Dr. Vasile Druţă: „Şi stresul poate duce la hernie de disc“

SEMNAL Atunci când suntem într-o stare permanentă de tensiune, musculatura care susţine coloana vertebrală rămâne încordată, afectând structura discurilor intervertebrale

Durerile de spate cauzate de herniile de disc sunt o problemă de sănătate des întâlnită în zilele noastre. Dacă altădată, de această afecţiune sufereau mai degrabă adulţii trecuţi de 40 de ani, în prezent maladia îi afectează frecvent şi pe copii. Boala a „întinerit“, aşa cum spune dr. Vasile Druţă, medic primar, cu specializare în chirurgie şi ortopedie, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti. Specialistul ne-a explicat de ce se întâmplă acest lucru şi mai cu seamă ce e de făcut pentru a ne proteja coloana vertebrală şi să evităm apariţia complicaţiilor. Dacă vă gândiţi că a recomandat intervenţiile chirurgicale, nu e nici pe departe aşa.

„Weekend Adevărul“: De ce în ultima perioadă oamenii se confruntă tot mai des cu dureri de spate?

Dr. Vasile Druţă: Într-adevăr, în ultimii 10-15 ani, mult mai mulţi oameni au probleme de sănătate şi îndeosebi suferă de dureri de spate. Putem spune chiar că boala „întinereşte“. Dacă în urmă cu 20-30 de ani se vorbea de dureri de spate mai cu seamă în rândul persoanelor de 45-60 de ani, în prezent întâlnim foarte des probleme ale coloanei vertebrale şi chiar hernie de disc la copii de 12-16 ani! Eu am acum în tratament patru copii care au între 14 şi 15 ani.

De ce se întâmplă acest lucru? Care sunt explicaţiile?

Sunt mai mulţi factori implicaţi, dintre care cel mai important este lipsa de mişcare. Dacă noi, atunci când eram la vârsta copilăriei şi a adolescenţei, jucam fotbal, alergam, în ziua de azi, copiii aproape că nu fac mişcare deloc! Faptul că fac la şcoală două ore sau o oră de educaţie fizică pe săptămână nu e deloc suficient. Apoi, foarte mulţi părinţi umblă după certificate medicale pentru a scuti copilul de efort, pentru că, vezi Doamne, l-a durut genunchiul, mijlocul sau nu mai ştiu ce şi, decât să piardă timpul cu sportul, mai bine învaţă. Nu e bine deloc, mai ales că astăzi cei mai mulţi copii sunt duşi şi luaţi de la şcoală cu maşina. Din păcate, e o inconştienţă periculoasă la mijloc.

Dar modul de alimentaţie are vreun rol?

Sigur că are. Sarea, zahărul şi conservanţii din alimentele şi băuturile pe care le consumăm fermentează, se disociază în organismul nostru în diferite substanţe, care după aceea se depun sub formă de microcristale în tot ce înseamnă articulaţii, inclusiv la nivelul discurilor intervertebrale. Tocmai de aceea, atunci când operăm şi scoatem un disc intervertebral, vom vedea că partea de nucleu pulpos este foarte dură, deşi în mod normal trebuie să aibă o consistenţă gelatinoasă, fiind alcătuită în proporţie de 80-86% din apă. Mi-aş dori tare mult să studiez aceste structuri la un microscop performant. Din păcate, nu am găsit încă un laborator care să facă astfel de analize. Sunt încă multe necunoscute care ne dau bătăi de cap. Apoi, să nu uităm de noxele pe care le inhalăm. Nu sunt de acord cu fumatul, dar niciodată nu o să se compare nocivitatea fumului de ţigară cu aceea a substanţelor poluante care provin din gazele de eşapament şi de la marile uzine. Bineînţeles, ca în majoritatea afecţiunilor, o implicare are şi factorul genetic, dar şi stresul. 

OPERAŢIA DE HERNIE DE DISC, DE EVITAT

Aţi atins un punct nevralgic. Vă rog să explicaţi cum se repercutează stresul asupra sănătăţii coloanei vertebrale.

Ei bine, stresul poate să ducă la hernie de disc. Este o bombă, nu? Cum? Simplu, dacă avem puţine cunoştinţe de anatomie, fiziologie şi biomecanică a coloanei. Discul intervertebral este situat între două vertebre. Toate vertebrele sunt legate între ele prin nişte muşchi. Una e când suntem relaxaţi şi alta e când suntem stresaţi. În această din urmă situaţie, tot ce înseamnă musculatură este contractată. Mai tare sau mai puţin. Imaginaţi-vă că discul intervertebral pierde o cantitate de apă şi absoarbe o cantitate de apă, într-un ciclu permanent. E ca un burete cu care spălăm geamul. Îl bagi în apă, îl îmbibi cu apă, apoi ai şters cu el geamul şi a pierdut apă şi tot aşa. Acesta este şi principiul de funcţionalitate a discului intervertebral. Practic, atunci când musculatura este relaxată, el se îmbibă cu apă. Dacă aceasta este contractată, el pierde apa şi nu se mai poate umfla, fiindcă este presat de muşchiul încordat. Şi dacă am fi stresaţi doar o zi, n-ar fi nicio tragedie, numai că, de obicei, atunci când apare o problemă, ea durează o zi, o săptămână, o lună, jumătate de an etc. Şi atunci când lucrăm la calculator foarte concentraţi ore în şir, efectul este similar. Discul intervertebral se deshidratează treptat şi astfel se ajunge la boala degenerativă, adică la hernie de disc.

Ce facem dacă avem hernie de disc? Cei mai mulţi oameni se gândesc automat la operaţie.

Nici vorbă! Atunci când intervenim chirurgical pe un disc intervertebral, indiferent de metoda de operare, putem considera compromisă funcţia de amortizor a acestuia. Asta înseamnă că teoretic discul acela este distrus, iar sarcina lui va trebui să fie preluată de celelalte. Ideea este că după operaţie, chiar dacă în locul discului scos punem o proteză, un grefon osos sau din carbon, nu va mai exista un amortizor, ceea ce va face ca toate celelalte discuri să fie suprasolicitate şi, uşor-uşor, vor începe să cedeze şi ele. 

Deci e de evitat operarea herniilor de disc?

Categoric. Şi această abordare este una cunoscută. N-o spun eu că-s mai deştept decât
alţii. Peste tot în lume se renunţă la intervenţiile chirurgicale pe coloana vertebrală degenerativă. Sigur, sunt cazuri când n-ai încotro şi trebuie să tai. De regulă, însă, nu se mai operează. Şi nu pentru că nu mai vor doctorii, ci pentru că nu mai permit casele de asigurări. În Statele Unite, de vreo cinci-şase ani, aceste intervenţii nu se mai decontează până când pacientul nu vine cu trei opinii de la specialişti diferiţi şi nu prezintă dovezi că s-a tratat conservator. Banii se deblochează numai dacă nu mai există altă posibilitate de tratament. Şi asta deoarece, de foarte multe ori, complicaţiile postchirurgicale sunt mult mai urâte decât boala propriu-zisă.

La ce complicaţii anume vă referiţi?

La efectul de domino. Dacă operăm o hernie de disc, după trei-cinci ani ne putem pomeni cu alte trei hernii de disc. Chirurgul va spune: „Uite, unde am operat eu e ţais, e foarte bine. Că s-au îmbolnăvit şi celelalte discuri, nu ştiu...“. Vă spun, ştie de ce. Ştie şi pacientul, dacă n-a respectat indicaţiile medicale şi a făcut gimnastica numai înaintea Paştelui şi înaintea Crăciunului. Gimnastica trebuie făcută cu regularitate. Indiferent de cât de bine ai reparat o coloană – poţi s-o faci ca la nou-născut – dacă-ţi baţi joc de ea, o vei rupe din nou. De aceea, asta implică nişte schimbări ale modului de viaţă.

DORMITUL PE BURTĂ ESTE DĂUNĂTOR

Detaliaţi, vă rog.

În primul rând, trebuie să ne mişcăm cât mai mult. Prea mult nu există. Mişcarea trebuie să fie cât mai diversificată, pentru a antrena toate grupele musculare. La fel de important este să mâncăm sănătos şi să ne hidratăm corespunzător. Apoi, dormim minimum opt ore pe noapte, chiar dacă avem treabă până peste cap sau proiecte care ne presează. Formidabil este puiul de somn de la prânz, pe care însă puţini şi-l mai pot permite. De dimineaţă şi până la prânz, discurile intervertebrale se deshidratează, iar o pauză de o jumătate de oră pe verticală sau măcar într-un fotoliu ne-ar face foarte bine, pentru că permite rehidratarea acestora.

CELE MAI BUNE PERNE

Legat de somn, ce fel de perne recomandaţi?

Pernele acelea uriaşe, pe care le mai întâlnim la ţară, sunt o mare prostie. Perna ideală este aceea care umple golul dintre capul nostru şi saltea, atunci când dormim pe o parte. În cazul în care e prea mare sau prea mică, vom dormi cu coloana sucită. Nu prea sunt de acord cu pernele acestea cu umpluturi din materiale sintetice, care, chipurile, sunt anatomice. O astfel de pernă poate fi anatomică pentru cineva, dar nu şi pentru mine. Pledez pentru folosirea pernelor cu puf de pasăre, pe care le poţi modela. Dai doi pumni în stânga şi în dreapta şi gata, ia forma care-ţi trebuie. Pe cele anatomice nu le mai poţi modela. Mai mult, dacă te-ai mişcat un pic, s-a dus pe copcă toată anatomia şi biomecanica.

Şi, dacă tot suntem la acest capitol, spuneţi-ne care este poziţia de somn cea mai prielnică pentru coloană?

Orice poziţie în care te simţi bine, cu excepţia celei pe burtă. Aceasta din urmă este complet nerecomandată. Noi am promovat mult timp dormitul în poziţia fătului – pe-o parte şi cu genunchii puţin îndoiţi, eventual cu o pernuţă între genunchi. În ultima vreme s-a ajuns la consensul că poziţia ideală pentru fiecare persoană este aceea în care se simte relaxată. Degeaba pui un om să doarmă în poziţia fetală, dacă el nu se simte bine aşa. Va fi nervos şi nu se va putea odihni. Poate lui îi place să doarmă pe spate şi cu picioarele lăbărţate.

Durerea dintre omoplaţi pleacă din zona cervicală

Cine suferă mai des de hernie de disc, femeile sau bărbaţii?

Din experienţa mea, cred că e cam 50%-50%. E printre puţinele afecţiuni care nu fac „discriminări“ la acest capitol.
 

Unde apar cu preponderenţă herniile?

În general, herniile de disc apar în două segmente: L4-L5 şi L5-S1 în zona lombară şi C5-C6 şi C6-C7 în zona cervicală. Acestea sunt discurile care, de obicei, cedează primele. Mai rar, se întâlnesc herniile din zona toracală, pentru că acolo vertebrele fac un bloc, sunt unite cu coastele, cu sternul. În plus, această parte a spatelui nu este atât de solicitată în timpul mişcărilor, aşa cum sunt zonele lombară şi cervicală. În fapt, discurile din zonele cele mai mobile ale coloanei sunt şi cele mai expuse degradării.

Şi atunci, durerea dintre omoplaţi să înţelegem că vine din altă parte?

De regulă, această durere vine în proporţie de 80-85% din zona cervicală, de la discurile C6-C7 şi C7-T1, dacă nu e un spam muscular sau o articulaţie costovertebrală. În mod regretabil, se întâmplă adesea ca un om cu o problemă în zona cervicală să ajungă să facă fizioterapie pe zona toracală, pentru că acolo îl doare. Nu îl va ajuta cu nimic. La fel e şi cu radiculopatia, când există o durere la nivelul piciorului care are originea în zona lombară. În aceste cazuri, degeaba facem fizioterapie, injecţii sau dăm piciorul cu alifii, pentru că nu acolo este problema. De aceea, e important ca oamenii să se adreseze unui medic specialist, care să ştie să deceleze cauza durerii.

CHIROTERAPIA, DE MARE AJUTOR

Întâlnim preconcepţia că masajul poate dăuna, în ideea că pot fi apăsate segmente care pot duce la o agravare a situaţiei.

Fals. Masajul este foarte bun, mă bat cu cine vreţi pentru chestia asta. Prin masaj este îmbunătăţită microcirculaţia şi astfel putem scăpa un pic de inflamaţie. Condiţia este să fie făcut de un specialist. Nu trebuie să ne fie frică nici de manevrele de întindere şi mobilizare a coloanei. Acestea fac parte din actul terapeutic. Bineînţeles, cu condiţia să fie făcute de cine trebuie. De mare ajutor este elongaţia executată pe mesele electronice, prin care se măresc spaţiile dintre vertebre şi se scoate compresia de pe rădăcinile nervoase. Există aparate cu care se poate face şi chiroterapie, o metodă de tratare care „modelează“ segmentele discovertebrale, redă elasticitatea şi flexibilitatea ligamentelor şi redresează microcirculaţia.  

Specializat în chiroterapie

 Numele: Vasile Druţă 

 Data şi locul naşterii:

5 ianuarie 1968, 

Republica Moldova

 Studiile şi cariera:  

În 1987 a absolvit Colegiul de Medicină din oraşul Orhei, Republica Moldova

În 1996 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Chişinău

În 2001 a devenit medic specialist, iar din 2009 este medic primar ortopedie-traumatologie în cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bucureşti

A urmat mai multe cursuri de perfecţionare, inclusiv de chiro¬te¬rapie, chirurgie spinală minim

invazivă,  radio-protecţie şi practici de radio-diagnostic

Din 2014 este manager general al Clinicii Coloana Medicală

Locuieşte în: Bucureşti

Înotul, cel mai bun sport pentru coloană

Ce exerciţii antrenează cel mai bine muşchii care stabilizează coloana vertebrală?

Teorectic, înotul este cel mai bun sport pentru coloană. Apoi, eficiente sunt exerciţiile de stabilitate, cum ar fi mersul pe teren accidentat. Pe mine, ca specialist în domeniu, mă interesează musculatura profundă, care stabilizează coloana şi nu muşchii care au rol de macara, de a ridica greutăţi, cum sunt bicepşii aceia mari sau paravertebralii foarte mari şi foarte puternici. Am câţiva pacienţi pe care dacă-i vezi, rămâi cu gura căscată. Sunt pachete de muşchi. Ei, să vedeţi surpriză, când le-am făcut testul pentru tonicitatea musculaturii, nu mai erau aşa grozavi. Nici lor nu le venea să creadă. Îmi spunea unul dintre ei: „Cum aşa? Vă iau pe toţi în braţe şi fug cu voi!“. Degeaba, musculatura lor profundă, cea care ne interesează, nu este corect dezvoltată. Ca dovadă, când i-am pus să lucreze pe musculatura profundă, de-abia dacă făceau faţă efortului. Cu alte cuvinte, situaţia lor nu era cu nimic mai presus de cea a unui om obişnuit, chiar dacă au nişte braţe cu muşchi impresionanţi.

Cum putem verifica starea musculaturii profunde?

Sunt aparate speciale. Apoi, cei mai mulţi pacienţi care ajung la mine, vin cu RMN, pe care se vede foarte clar. Trebuie doar să ştii să „citeşti“ aceste lucruri.

Legat de căratul greutăţilor, cât de periculoasă e practica aceasta pentru spate?

Nu sunt împotriva căratului greutăţilor. Dacă avem o tehnică bine pusă la punct şi avem muşchii pregătiţi, nu e nicio problemă. Altfel, toţi halterofilii ar trebui să aibă hernie de disc, ceea ce nu e adevărat. Hamalii de pe timpuri nu aveau probleme de coloană.