Diabetul necontrolat determină apariţia cataractei. Ce alte probleme de vedere mai pot avea diabeticii şi ce presupune operaţia de înlocuire a cristalinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În circa 90% din cazuri, cataracta este determinată de îmbătrânirea fiziologică a cristalinului. În acest caz, este vorba despre cataracta legată de vârstă. Există însă o serie de afecţiuni metabolice şi nu numai care pot avea ca efect opacifierea cristalinului.

În circa 90% din cazuri, cataracta este determinată de îmbătrânirea fiziologică a cristalinului. În acest caz, este vorba despre cataracta legată de vârstă. „Cataracta legată de vârstă reprezintă principala cauză reversibilă a scăderii vederii pe plan mondial.  Astfel 15 milioane din populaţia Terrei erau afectate de cataractă în anul 2005 şi se preconizează că numărul lor va creşte la 40 milioane în anul 2025“, afirmă dr. Elena Avram, medic specialist oftalmolog la Clinica Polisano.

Cum apare boala

Cristalinul este o lentilă biconvexă aflată în spatele irisului ce are rolul de a focaliza razele de lumină pe retină. „Cataracta presupune modificarea transparenţei cristalinului datorită perturbării metabolismelor  intracristaliniene  - hidroelectrolitic, proteic, glucidic - rezultând opacifieri cristaliniene ce nu permit trecerea luminii în interiorul globului ocular“, adaugă dr. Elena Avram.

Dincolo de cataracta legată de vârstă, există şi cataracte congenital care presupun existenţa opacifierilor cristaliniene la naştere.  „Alte cauze responsabile de apariţia acestei afecţiuni sunt: bolile metabolice   - diabetul, afecţiunile dermatologice, alte afecţiuni oculare  - uveită, anumite  intervenţii chirurgicale oculare folosite în tratamentul glaucomului sau patologiei retiniene, medicamente  - Cortizon, Fenotiazine, Miotice, Amiodarona, Statine  - şi diverse traumatisme ocular“, mai spune medicul specialist.

Printre semnele pe care pacienţii  care suferă de această afecţiune le au sunt: scăderea acuităţii vizuale la distanţă datorită miopiei cristaliniene cu o îmbunătăţire aparentă a vederii la aproape; Vedere înceţoşată noaptea sau  la lumină puternică; diplopie monoculară  - vedere dublă cu un singur ochi -  datorată modificărilor inegale ale indicelui de refracţie în interiorul cristalinului;  afectarea sensibilităţii la contrast; anomalii ale vederii cromatice: culorile galben, portocaliu, roşu devin mai pronunţate, iar obiectele albe au un aspect gălbui-maroniu.

Când este recomandată operaţia şi ce presupune ea

Singurul tratament efficient al cataractei este cel chirugical şi se recomandă atunci când boala influenţează negativ activitatea profesională şi stilul de viaţă al pacientului. „Astfel în cataractele incipiente care sunt periferice şi nu afectează acuitatea vizuală semnificativ intervenţia chirurgicală poate fi temporizată“, punctează dr. Avram.

Cataracta determină diverse complicaţii oculare  - glaucom facolitic, glaucom facomorfic, uveită facotoxică, cristalin luxat în camera anterioară, în acest caz intervenţia chirurgicală este o urgenţă, adaugă specialistul. „Opacifierea cristalinului nu permite examinarea fundului de ochi, investigaţie necesară pentru urmărirea evoluţiei sau tratamentul unor afecţiuni retiniene sau ale nervului optic“.

Tehnica chirurgicală cea mai uzuală este extracţia extracapsulară prin facoemulsificare cu ultrasunete care se realizează cu ajutorul microscopului chirurgical. „Se folosesc incizii de aproximativ 2 milimetri şi se lucrează sub protecţia substanţelor vâscoelastice iar cu ajutorul unei pense, se decupează partea anterioară a sacului cristalinian, pentru a avea acces la cristalinul opacifiat care va fi apoi  emulsificat cu ajutorul ultrasunetelor şi aspirat.  În sacul cristalinian  va fi introdus cristalinul artificial foldabil. În final, se spală substanţa vâscoelastică şi se face hidrosutura inciziilor. De asemenea se aplică un pansament ocular care va fi menţinut 24 de ore“, descrie medical oftalmolog. „Trebuie precizat faptul că chirurgia cataractei nu este lipsită de complicaţii, iar în această situaţie pacientul trebuie să se adreseze de urgenţă medicului care l-a operat.  Este important de ştiut că recuperarea acuităţii vizuale este influenţată de prezenţa altor afecţiuni oculare preexistente şi care, în unele cazuri, nu pot fi diagnosticate decât postoperator“.

Există tehnici noi care sa scurteze suferinta pacientului?

Progresul înregistrat în ultimii ani în oftalmologie a permis îmbunătăţirea fiecarei etape a operaţiei de cataractă, dă asigurări medical oftalmolog. „Astfel anestezia se poate face cu picături atunci când pacientul este compliant şi colaborează cu medicul oftalmolog în timpul operaţiei.  În ceea ce priveşte tehnicile chirurgicale, extracţia extracapsulară prin facoemulsificare a cataractei este o tehnică foarte performantă cu complicaţii reduse intra- şi postoperator, cu o  recuperare vizuală rapidă şi care nu necesită internare pe o perioadă lungă de timp, pacientul fiind lăsat să plece acasă la cateva ore după operaţie.  Extracţia extracapsulară a cataractei cu ajutorul Femtolaser-ului, aparat ce combină efectul facoemulsificării şi a laserului, este ultima noutate în domeniul chirurgiei cataractei şi oferă o precizie sporită a manoperei chirurgicale precum şi un management de succes al cazurilor complicate“.

cataracta

Cum afectează diabetul zaharat ochii?

Diabetul zaharat, mai ales dacă este necontrolat, determină o serie de complicaţii oculare cum sunt : retinopatia diabetică, edemul macular, cataracta, paraliziile musculaturii oculare,  glaucom primar cu unghi deschis şi glaucom neovascular. Toate aceste afecţiuni dacă sunt lăsate netratate duc în final la pierderea  de multe ori irecuperabilă a vederii“.

Retinopatia diabetică reprezintă cea mai importantă complicaţie  a diabetului zaharat şi presupune alterarea vaselor retiniene. Aceasta se clasifică în: retinopatia diabetică neproliferativă este stadiul iniţial al afectării retiniene şi se caracterizează prin  apariţia  microanevrismelor  - dilatatii vasculare retiniene, microhemoragiilor şi a exsudatelor. Retinopatia diabetică proliferativă este forma severă a retinopatiei diabetice  ce apare secundar ocluziei vaselor mici retiniene ceea ce determină ischemie şi suferinţă hipoxică, cu apariţia de vase noi anormale; la rândul său aceasta se poate complica cu apariţia glaucomului neovascular dacă nu este tratată“.

Edemul macular diabetic este evaluat separat  deoarece poate fi asociat cu oricare dintre etapele retinopatiei diabetice şi poate urma un curs independent. „Retinopatia diabetică proliferativă beneficiază de tratament laser şi de tratament cu agenţi anti-VEGF ce au rolul de a distruge vasele anormale nou apărute. Pacienţii diabetici au un risc dublu de a dezvolta glaucom cu unghi deschis, ceea ce presupune o  degradare a nervului optic. În acest caz, se impune tratament precoce cu coliruri ce scad presiunea intraoculară.“

De asemenea există un risc crescut de a dezvolta o cataracta precoce, adică opacifierea cristalinului, atât la adulţi cât şi la copii. „În cazul adulţilor vorbim de o cataractă legată de vârstă prematură, pe când în cazul tinerilor vorbim de cataracta „în fulgi de nea” şi care arată un dezechilibru marcat al glicemiei. Această afecţiune beneficiază de tratament chirurgical cu rezultate foarte bune“.

Paraliziile musculare oculare se manifestă prin apariţia diplopiei  - vederii duble -  şi afectarea mişcăriilor globului ocular. „Cel mai frecvent sunt afectaţi nervii III şi IV. În general aceste paralizii se remit după normalizarea nivelului glicemiei.“

Ce ar trebui să facă pacientul pentru a ţine boala în frâu?

„Pentru a evita apariţia complicaţiilor ocular, pacientul diabetic trebuie să îşi monitorizeze permanent glicemia, lipidele sanguine şi tensiunea arterială, să renunţe la fumat şi să se prezinte la control oftalmologic complet periodic.“

Controlul glicemic optim reduce incidenţa anuală a retinopatiei diabetice, însă un bun control nu elimină complet  riscul de apariţie a acestei complicaţii oculare, astfel încât toţi pacienţii cu diabet sunt în pericol de a dezvolta retinopatie de-a lungul vieţii.  „De asemenea este importantă suplimentarea dietei cu extract de afine, complex de vitamine C şi D3“, conchide dr. Avram.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite