„Există încă multe paciente care se feresc de mamografie“. Investigaţii medicale recomandate în cancerul de sân

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mamografiile sunt recomandate după vârsta de 40 de ani
Mamografiile sunt recomandate după vârsta de 40 de ani

Tehnologia modernă contribuie la depistarea precoce şi la tratarea cu succes a tumorilor maligne mamare. Mamografia după vârsta de 40 de ani şi ecografia sunt două investigaţii imagistice care cresc şansele diagnosticării unei eventuale tumori chiar de la început.

În fiecare an, la nivel mondial, peste două milioane de femei sunt diagnosticate cu cancer de sân. Cancerul mamar se numără printre afecţiunile maligne cu mari şanse de tratament şi vindecare pe termen lung. Cu o condiţie însă: pacientele să respecte recomandările specialiştilor.

Prima este aceea de a-şi autopalpa regulat sânăă cu 5-7 zile înainte de menstruaţie. Orice simptom suspect precum o umflătură la nivel mamar sau în axilă, o coloraţie ciudată a pielii sau o secreţie mamară anormală trebuie semnalate medicului. Controlul senologic anual, ecografia înainte de 40 de ani şi mamografia după această vârstă cresc şansele depistării unei eventuale tumori chiar la debut.

Frica de durere şi radiaţii

„Există încă multe persoane care se feresc de mamografie şi care invocă drept motive durerea sau expunerea la radiaţii în timpul investigaţiei. Însă, se ştie clar că doza de radiaţii la care se expune pacienta în timpul investigaţiei este foarte mică, echivalentă cu doza de iradiere naturală din timpul unui zbor lung cu avionul sau de pe parcursul a 3 luni de expunere la radiaţiile prezente în natură“, explică prof. dr. Mustafa Erkin Aribal, radiolog specializat în diagnosticarea cancerului mamar, în cadrul Spitalului Acibadem Altunizade.

La ora actuală, tehnologia precum cea folosită în mamografiile cu tomosinteză permit depistarea unor leziuni mici, care nu pot fi văzute în timpul mamografiei clasice. În plus, analiza volumetrică a sânului, cu ajutorul sistemului automat de ultrasonografie oferă informaţii preţioase despre starea glandei mamare. Se estimează că o femeie din opt va face cancer mamar de-a lungul vieţii, însă evoluţia terapiilor face posibilă tratarea cu succes a multor cazuri.

Extrem de importantă este şi abordarea cancerelor mamare în cadrul echipelor multidisciplinare compuse din medic oncolog, chirurg, specialişti în imagistică, radioterapie, anatomopatologie şi chirurgie plastică şi reconstructivă. În cadrul echipei, se recomandă cele mai potrivite teste şi se decid terapiile personalizate.

„Noi evaluăm fiecare caz în parte şi decidem care este cea mai bună abordare: de exemplu, dacă la unele paciente, este de ajuns mamografia, în alte situaţii recomandăm rezonanţa magnetică. Există şi cazuri când pacientele au nevoie şi de o ecografie suplimentară. După ce am diagnosticat şi stadializat boala, abia apoi pacientele vor primi recomandarea de tratament, personalizată în funcţie de specificul fiecărui caz şi de tipul de tumoare, de stadiul ei şi de alte coordonate“, adaugă specialistul.

Avantajele radioterapiei cu doză unică

Alături de chirurgie, hormonoterapie, chimioterapie şi terapiile ţintite, radioterapia face parte din protocolul de tratament. În anumite cazuri, medicii recomandă radioterapia în doză unică, cu multiple beneficii pentru paciente.

„Una dintre cele mai importante inovaţii din domeniul oncologiei mamare este radioterapia în doză unică. De obicei, femeile care trec printr-o intervenţie de extirpare a unei tumori mamare, cu conservarea sânului, trebuie să facă 33 de şedinţe de radioterapie: 25 dintre acestea sunt destinate sânului, iar 8 zonei tumorale. Noile protocoale de radioterapie reuşesc un lucru extrem de important: acela de a proteja mult mai bine ţesuturile sănătoase. Iar această performanţă este realizată prin aplicarea unei doze unice de radiaţii“, potrivit prof. dr. Cihan Uras, coordonatorul Institutului de Cercetare a Patologiei Sânului din cadrul Universităţii de Medicină Acibadem şi chirurg la Spitalul Acibadem Maslak.

La ora actuală, 3 din 4 paciente cu cancer mamar au nevoie de radioterapie, iar în unele cazuri, protocoalele lungi pot fi înlocuite cu aplicarea în doză unică, imediat după extirparea tumorii mamare.

„Există anumite criterii pe care trebuie să le îndeplinească o pacientă cu un cancer mamar pentru a face această terapie. Contează în primul rând caracteristicile tumorii: aceasta nu trebuie să fie mai mare de 2 centimetri şi trebuie să aibă anumite caracteristici biologice. Apoi, contează vârsta pacientei. Dar la cazurile în care intervenim, pacientele trebuie să ştie că această doză unică de radioterapie înseamnă prelungirea cu 5 minute a intervenţiei de extirpare a tumorii mamare“, adaugă prof. dr. Cihan Uras.

Avantajul dozei unice de radioterapie este că reduce riscul potenţialelor efecte secundare, printr-o protecţie sporită a ţesuturilor sănătoase, fără afectarea pielii din zona tratată şi fără atrofierea ţesuturilor mamare la pacientele care trec prin chirurgia conservativă a sânului. În plus, pacientele se întorc mult mai repede la activităţile obişnuite, recuperarea după operaţie şi radioterapie durând doar câteva zile.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite