabilit tardiv, iniţierea tratamentului este prelungită, lipsa unor echipe multidisciplinare care să funcţioneze, dar şi accesul limitat la tratamente şi terapii inovatoare.

Accesul dificil la inovaţie în tratarea cancerului este cauzat şi de actualizarea lentă a listei de medicamente compensate pentru includerea terapiilor noi. Motiv pentru care este necesară o schimbare a procesului de evaluare a noilor terapii pentru a decide includerea pe lista de compensare în România, în sensul optimizării timpului alocat deciziei şi finalizării procedurilor.

Nu pot fi neglijate nici costurile financiare presupuse de cancerul, multe dintre investigaţii nefiind decontate, iar costurile tratamentului depăşesc venitul mediu în România.

Ce se întâmplă în sistemul de sănătate din România şi cum stau lucrurile afară?

În România, nu există echipe multidisciplinare care funcţionează şi care dau rezultate foarte bune în afară. Pentru a eficientiza resursele pe care le avem în ţară, este nevoie de formarea acestor echipe, care să includă doctori din diferite specialităţi medicale (clinicieni, radiologi, chirurgi specializaţi în oncologie, experţi în imagistică, anatomo-patologi, ginecologi, psihologi specializaţi în oncologie, asistenţi medicali şi sociali şi specialişti în paliaţie, cu experienţă în tratamentul cancerului de sân avansat). Din experienţa tratamentului în afară, m-am convins că terapia integrată şi multidisciplinară reprezintă cea mai corectă abordare a bolii, dovedindu-şi eficienţa în reducerea timpului de aşteptare dintre consultaţii, în acordarea îngrijirii la timp a pacientelor, fără a fi nevoie de eforturi logistice suplimentare din partea lor şi a aparţinătorilor.

De asemenea, este necesară şi implementarea unor programe educaţionale la nivel naţional, cu impact pe termen lung în îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea speranţei de viaţă la pacienţi. Este important să fie puse la dispoziţia publicului şi surse accesibile pentru informaţii verificate, cu referire nu doar la menţinerea sănătăţii, ci şi la investigaţiile medicale necesare periodic, la riscuri, la drepturile şi obligaţiile tuturor în interacţiunea cu sistemul medical, îndeosebi în managementul cancerului mamar.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările