De cât timp au nevoie tinerii pentru a se reface după coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Un studiu realizat de specialişti indică perioada de care au nevoie tinerii pentru a se reface după ce s-au îmbolnîvit de Covid-19, studiul luând în calcul persoanele care nu au avut şi alte afecţiuni.

Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea bolilor din Statele Unite (CDC), adulţii tineri, anterior sănătoşi, au nevoie de până la trei săptămâni să se recupereze după ce au fost infectaţi cu noul coronavirus, chiar şi dacă au făcut o formă uşoară a bolii.

În urma unui sondaj telefonic realizat în rândul adulţilor simptomatici cu forme uşoare de COVID-19, s-a constatat că 35% nu au revenit la starea lor de sănătate obişnuită decât după două-trei săptămâni de la momentul testării, transmite Reuters, preluată de Mediafax.

Tusea, oboseala şi dificultăţile de respiraţie au fost printre simptomele care au persistat săptămâni întregi după momentul testării.

Raportul CDC concluzionează că recuperarea după infecţia cu noul virus, poate fi prelungită chiar şi la adulţii tineri, fără condiţii medicale cronice.

Studiul a fost făcut pe persoane care aveau peste 18 ani şi s-au testat pentru COVID-19 la o vizită în ambulatoriu, a spus CDC.

Interviurile au fost efectuate la 14 până la 21 de zile de la data testării, iar pacienţii au fost întrebaţi despre simptome pe care le-au avut în momentul testării, dacă au revenit la starea lor de sănătate obişnuită şi dacă suferă de vreo afecţiune medicală cronică.

Dintre cele 292 de persoane intervievate, 274 au raportat că au prezentat unul sau mai multe simptome în momentul testării. Printre respondenţii simptomatici care au raportat că nu au revenit la starea lor de sănătate obişnuită, 26% aveau între 18 şi 34 de ani, 32% au fost între 35 şi 49 de ani, iar 47% peste 50.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite