De ce sunt testele rapide mai puţin utile în depistarea Omicron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Testele rapide antigen COVID-19 au o sensibilitate mai redusă decât testele de tip PCR în depistarea infecţiei, mai ales în cazul variantei Omicron, deoarece în momentul acesta sunt mai multe persoane imunizate faţă de virus iar astfel încărcătura virală este mai mică, spune medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, citat de Digi24.

„În momentul în care efectuăm aceste teste rapide se corelează şi cu rezultatul lor, adică cu sensibilitatea lor. Dacă le efectuăm în primele 5 zile de la debutul bolii, când încărcătura virală este mai mare, atunci şansa să ne dea un rezultat real este mai mare. La persoanele care au un grad de imunitate, pentru că au fost vaccinate sau au trecut prin boală anterior, încărcătura virală este mai redusă, atunci probabilitatea ca un test rapid antigen să iasă pozitiv este un pic mai mică decât la persoanele care sunt nevaccinate. Atunci este evident că testele «gold standard» acum sunt testele PCR.”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, vineir seara, la Digi24.

Medicul atrage atenţia că persoane care erau chiar simptomatice şi care şi-au făcut teste rapide în mod repetat şi au ieşit negative ulterior au fost confirmate în urma unor teste PCR.

„Avem nevoie de mai multe date ştiinţifice care să compare rezultatele celor două tipuri de determinări pentru a fi în măsură să luăm nişte decizii, dacă se justifică sau nu să mai facem teste antigen”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, vineri seara, la Digi24.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite