Dr. Robert Apostolescu: „În cazul pacienţilor care suferă de coxartroză reconstruim complet anatomia şoldului. După recuperare durerile dispar complet“

Cea mai comună cauză în cazul unei tulburări articulare este distrugerea cartilajului articular, care se poate dezvolta în artroză a şoldului sau coxartroză. Aceasta este o afecţiune destul de des întâlnită în România, deşi adresabilitatea pacienţilor la medic încă este mică.

Românii amână să se prezinte la consult şi speră că durerea va trece cu timpul, de multe ori preferând automedicaţia. Când durerile devin insuportabile şi pacientul ajunge la medic, află că singura soluţie rămasă este intervenţia chirurgicală de înlocuire a articulaţiei. Această intervenţie face să dispară durerea şi redă complet mobilitatea, astfel că pacientul se poate reîntoarce la un stil de viaţă normal.

Dr. Robert Apostolescu, medic primar ortopedie si traumatologie la Spitalul Euroclinic, a explicat la Adevărul Live în ce constă intervenţia minim-invazivă de înlocuire a articulaţiei şoldului.

Adevărul: Ce este coxartroza, care sunt simptomele afecţiunii şi cum se manifestă?

Dr. Robert Apostolescu: În mod normal cartilajul articular este suplu, lucios şi face să gliseze foarte bine oasele la nivelul articulaţiei în timpul mişcării. În coxartroză acest cartilaj se degradează, nu mai este neted. Boala este progresivă, putându-se ajunge la diformităţi destul de importante, cum ar fi scurtarea membrului afectat. Cartilajul poate dispărea definitiv, astfel că oasele vin în contact şi atunci durerile sunt destul de mari. Iniţial disconfortul apare ziua, apoi durerile se permanentizează şi pe timpul nopţii, ajungând să afecteze gradul de odihnă al pacientului. În afară de durere apare şi schiopătatul, iar pacientul se poate deplasa pe distanţe din ce în ce mai scurte.

Cauze
Artroza la nivelul şoldului apare în primul rând din cauza obezităţii. Toată greutatea corpului se distribuie prin intermediul şoldurilor la nivelul membrelor inferioare, astfel că apare un dezechilibru între capacitatea de rezistenţă a cartilajului articular şi forţa care este pusă pe şold. De asemenea, odată cu vârsta apare o degradare naturală a cartilajului articular. Este de specificat faptul că această afecţiune nu este numai o boală a vârstnicului, poate apărea şi la vârste mai tinere, mai ales în afecţiuni cum sunt necroza septică a capului femural, când partea de femur a articulaţiei nu se mai vascularizează bine. Astfel, pacientul ajunge să dezvolte artroză la nivelul şoldului. De asemenea, se poate manifesta la pacienţii care au suferit în copilărie luxaţii congenitale de şold. Aceasta poate duce la o dezvoltare timpurie a coxartrozei, în jurul vârstei de 30-40 de ani fiind nevoie de o intervenţie chirurgicală de protezare. Ce am mai observat din practica clinică este că pacienţii care au avut forme grave de COVID-19 sunt predispuşi la această boală. Boala formează cheaguri de sânge la nivelul vaselor sanguine, acestea putându-se depune la nivelul vaselor care vascularizează femurul. În acest fel se produce obstrucţia vasului, osul nu se mai vascularizează, moare şi atunci se poate dezvolta coxartroza. Am avut pacienţi tineri, care au ajuns la mine după forme destul de grave de COVID-19. Nu vreau să sperii populaţia, dar este bine ca pacienţii cu forme grave de COVID-19 să consulte un medic şi să ia un tratament anticoagulant pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge.

Care sunt cauzele cele mai frecvente care îi trimit pe pacienţi în cabinetul medicului?

În primul rând durerea, care devine din ce în ce mai supărătoare. Cei afectaţi de boală încep să şchiopăteze, nu se mai odihnesc din cauza durerii, se reduce mult mobilitatea şi nu mai pot face activităţile pe care le făceau în mod normal zi de zi. Dacă vin într-un stadiu incipient, există tratament nechirurgical prin care se mai poate prelungi dezvoltarea unei artroze avansate. Boala este cu evoluţie progresivă şi este greu de găsit un tratament medicamentos care să o stopeze. Se poate trăi cu ea şi 10-15 ani dacă pacientul urmează un tratament care să susţină cartilajul articular de la nivelul şoldului. Dar, până la urmă, de cele mai multe ori, tot la intervenţie chirurgicală se ajunge.

Ce presupune protezarea articulară şi când devine intervenţia absolut necesară?

Nevoia de a face intervenţia apare atunci când durerile sunt puternice, dizabilitatea este marcantă şi pacientul nu-şi mai poate desfăşura activitatea normală peste zi. În timul intervenţiei înlocuim cartilajul articular cu o proteză totală de şold. Având un instrumentar specific, îndepărtăm cartilajul uzat şi îl înlocuim cu o proteză de şold care are mai multe componente: una înlocuieşte cartilajul articular de pe bazin, iar a doua înlocuieşte partea din femur. Între cele două se face legătura printr-o sferă, care poate fi metalică sau din ceramică. Se reconstruieşte complet anatomia şoldului, iar după perioada de recuperare dispar durerile şi dizabilitatea.

Care este diferenţa dintre chirurgia clasică şi cea minim invazivă în cazul acestei afecţiuni?

În chirurgia minim invazivă diferă abordul pe care îl face chirurgul pentru a ajunge la şold şi a monta proteza. Se intră printre muşchi, se depărtează musculatura şi se evidenţiază cu acest instrumentar foarte bine articulaţia şoldului. În cazul intervenţiei clasice, pentru a ajunge la articulaţia şoldului şi a o înlocui, se taie un muşchi care este destul de important în timpul mersului. Acesta se coase la final, dar durata intervenţiei este mai mare, la fel şi durerea resimţită de pacient, iar recuperarea este mai îndelungată.

Prin faptul că muşchiul nu este tăiat, în cazul intervenţiei minim invazive, se elimină orice risc al schiopătării postoperatorii. Dacă este lezionată inervaţia muşchiului, acesta nu mai funcţionează exact cum ar trebui şi poate apărea şchiopătatul.

Cu ce alte provocări se confruntă medicul în timpul intervenţiei, ştiu că pot apărea complicaţii care pot lăsa pacientul cu membrul afectat mai scurt decât cel sănătos?

Pot apărea diferite complicaţii în ambele tipuri de intervenţii. Noi ne luăm toate măsurile pentru ca pacientul să nu rămână cu o diferenţă a membrelor inferioare. Pentru acest lucru se face o radiografie digitală, avem un soft care ne poate calcula exact cum trebuie să punem proteza pentru a nu exista diferenţe între cele două membre. De asemenea, în timpul intervenţiei chirurgicale trebuie să refacem perfect anatomia şoldului pentru ca pârghia musculară să fie foarte bună. Acestea pot reprezenta provocări pentru medic în cazul unei artroze avansate, cu disfuncţii osoase mari sau în displaziile de şold. Practic, noi trebuie să facem o hemisferă din ceva oval sau plat. Folosim grefe osoase, nişte augmente speciale din metal pentru a reconstrui bazinul şi a reface anatomia corectă a şoldului. Sunt pacienţi care nu au mers corect niciodată, având dintotdeauna un picior mai scurt, iar după protezare ajung să meargă normal.

De fiecare dată când am un medic în studioul Adevărul Live şi vorbim despre o anumită afecţiune, obişnuiesc să întreb care a fost cel mai greu caz tratat. De data aceasta vreau să ne povestiţi despre domnul Gheorghe, pacientul care la 75 de ani a ales pentru a doua oară operaţia minim-invazivă de înlocuire a articulaţiei şoldului. Prima intervenţie a realizat-o în Franţa, acolo unde fiica dumnealui este medic, iar pe cea de-a doua a făcut-o în România. Cum a decurs intervenţia?

Pacientul a fost operat în străinătate la primul şold, printr-un abord minim invaziv. La acea vreme nu se prea făcea în România acest tip de intervenţie chirurgicală. Lucrurile au decurs foarte bine şi la prima operaţie, internarea a fost de scurtă durată, iar recuperarea a fost destul de rapidă. Fiica dânsului a căutat şi a văzut că şi noi efectuăm astfel de intervenţii chirurgicale prin abord minim invaziv. Au hotărât să vină la noi, ne-au acordat încredere şi lucrurile au mers foarte bine. L-am programat, i-am schimbat articulaţia şoldului iar recuperarea a fost destul de rapidă. După două zile l-am şi externat. După 3-4 săptămâni se putea deplasa normal, fără cadru. Domnul Gheorghe a căutat să fie operat în România prin aceeaşi metodă minim invazivă, îi era mai comod aşa şi nu a mai trebuit să facă drumuri în străinătate pentru controale şi tot ce presupune o astfel de intervenţie chirurgicală. Ne-a ales pe noi şi totul a ieşit foarte bine.

Există restricţii în ceea ce priveşte efectuarea intervenţiei pentru anumiţi pacienţi?

Restricţiile apar în cazul în care pacientul are foarte multe afecţiuni asociate, iar o anestezie ar presupune un risc mare de a dezvolta anumite complicaţii sau chiar i-ar pune în pericol viaţa. Atât eu, cât şi medicul anestezist discutăm întotdeauna cu pacienţii, li se explică situaţia stării lor de sănătate, care sunt riscurile şi în ce procent pot apărea diferite complicaţii. Împreună luăm decizia dacă mergem sau nu mai departe. Sunt rare cazurile în care intervenţia este contraindicată, dar sunt şi astfel de situaţii şi atunci venim în întâmpinarea pacientului cu medicaţie, fiziokinetoterapie sau tratamente balneare. Niciodată nu o să scape complet de durere, dar alegem viaţa în detrimentul intervenţiei chirurgicale.

Care este durata de viaţă a protezei şi cât de importantă este calitatea acesteia în succesul intervenţiei?

Pentru succesul intervenţiei chirurgicale cea mai importantă este calitatea actului medical. La fel şi în cazul în care vorbim despre durata de viaţă a protezei. Este important ca medicul să aibă o experienţă vastă în protezarea şoldului. Complicaţiile înregistrate ajung să fie mai puţine, proteza este poziţionată corect şi atunci succesul este garantat. Legat de calitatea protezei, de-a lungul timpului au apărut diverse materiale care fac ca rezistenţa acesteia să fie mult mai bună în timp. Foarte important în evoluţia protezelor de şold este insertul din cupa metalică, în care bila glisează pentru realizarea mişcării şoldului. Plasticul din care este făcut acest insert a evoluat foarte mult de-a lungul timpului, acum este o polietilenă cross–linked. Dacă protezarea se face la vârsta de 35-40 de ani, este posibil ca pacientul să se aştepte la o revizie. Această proteză poate rezista undeva la 20-25 de ani. Multe depăşesc această statistică, dar nu este o garanţie.

După cât timp poate reveni pacientul la o viaţă normală?

După 3-4 săptămâni ar putea să meargă fără cârje, la o lună şi jumătate se poate întoarce la serviciu, toate restricţiile fiind ridicate la 2-3 luni. După intervenţia chirurgicală noi le recomandăm să lucreze cu un kinetoterapeut pentru a întări bine musculatura din jurul şoldului şi pentru a face ca mersul să fie cât mai normal.

Care sunt ultimele descoperiri în chirurgia şoldului?

Două lucruri sunt de specificat. În primul rând aceste aborduri minim invazive, adică o incizie mai mică şi faptul că ajungi la şold fără să tai musculatura. În ceea ce priveşte materialele protezelor, este această polietilenă cross–linked, care conferă protezei o durată de supravieţuire de peste 20 de ani şi care permite pacientului să aibă orice tip de activitate.