Gheorghe Andrei Dan:„Medicul arogant este cel mai periculos“

Gheorghe Andrei Dan, şeful secţiei de Cardiologie de la Spitalul Colentina, spune că îşi linişteşte frământările profesionale prin muzică, cântând la pian şi orgă. Profesia de medic se practică cu smerenie, spune profesorul, care povesteşte despre efervescenţa anilor ’70, ’80 de la Spitalul Colentina. 

„Adevărul": Spitalul Colentina înseamnă pentru dumneavoastră o bună parte din viaţă petrecută aici. Vorbind despre asta, aţi folosit un cuvânt mare, l-aţi numit „sanctuar".

Gheorghe Dan: Din Colentina porneşte medicina internă din România şi toţi marii medici au trecut pe acolo. Colentina a fost o pepinieră de gândire medicală, iniţiată de profesorul Lupu în anii '50, '60, care a continuat să fie pe vârf până în deceniul al optulea. Deci este un sanctuar. Pentru mine oricum este.

Ce vă fascina pe dumneavoastră la locul acesta, când eraţi tânăr medic?

Atmosfera, cred. Asta însemnând rigurozitate ştiinţifică, emulaţie, critică constructivă, colegialitate. Vă mărturisesc că, de când am pus piciorul în Colentina, în 1972, lucrurile n-au mers în sus, din acest punct de vedere. Se spune că nu se mai pretează epoca actuală la atmosfera pe care am trăit-o eu în Colentina. Dar asta nu înseamnă că nu-mi pare rău.

Ce vă lipseşte cel mai mult de atunci?

Idealismul. Visurile. Medicină ca artă, dedicată sincer pentru om. Medicina ca scop, şi nu ca instrument.

Cum aţi ajuns să vă specializaţi în cardiologie?

Am venit în Colentina ca student, în anul II. Doctorul Mihai Constantineanu a fost o persoană care m-a cucerit, când am venit să lucrez aici. Miţu, cum îi spuneau prietenii, doctorul era o persoană răpitoare. Era extrem de sever, avea nişte ochi albaştri tăioşi, mă intimida. Era inflexibil în ştiinţă, nu făcea compromisuri, de aceea nu a intrat niciodată în politică, iar lumea se ferea de el. Era un om care ştia bine meserie şi, mai ales, ştia să formeze oameni. El este cel care m-a îndreptat înspre cardiologie.

Şi medicul Gheorghe Lupu (n.r. - cercetător de renume internaţional) v-a marcat într-un fel.

Cu profesorul Lupu am o legătură deosebită, eu eram un copil de 10 ani şi Domnia Sa petrecea concediile cu familia mea, eram într-un fel rude.
Puterea lui ştiinţifică, inegalabilă, era mascată de o bonomie incredibilă. Era un om mărunt, cu mustăcioară, care vorbea cu „bre", molcom întotdeauna, nu ţipa niciodată, se aşeza la vizită jos pe scaun, cu bastonul între picioare... Era o persoană de legendă. Şi profesorul Lupu mi-a spus la 10 ani, „tu ai să te faci doctor".

Şi aţi vrut să ajungeţi ca el.

Am vrut să ajung ca el, da, dar n-am să ajung niciodată.

De ce nu aţi făcut o meserie din muzică? Cântaţi în concerte, la pian şi orgă.

Nu ştiu dacă medicina se poate practica, să spunem ca meserie, dar cu siguranţă muzica şi mai puţin. Eu cânt zi de zi, săptămână de săptămână, din când în când merg în concerte, fac muzică de cameră, cânt mult singur, nu cred că sunt un pianist foarte rău. La 30 de ani am început să studiez şi orga, şi acum cânt la amândouă. În muzică însă nu încape minciună: publicul te recunoaşte dacă eşti cel mai bun sau nu. Legea în muzică este „tot sau nimic", ori eşti în vârf ori nu eşti. Şi eu am ştiut că nu pot fi acolo.

Spuneaţi că aţi găsit o legătură între muzică şi medicină...

Ca să faci medicină, ai trei posibilităţi: să înţelegi cu adevărat destinul acestei meserii, şi atunci eşti copleşit de ea. Ţi se dă să decizi asupra vieţii unui om, şi, dacă ai înţeles acest lucru, eşti îngrozitor de apăsat. Iar asta ar trebui să te facă - citez un cuvânt din religia ortodoxă - smerit. A doua posibilitate este să fii inconştient, să te trimită cineva s-o faci. Şi mai poţi să faci medicină fiind foarte fudul, crezând că eşti verişor primar cu Dumnezeu, că îţi poţi permite. Medicul arogant este cel mai periculos. El omoară fără să-şi dea seama c-o face. Eu toată viaţa am avut o teamă. Nu se vede pe faţa mea când am un bolnav şi nu sunt sigur, dar întrebaţi-mă ce se întâmplă cu mine când ajung acasă. Iar singura conversaţie care există dincolo de idee este muzica. Pentru că, dacă ştii să înţelegi limbajul acesta, muzica îţi dă soluţii, muzica te împacă. Muzica şi medicina trebuie slujite, nu să te slujeşti de ele.

Cariera v-a fost marcată de succes de la început: şef de promoţie la absolvirea facultăţii, cardiolog de renume internaţional. A existat un moment în care aţi fost luat prin surprindere de o reuşită?  

Da, am fost surprins de reuşita la examenul de admitere. Se dădeau două examene, oral şi practic, şi trei probe scrise foarte grele: anatomie şi fiziologie fizică cu două etaje şi chimie. Şi era un pic ieşit din comun să le termini cu 10 pe linie. Se mai întâmplase asta cu doi ani în spatele meu, apoi cu 15 ani înainte. Nu mi-a venit să cred, iar părinţii mei s-au panicat, pentru că mă căutau pe partea de jos a listei de rezultate, şi nu mă găseau.

"Ca medic, ţi se dă să decizi asupra vieţii unui om, şi, dacă ai înţeles acest lucru, eşti îngrozitor de apăsat.''

„Avem o epidemie de boli cardiovasculare"

Cât de mult vă împlineşte ipostaza de profesor? (n.r. - la UMF „Carol Davila")

Enorm. Este unul dintre motivele pentru care nu urlu, în lumea în care trăim. Pentru un om care nu e egoist, a da este mult mai mult decât a primi.

Recuperaţi cumva prin asta din efervescenţa vremii de când eraţi mai tânăr?

Epoca aceea nu se mai poate întoarce. Dar era un foarte bun exemplu despre cum trebuie să fie oamenii între ei. Mi-aduc aminte de rapoarte de gardă  în care se încrucişau spade de ieşeau scântei, pe gândire medicală. Dar erau de-o politeţe, de-un academism, de-o ţinută morală, verbală, culturală... Păi eu am o mare problemă la exemenele la care sunt în a ruga candidatul să vorbească în limba română. Vin acum dintr-un examen unde m-am luat cu mâinile de cap.

Ce credeţi că se poate face să răsturnăm acest top nefericit, care ne situează pe locul 4 în Europa la mortalitatea din cauze cardiovasculare?

Prima întrebare care se poate pune este aceasta: se poate într-adevăr face ceva sau e o fatalitate? Pentru că oamenii nu pricep conceptul de risc. E nevoie ca populaţia să fie conştientă de acest risc, să îşi impună treptat un anumit stil de viaţă. Apoi, e nevoie de o politică zdravănă la nivel sanitar, care să permită o asemenea prevenţie. Şi, bineînţeles, înseamnă bani. Şi pentru ca cineva să înţeleagă că aceşti bani se întorc în câţiva ani e nevoie ca cineva să vadă dincolo de cei patru ani de legislatură. Ungaria e un exemplu că se poate, după o creştere a mortalităţii cardiovasculare, acum se găseşte într-o scădere.

Putem vorbi de o epidemie de boli cardiovasculare în România?

Da, este o epidemie. În America şi ţările vestice a fost prezentă în anii '70, '80 şi la ei este în curs de recesiune. Au aplicat mijloace concrete de prevenţie, educaţie medicală.

Ce ar însemna exact aceste mijloace de prevenţie?

Depistarea la populaţie a acelor factori de risc clasici, care duc la îmbolnăvire: cât de prevalent este colesterolul în sânge, tensiunea arterială. Apoi măsuri tehnice de combatere a acestor factori, care înseamnă medicamente, monitorizare. Educaţia americană de sănătate poate fi dată ca exemplu. Credeţi că americanii aleargă zilnic de nebuni? A devenit o adevărată obsesie.

Faptul că în România nu se alocă suficienţi bani pentru sănătate poate fi direct răspunzător pentru că speranţa de viaţă la noi e cu 10 ani mai mică decât în Europa?

Da, există o legătură între procentul din PIB al unei ţări alocat sănătăţii şi existenţa fără intervenţie medicală. Există nenumărate studii care arată această relaţie şi procentul de venit alocat acestui domeniu este mult mai mic decât în alte ţări europene. Suntem de altfel, şi printre ţările cu foarte puţini medici pe cap de locuitor.

Dacă ar fi să alegeţi un argument pentru ca medicii care au plecat la clinici din străinătate să se întoarcă în ţară, care ar fi acela?

Nu găsesc niciunul. Un argument care ar face apel la patriotism ar fi de-a dreptul ridicol pentru generaţia actuală. Jean Paul Sartre spunea că un om are o singură obligaţie faţă de el şi omenire: să se realizeze pe el însuşi. Ar fi o mare demagogie din partea mea să găsesc un argument, atât timp cât eu am doi copii care lucrează în afară. Dar cred că dacă România are un viitor, acesta este în aceşti oameni care au plecat. Şi care cândva se vor întoarce. Şi nu întoarcerea lor fizică mă interesează, cât cea conceptuală: acest popor are nevoie de o înnoire genetică. Uitaţi-vă cu atenţie la fizionomia celor care conduc maşini foarte scumpe în România şi veţi înţelege ceea ce spun.

Carte de vizită

-Doctor în medicină,medic primar boli interne şi cardiologie.
-Profesor Universitar UMF „Carol Davila" Bucureşti.
-Fellow al Societăţii Europene de Cardiologie şi al American Heart Association.
-Silver Member al American Heart Association/American Stroke Association.
-Vicepreşedinte al International Society of Cardiovascular Pharmacotherapy.
-Secretar Ştiinţific al Facultăţii de Medicină, Bucureşti.
-Şeful Clinicii Medicale Colentina.