Iată la ce boli te predispune grupa de sânge!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele care au grupa A sunt mai vulnerabile în faţa bolilor civilizaţiei, cum ar fi diabetul şi afecţiunile cardiace
Persoanele care au grupa A sunt mai vulnerabile în faţa bolilor civilizaţiei, cum ar fi diabetul şi afecţiunile cardiace

Unele grupe de sânge ne fac mai vulnerabili în faţa anumitor bacterii sau virusuri, iar altele ne cresc predispoziţia pentru cancer. Fiecare are însă avantaje şi dezavantaje. Nu există o grupă de sânge ideală.

Persoanele care au grupa de sânge A sunt mai predispuse la infecţii cu rotavirusuri. Acestea reprezintă pincipala cauză de diaree şi deshidratare severă la sugari şi la copii. Constatarea a fost făcută de cercetătorii Colegiului Medical „Baylor" din Houston, SUA. Ei au descoperit că celulele gastrointestinale sunt infectate mai uşor de anumite tulpini ale rotavirusurilor în cazul persoanelor care au grupa de sânge A.

Grupa sangvină A a fost asociată în trecut şi cu un risc mai mare de cancer gastric. Observaţia a fost făcută cu mai bine de 50 de ani în urmă şi a fost confirmată relativ recent de cercetătorii Institutului „Karolinska" din Suedia. Explicaţia ar fi că, de regulă (dar nu întotdeauna), persoanele care au grupa A deţin şi o genă care-i predispune la cancer de stomac. Bolile cardiace sunt şi ele mai frecvente la persoanele cu grupa A, pentru că, potrivit unor specialişti, au o predispoziţie mai mare pentru formarea de cheaguri de sânge.

Totuşi, persoanele cu grupa A au şi câteva avantaje faţă de cele cu alte grupe de sânge. Ele sunt mai protejate de holeră şi de malarie. Grupa AB este cea care oferă cea mai înaltă protecţie de holeră. Femeile cu grupa A sunt printre cele mai fertile, susţine un studiu.

Grupa 0 predispune la ulcer

Bacteria Helicobacter pylori, care se află la originea a peste 90% din ulcerele peptice, are o afininate pentru grupa sangvină 0. Există un studiu care susţine că persoanele care deţin această grupă nu au practic niciun fel de imunitate în faţa holerei. În octombrie 2010, cercetătorii americani au publicat un studiu potrivit căruia femeile care au grupa de sânge ar fi mai puţin fertile decât celelealte. Ele au, potrivit studiului, ovule mai puţine şi de o calitate mai slabă.

Grupa 0 atrage ţânţarii, de unde şi un risc mai mare de malarie. De asemenea, predispune la vârsat de vânt şi la cancer esofagian. În schimb, această grup de sânge protejează de boli cardiovasculare şi de tuberculoză.

Grupa B predispune la cancer ovarian

Persoanele cu grupa B erau mai vulnerabile în faţa ciumei. Este probabil motivul pentru care această grupă sangvină este foarte întâlnită în nord-estul Europei, unde s-au înregistrat puţine cazuri de ciumă în Evul Mediul.

Această grupă de sânge a fost asociată şi cu un risc mai mare de a dezvolta cancer pancreatic şi cancere ale cavităţii bucale, iar femeile care o deţin sunt mai expuse cancerului ovarian, potrivit cercetătoriloe de la Universitatea Harvard. Şi grupa AB predispune femeile la acest tip de cancer.

Influenţează şi personalitatea

În anii '20, oamenii de ştiinţă japonezi au corelat grupele de sânge cu anumite tipuri de personalitate. Pornind de la această idee, în Al Doilea Război Mondial, Armata Imperială Japoneză a format batalioane în funcţie de grupa de sânge. în anii '70, a revenit în atenţia specialiştilor ideea potrivit căreia grupa sangvină influenţează personalitatea.

Astfel, grupa A a fost asociată cu sensibilitatea, dar şi cu anxietatea, grupa B cu jovialitatea, dar şi cu o gândire destul de obtuză, grupa O cu calitatea de a fi sociabil, dar şi cu încăpăţânarea, iar persoanele care au grupa AB sunt pretenţioase şi imprevizibile.

Citeşte şi:
3 condimente care stimulează digestia

De ce vinul roşu te ajută să nu te îngraşi de Sărbători

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite