Medicină

articolul anterior articolul urmator

Există teste care pot depista cancerul înainte de apariţia simptomelor? Cum răspund specialiştii

0
21 Jan 2020 06:23:04
Autor: Daniela Serb
Tumorile maligne sunt greu diagnosticabile în fază timpurie
Tumorile maligne sunt greu diagnosticabile în fază timpurie

Poate fi diagnosticat cancerul înainte de apariţia semnelor prin aplicarea unor teste care să depisteze celulele maligne? Prof.dr. Cristoph Zielinski, medic specialist în oncologie medicală, dă detalii despre ce pot şi ce nu pot dezvălui aşa-numiţii „markeri tumorali“ şi oportunitatea acestor analize.

Cancerele în stadii timpurii nu au simptome, astfel că ele sunt dificil de diagnosticat. Un diagnostic precoce şi foarte precis înseamnă o posibilitate mult mai mare de efectuare cu succes a tratamentului.

Există teste care indică apariţia celulelor canceroase în organism înainte de debutul simptomelor? Ne puteţi da un exemplu?

În recunoaşterea timpurie a cancerului, există doar foarte puţini „markeri” care pot fi găsiţi şi ar putea semnala prezenţa malignităţii în curs de dezvoltare. Trebuie, totuşi, să se ţină cont de faptul că aceste descoperiri nu trebuie privite într-o manieră izolată, ci doar în contextul unor investigaţii suplimentare adecvate şi că prezenţa unor astfel de modificări nu indică neapărat prezenţa cancerului, ci pot fi un factor în afecţiuni inflamatorii sau în alte boli benigne.

Un astfel de exemplu şi poate cel mai cunoscut este antigenul specific de prostată (PSA), care poate anunţa prezenţa cancerului de prostată, dar nu neapărat aşa. Oricum, un nivel crescut de PSA în ser ar trebui să conducă la vizita unui urolog şi la un set de analize suplimentare. În principiu şi cu excepţia PSA, markerii tumorali nu trebuie folosiţi niciodată în setările de rutină ale unei malignităţi nediagnosticate, deoarece acestea pot fi adesea ridicate nespecific, ceea ce duce la investigaţii importante şi repetate, care apoi arată că valorile sunt normale şi că nu este vorba despre nicio afecţiune.

Ce spun studiile despre aceste teste?

Există o serie de descoperiri care ar putea indica o recidivă precoce a cancerului care a fost diagnosticat şi tratat în mod corespunzător cu ceva timp în urmă. Aceste modificări denumite „markeri tumorali” au acest nume în mod eronat, întrucât nu „marchează” o tumoare - nici în mod pozitiv, nici negativ.

Aceste proteine ​​serice pot fi detectate la investigarea sângelui şi pot semnala apariţia unei recurenţe. Cu toate acestea, există motive deseori nespecifice pentru ridicarea lor. Aceste motive nespecifice includ boli ale ficatului gras, inflamaţii şi alte stări benigne. Astfel, aceşti markeri tumorali ar trebui să fie întotdeauna consideraţi a fi doar unul dintre mai mulţi indicatori pentru reapariţia bolii şi, uneori, ar putea avea nevoie de investigaţii radiologice suplimentare.

Când trebuie făcute aceste teste?

Nu există o perioadă recomandată pentru realizarea testelor, însă e indicat ca analizele de screening să fie însoţite de aceşti markeri tumorali. Spre exemplu, femeile, după vârsta de 45-50 ani, ar trebui să îşi facă anual o mamografie, dar suplimentar la aceasta poate fi adăugat marker-ul tumoral pentru cancerul de sân, aşa cum şi bărbaţilor de peste 45-50 de ani li recomandă analiza ce poartă denumirea de PSA prin care se poate depista prezenţa marker-ului pentru cancerul de prostată.

Testele pot preveni dezvoltarea unui anumit tip de cancer?

Este dificil ca prin intermediul testelor să se poată preveni dezvoltarea unui anumit tip de cancer, deoarce „markerii tumorali” utilizaţi şi analizaţi independent sunt insuficienţi pentru a diagnostica o formă de cancer, însă pot oferi informaţii suplimentare care pot fi luate în considerare doar alături de istoricul medical sau alte teste de laborator şi / sau imagistică.

 


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii