Din toamnă vom avea cu 50% mai mulţi donatori de organe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra este singura norocoasă care a făcut transplant de ficat de la începutul anului şi până acum FOTOGRAFII Eduard Enea
Alexandra este singura norocoasă care a făcut transplant de ficat de la începutul anului şi până acum FOTOGRAFII Eduard Enea

De la începutul anului şi până acum, un singur transplant de ficat s-a realizat în România, fiindcă, într-o lună întreagă, o singură mamă i-a donat ficat fiicei ei. Problema donatorilor se va rezolva însă din toamnă, speră specialiştii.

La 8.30 dimineaţa, fix, doctorii ies din birourile lor, unde şi-au lăsat hainele civile şi grijile personale, şi se îndreaptă spre sălile de operaţii. Fără niciun semn, aşa, dintr-o dată, hărmălaia din holurile înguste ale Institutului Clinic Fundeni – voci înverşunate de boală şi de aşteptare ale zecilor de pacienţi – e înlocuită de tăcere. „E ciroză?“, îl întreabă doctorul, din mers, pe un domn scund şi mai rotofei, din mulţimea care se formase deja în urma lui. Omul ridică din umeri a resemnare, ştie că următorul pas nu e uşor. Va trebui să facă transplant.

Transplantul de ficat este deja o procedură uzuală în România, deşi se face într-un singur centru, la Fundeni, unde cel mai mult se efectuează, de fapt, intervenţii de chirurgie generală.

Doar 65 de donatori în anul 2012

Anul trecut, aici au fost realizate aproximativ 4.000 de operaţii de cancer de ficat, de pancreas, de colon, se mai face şi chirurgie robotică, şi numai 75 de transplanturi de ficat: 10 de la donatori-rude şi 65 de la donatori în moarte cerebrală. Nu teama de operaţie îi înnegurează mina bărbatului rotofei, ci loteria, numărul prea mare de oameni care aşteaptă, ca şi el, un ficat şi numărul prea mic de donatori.

Problema donatorilor ar putea lua sfârşit anul acesta, după ce ministrul Arafat a dat un Ordin pentru îmbunătăţirea prelevării de organe în toată ţara. Numărul lor va creşte cu 50%, estimează specialiştii. Sunt aproape 400 de bolnavi pe lista de aşteptare pentru un transplant de ficat. Ei nu pot primi porţiuni de organ de la rude, singura lor şansă e, ca-n viaţă, ghinionul altuia. Aşteaptă un telefon, să fie chemaţi la Fundeni, că e posibil să existe un donator, un om care a avut un accident sau vreo boală care nu-l mai lasă să trăiască. Şi se întâmplă rar să existe donator compatibil, atât de rar încât unii bolnavi aşteaptă şi patru ani până la un transplant, altora li se scurge viaţa înainte să sune telefonul.

„Cam o treime din cei de pe lista de transplant mor aşteptând un donator compatibil. Asta pentru că donatorii sunt puţini, anul trecut am avut 65 de donatori la peste 400 de bolnavi“, ne explică profesorul doctor Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacec“, din cadrul Institutului Fundeni.

Sunt prea puţine cazurile în care bolnavul poate primi ficat de la rude, anul trecut au fost doar 10 astfel de transplanturi din 75. E vorba de lipsa de compatibilitate sau de faptul că nici rudele, dacă sunt compatibile, nu au o sănătate de fier, ca să poată dona. Şi nu se încurajează căutarea de compatibilităţi la donatori vii care nu sunt rude, fiindcă medicii vor să evite orice risc de implicare în vreun trafic de organe. Donarea de organe, ca şi donarea de sânge, trebuie să fie un act voluntar, neplătit.

Alexandra Ionescu s-a visat în Rai

Dacă anul trecut s-au făcut, în medie, cam 6 transplanturi pe lună, de la începutul lui 2013 şi până acum, medicii au realizat un singur transplant de ficat. Şi acesta, de la donator în viaţă. „În toată luna ianuarie nu am avut niciun donator în moarte cerebrală“, spune prof. dr. Irinel Popescu.

Singura norocoasă de la începutul anului şi până acum a fost Alexandra Ionescu, o tânără mamă de 26 de ani, dintr-un sat din judeţul Dâmboviţa. Deşi e la Reanimare şi i se zăresc încă şi galbenul ochilor, şi cearcănele de boală, dar şi nişte urme de sânge de la operaţia de săptămâna trecută, Alexandra este deja foarte volubilă, zâmbeşte întruna şi le spune tuturor cât de bine se simte ea după transplant.

„Mă gândeam la cu totul altceva... «Doamne, cum o fi pe lumea ailaltă?»“. Era neîncrezătoare în succesul operaţiei. Dar şi-a asigurat o legătură strânsă cu Dumnezeu: a citit Biblia de două ori înainte de transplant. Un vis a fost pentru Alexandra intervenţia. „Mă vedeam pe o pajişte, dădeam la peşte cu părinţii mei, cu soţul meu, cu fata. Era totul un Rai pentru mine“, îşi povesteşte Alexandra reveria de pe masa de operaţie.

Alexandra are hepatită B, depistată de trei ani, dar ea avea virusul în corp de mai multă vreme, de când a născut, crede ea, cu şase ani în urmă. După ce i s-a descoperit infecţia, starea ei de sănătate s-a stricat treptat, în ciuda tratamentului şi a regimului de viaţă recomandat de medici. Aşa încât, în primăvara anului trecut, s-a dus la spital fiindcă îi era foarte rău şi i s-a pus diagnosticul de ciroză hepatică cu „apă în burtă“, ascită, cum îi spun medicii. „De atunci am stat numai cu ace în burtă, ca să scoată lichidul, să pot să respir. Am stat numai internată prin spitale, iar după patru luni, am ajuns la dom’ profesor.“

Mama i-a donat o parte din ficat

În treacăt a spus profesorul Irinel Popescu că transplantul s-ar putea realiza de la donator din familie. „Eram cu mama în curte, la masă, şi ne jucam cu câinele mare. Şi mama zice: «Lasă, mamă, că dacă e nevoie de ficat, îţi donez eu». Şi a tresărit inima... şi a mea, şi a ei în acelaşi timp. A fost o legătură foarte strânsă“, povesteşte Alexandra.

De aici, toate s-au legat. Mama Alexandrei, care e tânără, are numai 44 de ani, a fost compatibilă cu fiica, a putut să-i doneze o parte din ficatul ei şi acum ea deja se recuperează după operaţie. Alexandra mai are de stat în spital, la Reanimare, o vreme, apoi într-un salon de la Fundeni, ca să fie siguri medicii că organismul ei nu respinge grefa. Speră să ajungă acasă până împlineşte 27 de ani, adică până pe 26 februarie. 

În toată Europa, mor cam 12 persoane pe an aşteptând un transplant. La noi, mor cam o treime din cei de pe listă. Victor Zota, coordonatorul naţional de transplant, Agenţia Naţională de Transplant
Şi mama zice: «Lasă, mamă, că dacă e nevoie de ficat, îţi donez eu». Şi a tresărit inima... şi a mea, şi a ei în acelaşi timp. A fost o legătură foarte strânsă. Alexandra Ionescu, singura transplantată din 2013

Cifre în transplantul românesc

- De la începuturile transplantului în România şi până acum s-au realizat aproximativ 3.000 de transplanturi de rinichi, 398 de ficat, 60 de inimă şi câteva de pancreas (până în 10).

- 400 de bolnavi sunt pe lista de aşteptare pentru un ficat, aproximativ 3.000 pentru un rinichi, 114 pentru o inimă şi 65 pentru un pancreas.

- 300 de donatori ar trebui să avem pe an pentru a ne încadra în "normalitatea" europeană

- În România, există un singur centru de transplant hepatic, la Fundeni, trei centre pentru transplant renal – la Bucureşti, la Cluj-Napoca şi la Iaşi, două centre de transplant cardiac: la Bucureşti şi la Târgu-Mureş.

- Până acum, în activitatea de prelevare de organe şi de transplant erau implicate doar câteva spitale: din Oradea, Timişoara, Târgu-Mureş şi Spitalul Floreasca şi Bagdasar-Arseni, din Bucureşti. Urmează să intre în Program încă aproximativ 30 de centre.

Cum va creşte numărul transplanturilor

Problema cea mai mare la ora actuală în activitatea de transplant din România este că nu avem suficienţi donatori. Paradoxal, nu pentru că românii nu donează, dimpotrivă, românii sunt darnici în toate privinţele, inclusiv la donarea de organe, spun medicii. 

irinel popescu

Acceptul de donare se situează undeva între 60% şi 65% în ţara noastră. Şi atunci unde se pierd, din 300 de donatori pe an, câţi ar trebui să avem, restul până la 65, câţi am avut, de fapt, anul trecut?

„În unităţile de terapie intensivă se pierd. Din cauza modului în care se gestionează cazurile de moarte cerebrală şi din cauza lipsei de organizare în colaborarea sistemului de unităţi de terapie intensivă din ţară cu reţeaua de transplant“, ne lămureşte profesorul Irinel Popescu (foto).

Cursuri pentru personalul specializat

Lucrurile par, însă, să se îndrepte, încet-încet. „La 6 decembrie anul trecut, ministrul Arafat a semnat un Ordin care prevede personal dedicat pentru transplant în majoritatea spitalelor judeţene şi universitare. Sunt incluse puţin peste 30 de spitale din toată ţara“, spune medicul Victor Zota, coordonatorul naţional de transplant din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant. Mai exact, în fiecare din cele 30 de centre va trebui să existe câte un coordonator de transplant (medic chirurg) şi câte o persoană-cheie pentru donare (key donation person), adică un medic anestezist care să fie instruit cu privire la metodele de menţinere în viaţă a donatorului în moarte cerebrală şi care va ţine legătura cu familia donatorului.

„De fapt, deja au fost numiţi oamenii care vor ocupa aceste funcţii, cu jumătate de normă, plătite din bugetul Programului Naţional de Transplant. Urmează ca în februarie să se ţină cursuri intensive pentru iniţierea lor în activitatea de transplant. Va exista un control continuu al tuturor acestor centre de către Agenţia Naţională de Transplant. Vom sta cu ochii pe ei“, precizează medicul Victor Zota. Specialistul estimează că această soluţie va regla problema donatorilor şi că, începând din toamna aceasta, vom avea o creştere a numărului de donatori cu 50%. 

A aşteptat patru ani pentru un ficat

Din cauză că numărul donatorilor este atât de mic, poţi fi numărul 4 pe lista de transplant şi tot e posibil să aştepţi ani întregi pentru un ficat. Patru ani a stat în aşteptarea unui telefon Mihai Marghescu (foto), de 47 de ani, şofer pe ambulanţă la Spitalul CFR, din Turnu-Severin. Avea hepatită C, depistată în urma unuia dintre controalele obligatorii de la Spital. A intrat imediat pe interferon, medicamentul de bază şi foarte greu de tolerat pentru tratamentul hepatitei C. 

internat fundeni

Dar după un an, tot la controalele obligatorii, a făcut o ecografie care a arătat clar că bărbatul de peste 100 de kilograme, cu abdomen proeminent, suferă de ciroză. Era anul 2007 şi tot în acelaşi an şi-a întocmit toate actele pentru a intra pe lista de transplant.

Patru ani a condus Mihai Marghescu ambulanţa de la Turnu-Severin la Bucureşti şi înapoi, fără să primească niciun telefon de la Centrul de Transplant. Pe 23 noiembrie 2011, a condus mulţi bolnavi către spitalul din Turnu-Severin, până a doua zi dimineaţa, la 6, când a primit telefonul pe care-l aştepta de patru ani. „«Veniţi, avem posibil donator compatibil!». Era doamna doctor de la Fundeni. La 6.30 am plecat cu ambulanţa, cu girofarul aprins, fără să stau prea mult pe gânduri, cu soţia şi cu unul dintre băieţi în dreapta“, povesteşte bărbatul, cu 20 de kilograme mai slab decât înainte şi fără cearcănele specifice bolii de ficat.

Medicii nu cheamă un singur bolnav de pe listă când apare un donator. „Am fost chemaţi trei: eu, încă un bărbat şi o femeie. Şi s-a întâmplat să am noroc să fiu eu compatibil. Ceilalţi doi au plecat acasă şi au aşteptat alt ficat“, spune, cu regret, Mihai Marghescu. Tot ce ştie bărbatul despre donatorul ficatului lui este că a fost un tânăr de 33 de ani.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite