Final fericit pentru sportiva Adelina Oancea şi bebeluşul ei. Povestea atletei diagnosticate cu o boală rară în sarcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La capătul a nouă luni de emoţii şi speranţe, Adelina a născut un băieţel sănătos Foto Mediafax / Mircea Roşca
La capătul a nouă luni de emoţii şi speranţe, Adelina a născut un băieţel sănătos Foto Mediafax / Mircea Roşca

Sportiva Adelina Oancea a născut un băieţel la un spital privat din Bucureşti, după ce, la începutul sarcinii, fusese diagnosticată cu o patologie rară – placentă praevia percreta. Ce este această boală care-i punea viaţa în pericol şi cum a decurs operaţia pacientei.

La capătul a nouă luni de emoţii şi speranţe, povestea sportivei Adelina Oancea, 39 de ani, şi a bebeluşului ei are un final fericit.  Tânăra a născut un băieţel sănătos la un spital privat din Bucureşti, după ce, la începutul sarcinii, a fost diagnosticată cu o boală rară şi gravă - placentă praevia percreta, afecţiune care-i punea viaţa în pericol.

În urmă cu câteva zile, sportivi din toată ţara au donat sânge într-o campanie disperată de a o salva.

Afecţiunea medicală a Adelinei a fost evidenţiată mai întâi la ecografie ca fiind o anomalie de implantare a placentei care, din păcate, s-a dezvoltat atât în partea de jos a uterului, cu penetrarea completă a acestuia, cât şi la peretele vezicii urinare.

Într-un astfel de caz, placenta nu se desprinde după naştere

Medicii care i-au supravegheat sarcina au explicat că, în astfel de cazuri, placenta are o aderenţă excesivă şi nu se desprinde de peretele uterin după naştere, fiind nevoie de îndepărtarea chirurgicală a uterului, intervenţie necesară pentru salvarea mamei.

„Placenta praevia percreta poate fi diagnosticată încă din luna a 4-a de sarcină sau chiar mai devreme, însă nu poate fi prevenită, deoarece dezvoltarea placentei nu poate fi influenţată terapeutic în niciun fel. Este o patologie care necesită un management medical foarte bine organizat, iar noi avem o echipă de terapie intensivă pregătită să intervină în astfel de situaţii, acesta fiind al 5-lea caz rezolvat la Spitalul Clinic Sanador. Operaţia a avut un grad ridicat de dificultate, din cauza riscului foarte mare de hemoragie, însă a fost încheiată cu succes, iar evoluţia postoperatorie a pacientei este favorabilă. Bebeluşul este bine, sănătos.“ a declarat conf. dr. Doru Herghelegiu, medic primar Obstetrică –Ginecologie, director general al Spitalului Clinic Sanador.

Mai multe operaţii într-o singură intervenţie

Înainte de cezariană şi histerectomie de necesitate – cum numesc medicii intervenţia chirurgicală la care a fost supusă Adelina – pacienta a fost internată la urologie unde i s-a făcut o cistoscopie şi i s-au implantat stenturi pe ambele uretere, pentru a fi mai uşor reperabile în timpu operaţiei, diminuând astfel riscul de lezare a acestora.  

În prima etapă, echipa obstetricală a efectuat operaţia de cezariană, extrăgând fătul printr-o incizie atipică la nivelul corpului uterin, se arată într-un comunicat al spitalului.

Ulterior, a fost realizată histerectomia totală, extirpându-se complet uterul împreună cu placenta inserată în acesta. Din cauza extinderii placentei până în peretele vezical, s-a intervenit şi acest nivel, cu reconstrucţia vezicii în cadrul aceleiaşi operaţii. În decursul intervenţiei, pacienta a primit transfuzie cu 3 unităţi de concentrat eritrocitar şi 4 unităţi de plasmă.

Operaţia a durat patru ore, şi a implicat mai multe proceduri chirurgicale, realizate de către o echipă multidisciplinară condusă de conf. dr. Doru Herghelegiu şi alcătuită din dr. Ingrid Gheorghe - medic primar Obstetrică - Ginecologie, dr. Dragoş Romanescu - medic primar Chirurgie Generală, dr. Vladimir Roşca - medic primar Urologie, dr. Andrei Cristea - medic primar Anestezie şi Terapie Intensivă şi dr. Bogdan Grigorescu, medic primar Anestezie şi Terapie Intensivă.

În acest moment, atât mama, cât şi copilul sunt în stare stabilă şi sunt internaţi la  secţia de Terapie Intensivă, sub monitorizare.

Adelina mai are acasă un băieţel de 4 ani.

Triplusaltista Adelina Oancea, fostă Gavrilă, este născută în Brăila, unde a început atletismul cu profesorul Mihail Dumitru. Este campioană europeană de junioare şi medaliată cu bronz la mondialele de juniori şi tineret. De asemenea este medaliată cu bronz la Universiada din 1999 şi participantă cu o clasare pe locul 15 la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004 şi locul 19 la JO de la Beijing, în 2008.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite