Donarea de organe, act de iubire

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evanghelia acestei Duminici ne vorbeşte despre pierderea şi câştigarea sufletului. Donarea de organe se încadrează perfect în această tematică: mulţi îşi pierd sufletul încercând să-şi salveze trupul. În schimb, oferirea unei părticele din trupul nostru, pentru aproapele aflat în suferinţă, ne poate salva sufletul.

Recentul proiect al Ministerului Sănătăţii stabileşte noi reguli în privinţa donării de organe. Oarecum senzaţionalist, presa a relatat că familia nu va mai putea decide asupra donării, în cazul în care donatorul şi-a exprimat clar dorinţa de a dona, prin înscrierea într-un Registru Naţional al Donatorilor de Organe.

Presa a ratat însă abordarea adevăratei problematici a donării de organe: îndreptarea unei mari nedreptăţi, numită acordul prezumat. Mai precis, fiecare cetăţean era văzut ca un posibil donator şi se prezuma că era de acord să i se preleveze organele, din oficiu, dacă, în timpul vieţii, nu îşi exprima clar opoziţia. Chestiunea ajunsese să provoace şi un dezacord al Bisericii Ortodoxe, printr-o luare de atitudine a Sfântului Sinod.

Astfel, ajungem la o rezolvare mult mai corectă a unei tematici din zona bioeticii, despre care am mai scris: donarea de organe trebuie să fie un act liber, conştient, decis în deplină cunoştinţă de cauză şi care trebuie să pornească nu dintr-un spirit mercantil, ci din iubirea jertfelnică faţă de aproapele.

Şi Hristos vorbeşte, în Evanghelia acestei Duminici, de cei care îşi pot câştiga sufletul (adică mântui, salva, desăvârşi) prin paradoxala pierdere a lui. Dar nu o pierdere oarecare, ci una “pentru Mine şi pentru Evanghelie”. Adică pentru iubire: iubire de Dumnezeu şi, în egală măsură, iubire de aproapele.

Iar iubirii nu poţi să-i faci opoziţie, pentru că nu există nicio argumentaţie sustenabilă. Dimpotrivă, iubirea poate rezolva toate problemele şi crizele lumii (inclusiv cea a lipsei de organe) deoarece ele sunt cauzate tocmai de lipsa iubirii. „Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul?

De aceea, nu pot înţelege explicaţiile aşa-zis teologice ale unor creştini (închipuiţi) care nu pot înţelege beneficiile personale, sociale şi spirituale ale donării de organe, începând cu banala transfuzie de sânge şi terminând cu donări ale unor organe sau ţesuturi mai complexe. Cum poţi pretinde că creştinismul interzice donarea sau transplantul, câtă vreme Însuşi Dumnezeu îşi dăruieşte propriul Trup şi Sânge spre viaţa şi mântuirea noastră?

Pe de altă parte, mă aştept ca şi noi, slujitorii sfintelor altare, să reflectăm mai profund la donaţia de Trup şi transplantul de Sânge pe care Hristos le oferă lumii întregi, prin mâinile noastre. Una dintre modalităţile prin care putem să-I urmăm cu adevărat ar fi ca şi noi să dăruim aproapelui, “la plinirea vremii” (la momentul potrivit), părticica de trup sau sânge ce-i pot salva viaţa.

Aşa vom fi modele, propovăduind nu doar cu cuvântul, ci şi cu fapta. Şi se va împlini îndemnul evanghelic: “Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite