Expunerea la soare poate agrava varicele şi venele sparte de pe picioare. Ce trebuie făcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasele de sânge sparte de la nivelul picioarelor pot apărea în urma expunerii îndelungate la soare
Vasele de sânge sparte de la nivelul picioarelor pot apărea în urma expunerii îndelungate la soare

Deşi are şi efecte benefice, precum îmbunătăţirea dispoziţiei, statul la soare pe timp îndelungat poate provoca arsuri şi măreşte considerabil riscul apariţiei cancerului de piele. Pe lânga aceste riscuri, expunerea pielii la lumina soarelui poate agrava varicele sau venele sparte de pe picioare, având chiar potenţialul de a declanşa noi astfel de probleme.

Vacanţele sunt în toi şi nu se poate vară fără soare şi fără plajă. Dr. Andreea Staicu, medic specialist Chirurgie Vasculara in cadrul Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica, face recomandări referitoare la expunerea la soare atunci când avem varice sau vene sparte pe picioare.

„Soarele poate într-adevăr provoca spargerea venelor de pe picioare, însă nu poate provoca varice. Multe persoane fac greşeala de a încerca să îşi acopere venele vizbile prin bronzare, cu efecte aparent benefice pe termen scurt. Pe termen lung, însă, se intră într-un cerc vicios, expunerea la soare provocând apariţia a şi mai multe astfel de vene.“

Motivul favorizării apariţiei venelor sparte în urma expunerea la soare are legatură cu efectele soarelui asupra pielii. „Colagenul din ţesutul conjunctiv ce acoperă corpul este rupt de către razele ultraviolete ale soarelui, rezultatul fiind expunerea directă a venelor la razele solare. Din acest motiv, chiar şi persoanele fără probleme vasculare au vene sparte pe suprafaţa pielii, în zone frecvent expunse la soare precum faţa.“

„Problema cea mai mare este căldura excesivă“

„Varicele şi venele sparte sunt, în general, rezultatul unei circulaţii sangvine necorespunzătoare între inimă şi extremităţi, formându-se astfel vene vizbile şi dureroase. Problema cea mai mare pentru cei ce suferă de aceste afecţiuni nu este expunerea propriu-zisă la soare, ci caldura excesivă. Temperaturile înalte au potenţialul de a le agrava, venele dilatându-se şi mai mult, provocând astfel umflarea picioarelor şi durerile aferente.“

Venele varicoase nu pot fi provocate de soare, însă expunerea la razele acestuia poate agrava afecţiunea, atrage atenţia specialistul. „Dilatarea respectivelor vene din cauza căldurii va provoca o creştere în volum a acestora, provocând astfel dureri mai mari decât de obicei.“

Cum ne protejăm de soare dacă suferim de varice

„Expunerea la soare nu trebuie evitată total, însă persoanele cu varice, vene sparte, sau cele ce au apelat recent la intervenţii pentru înlăturarea a unor astfel de vene ar trebui să îşi protejeze corespunzător pielea de razele acestuia. În general, recomandarea medicilor este ca pacienţii care au suferit recent astfel de intervenţii să evite soarele pe o perioada între 3 şi 8 săptămâni, în funcţie de particularităţile fiecarui caz în parte. Este unul din principalele motive pentru care majoritatea acestor intervenţii se efectuează în sezonul rece.“

Cei ce suferă deja de aceste afecţiuni şi vor să evite agravarea acestora, ar trebui să îşi limiteze timpul petrecut afară în orele cele mai calde ale zilei, dar şi să evite hainele ce expun o mare parte din zonele afectate. „De asemenea, aplicarea loţiunii de plajă ar trebui să facă parte din rutina zilnică. Aceasta ar trebui aplicată cu câteva minute înainte de expunerea la soare şi repetată o dată la două ore în cazul unei expuneri prelungite.“

Toate zonele expuse ar trebui protejate

Deşi cele mai importante zone sunt, evident, cele afectate de către varice sau vene sparte, aplicarea loţiunii de soare nu ar trebui să se limiteze doar la acele zone, adaugă medicul. „Toate zonele expuse direct la soare, inclusiv urechile şi creştetul capului, ar trebui protejate de razele acestuia.“

În ciuda faptului că probabilitatea apariţiei varicelor şi a venelor sparte are mare legatură cu moştenirea genetică şi stilul de viaţă, felul în care acestea sunt afectate de către razele soarelui nu ar trebui neglijat. „O limitare a expunerii solare, precum şi purtarea de haine adecvate şi aplicarea unei loţiuni pentru plajă contribuie la limitarea pe cât posibil a disconfortului creat de aceste afecţiuni.“

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite