INTERVIU Dr. Dan Răzvan Benţia, neurochirurg: „Multe tipuri de cancere pot da metastaze în creier“
0
Dr. Dan Răzvan Benţia, medic primar neurochirurg în cadrul Spitalului Clinic Sanador, explică modul în care apar tumorile cerebrale şi care sunt simptomele care ar trebui să ne îngrijoreze şi să ne trimită la medic.
Tumorile cerebrale ocupă un loc important în patologia neurochirurgicală, fiind şi principala cauză de deces provocat de cancer atât la copii, cât şi la persoanele sub 40 de ani. Dr. Dan Răzvan Benţia, medic primar neurochirurg în cadrul Spitalului Clinic Sanador, vorbeşte despre tipurile de tumori cerebrale şi explică de ce creierul este în topul zonelor care pot dezvolta metastaze, chiar dacă tumoarea este localizată în alt organ. De asemenea, specialistul atrage atenţia că, de cele mai multe ori, tumorile cerebrale debutează cu semne şi simptome nespecifice. Totuşi, există câteva particularităţi care ne pot da de gândit, iar un control medical este întotdeauna indicat. Statisticile arată că aproximativ 10% din adulţii care dezvoltă tumori cerebrale supravieţuiesc cinci ani după diagnosticare, iar medicul Benţia confirmă că trendul este unul pozitiv, acurateţea actului chirurgical fiind într-o continuă creştere, graţie noilor tehnici operatorii microchirurgicale.
„Weekend Adevărul“: Ce sunt şi cum apar tumorile cerebrale?
Dr. Dan Răzvan Benţia: Tumorile cerebrale reprezintă o patologie din ce în ce mai frecventă în neurochirurgie. Mai precis, tumorile cerebrale apar în interiorul creierului, pentru că unele celule îşi pierd individualitatea şi normalitatea şi se transformă în nişte celule scăpate de sub controlul imunologic. Când tumorile ating o anumită dimensiune, devin clinice. Din acest moment, pacientul devine simptomatic şi ajunge la medic.
De câte tipuri pot fi aceste tumori?
Tumorile cerebrale se împart în două mari tipuri: primare şi secundare. Tumorile primare se dezvoltă direct în creier. Exemple ar fi meningioamele – tumori care se dezvoltă din învelişul creierului, din celulele meningelui cerebral, astrocitoamele – tumori care se dezvoltă din celule de suport, ale neuronilor, cele care asigură nutriţia neuronilor, celulele gliale. Mai sunt şi alte tumori cerebrale mai rare: ependimoamele, care se dezvoltă din celulele ce învelesc cavităţile cu lichid ale creierului, neurocitoamele, care se dezvoltă chiar din neuroni, tumori cu celule embrionare, tumori cu origine în celule sangvine, celule cu origine din celulele conjunctive-sarcoame. Tumorile secundare sau metastazele cerebrale sunt din ce în ce mai frecvente şi tind să le depăşească pe cele primare. Mai exact, tumorile secundare sunt acele tumori plecate dintr-o tumoare primară aflată la distanţă de creier. Calea de împrăştiere poate fi sangvină, limfatică, pe calea lichidului cefalo-rahidian. Multe tipuri de cancere pot da metastaze în creier. Printre cele mai frecvente sunt: plămânul, sânul, tiroida, formele hematologice şi cancerele din sfera digestivă, renală, ginecologică, melanoamele.
„Şi o tumoare benignă poate duce la deces“
Ştim că există diferenţierea dintre tumori maligne şi tumori benigne.
Da, tumorile primare se împart în tumori maligne şi benigne, diagnosticul bazându-se pe analiza ţesutului extras din operaţie sau biopsie. Mai mult, în ultimii 20 de ani, se merge mult mai departe şi în cadrul aceluiaşi tip de tumoare se caută şi se găsesc diferite subgrupe – se caută nişte markeri pe suprafaţa celulelor sau diferite enzime, factori de creştere şi multiplicare, iar tumorile se împart, astfel, pe diferite grade de agresivitate. Important e că, spre deosebire de alte organe, în creier nu există o limită clară între tumori maligne şi benigne – pot exista şi grade intermediare de malignitate.
Ce înseamnă asta?
În creier, discutăm de la 0 la 4, unde 0 reprezintă tumorile eminamente benigne, 1 nu prea există, 2 este la limită, adică tumori care au o malignitate scăzută, însă în timp, după rezecţie sau nu, se vor transforma în tumori eminamente maligne, 3 şi 4 sunt tumori maligne. Din păcate, asistăm în România şi în Europa la creşterea numărului persoanelor tinere care se prezintă la medic cu tumori direct de gradul 4. De exemplu, glioblastomul – o tumoare primară foarte malignă la adult – şi meduloblastomul – o tumoare malignă la nivelul celulelor cerebrale la copil.
Acum câţiva ani, diagnosticul de glioblastom era egal cu moartea, cu «nu se mai poate face nimic», dar în oncologia modernă se folosesc diferite strategii şi scheme terapeutice prin care tumoarea poate fi atacată.
Care sunt diferenţele dintre tumorile maligne şi cele benigne?
Se disting prin numeroase criterii anatomo-patologice: aspectul celulelor, cum arată nucleul celulelor, cât de repede se dezvoltă, câte celule mor în interiorul tumorii, cât de aproape sunt celulele tumorale de celula de origine normală – cu cât sunt mai departe, şi mai monstruoase, şi mai aberante, cu atât sunt mai maligne. Histopatologia stabileşte dacă tumoarea este malignă sau benignă, în funcţie de studierea acestor criterii. De exemplu, acum câţiva ani, diagnosticul de glioblastom era egal cu moartea, cu „nu se mai poate face nimic“, dar în oncologia modernă se folosesc diferite strategii şi scheme terapeutice prin care tumoarea poate fi atacată, se găsesc diferite subtipuri în cadrul tumorii respective care pot beneficia de scheme diferite de tratament. Asta explică de ce supravieţuirile sunt diferite la pacienţii cu acelaşi tip de tumoare, în funcţie de aceste subtipuri.
Mai precis?
Tumoarea cerebrală benignă nu dă metastaze la distanţă, are o creştere lentă. În schimb, şi o tumoare benignă poate duce la deces. De ce? Creierul e un organ nobil; o tumoare, prin simpla creştere lentă, ajunge să distrugă, să apese creierul, să distrugă anumiţi centri cerebrali.
Durerea de cap, cel mai frecvent simptom
Care sunt semnele care ar trebui să ne îngrijoreze?
În primul rând, aş vrea să subliniez diferenţa dintre semne şi simptome, pentru că mulţi oameni le confundă. Simptomele sunt cele subiective, acuzate de pacient, iar semnele sunt cele obiective, pe care le vede medicul. Din păcate, multe tumori debutează prin nişte semne şi simptome nespecifice. Cele mai frecvente sunt durerile de cap, dar cine n-a avut o durere de cap? Însă durerea de cap cauzată de tumori este caracterizată de nişte particularităţi. De exemplu, nu cedează la antiinflamatoare, la medicamente antidureroase, se repetă de multe ori pe zi, este exacerbată seara, este însoţită de vărsături, care nu sunt precedate de starea de vomă şi, foarte important, de cele mai multe ori vărsăturile liniştesc durerea de cap. De asemenea, pot apărea ameţeli şi tulburări de vedere. La persoanele în vârstă, o tumoare poate mima chiar un accident vascular cerebral tranzitoriu. Simptomele specifice sunt crizele de epilepsie, care pot fi de multe genuri – de la crize generalizate până la unele parţiale, crize care imită o stare de visare, tulburări ale conştienţei. Apariţia unui deficit motor, o hemipareză la nivelul membrelor sau la nivelul feţei – acesta e deja un simptom grav. Tulburări de vedere, de auz, tulburări grave de echilibru până la imposibilitatea de a merge, confuzie, somnolenţă, agitaţie, toate acestea reprezintă alte simptome tipice de gravitate crescută. Există o triadă a simptomelor unei tumori cerebrale, numită sindrom de hipertensiune intracraniană, adică durere de cap însoţită de stare de vomă, apoi starea de vomă linişteşte durerea de cap. În funcţie de localizarea particulară a unei tumori, sigur că mai pot fi şi alte simptome: de la banala tulburare de miros până la modificări ale tensiunii arteriale, tulburări de sensibilitate, de percepţie.
Tumorile, în general, nu au un determinant clar, cunoscut. Adică nu poţi spune cu certitudine că dacă mănânci un anumit aliment sigur o să-ţi apară o tumoare. De exemplu, mezelurile au foarte multe E-uri şi toţi le consumăm. Foarte multe persoane le mănâncă şi totuşi nu fac cancer. De asemenea, dacă stai lângă un combinat poluant nu înseamnă că vei dezvolta cancer. Iar dacă mama, tata, bunica sau bunicul au avut tumoare, nu e 100% sigur că şi copilul va avea.
Cât de repede evoluează tumorile cerebrale?
Tumorile benigne pot evolua şi în ani, cele maligne, în schimb, pot creşte în câteva luni sau chiar săptămâni. Există tot felul de teorii care spun că şi un act chirurgical sau chimioterapia poate să accelereze tumoarea restantă, adică presează să se regenereze anumite celule mai agresive. Asta nu înseamnă că nu trebuie făcută chirurgie. În general, e bine să mergem la medic dacă avem o suspiciune. E mai bine să te prezinţi şi să nu găseşti nimic, ce pierzi? Poate nişte bani şi timp, dar poţi păstra sănătatea.
„Astăzi, pe Pământ, nu mai putem trăi natural“
Putem vorbi despre factori exacţi care duc la apariţia tumorilor cerebrale?
Tumorile, în general, nu au un determinant clar, cunoscut. Adică nu poţi spune cu certitudine că dacă mănânci un anumit aliment sigur o să-ţi apară o tumoare. Să luăm ca exemplu mezelurile, care au foarte multe E-uri şi pe care toţi le consumăm. Foarte multe persoane le mănâncă şi totuşi nu fac cancer. De asemenea, dacă stai lângă un combinat poluant nu înseamnă că vei dezvolta cancer. Iar dacă mama, tata, bunica sau bunicul au avut tumoare, nu e 100% sigur că şi copilul va avea. Cu toate acestea, apar din ce în ce mai multe forme de tumori la copii şi acum se încearcă demonstrarea unei modificări genetice care poate duce la apariţia tumorilor maligne la copii. Sigur că aceştia pot fi factori declanşatori, dar nu s-a demonstrat existenţa unui singur factor clar. Tumorile au crescut în progresie geometrică în ultimele sute de ani şi în special în epoca industrială, incriminându-se în primul rând alimentaţia şi poluarea atmosferică. Sigur că tumorile existau şi pe vremea lui Hipocrate, prima a fost descoperită chiar de „părintele medicinei“, dar erau foarte rare. Creşterea aceasta exponenţială care îngrijorează specia umană ar trebui să ne pună nişte probleme referitoare la stilul de viaţă.
Aşadar, stilul de viaţă este cheia.
Sigur că alimentaţia, alături de poluare, de tutun, alcool şi de expunerea repetată la diferite substanţe toxice, este cap de afiş. De exemplu, în cancerul de prostată, care dă metastaze cerebrale, osoase şi vertebrale, se incriminează alimentaţia bogată în lipide. E uşor de zis: „Mănâncă sănătos“ sau „Traieşte sănătos“. Dar nu cred că există în România, chiar dacă mă duc într-un sat din Maramureş, oameni care să mănânce exclusiv doar ce cultivă, eu n-am întâlnit, am rude la ţară, dar tot îşi cumpără lucruri de la alimentară. Nici de poluare nu ai cum să scapi, poate doar dacă te muţi în vârf de munte, şi nici acolo în totalitate. E trist ce spun, dar ăsta este adevărul: astăzi, pe Pământ, nu mai putem trăi natural, suntem urmăriţi de E-uri şi de poluare.
Inima, cel mai la adăpost organ
Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât suntem mai predispuşi?
Da, odată cu trecerea anilor, de pe la 50-60 de ani, scade supravegherea imunologică. Deci, nu mai suntem atât de buni ostaşi la primirea străinilor în cetate. Celule aberante se produc în corp, dar omul sănătos, cu o imunitate puternică, nu le lasă să se dezvolte. Există şi o individualitate a fiecărui caz, însă legătura între toate tumorile din organism este una singură: scade supravegherea imunologică. Oamenii produc milioane de celule tumorale în corp, tot timpul, dar le distrug. Problema cu tumorile este că nu le mai recunoaşte organismul. Un tânăr poate să fumeze trei pachete de ţigări pe zi, dacă are o supraveghere imunologică bună, îşi va distruge celule respective, dar dacă se mai adaugă alţi factori şi vârsta, atunci lucrurile devin mai complicate.
În acest caz, cancerul format la nivelul unui organ se poate extinde la creier oricum sau e vorba doar de sistemul imunitar care nu mai poate lupta şi cedează?
O întrebare foarte bună. În primul rând, dacă tumoarea s-a dezvoltat într-un anumit organ, e clar că vorbim de o scădere imunologică la nivelul organului respectiv şi la nivelul organismului ca ansamblu. Pentru a produce metastaze la distanţă, de exemplu în creier, celulele tumorale trebuie în continuare să depăşească bariere ale imunităţii. Pentru a ajunge să se dezvolte în organul metastazat, în primul rând trebuie să ajungă la vase de sânge sau limfatice pentru a se împrăştia.
De ce se duce tocmai în creier?
Sunt anumite locuri propice pentru metastaze – oase, plămâni, ficat, creier. Cel mai rar organ metastazat e inima, ceea ce e foarte interesant. Sunt chirurgi cardiovasculari care nu au văzut niciodată metastaze la inimă. Depinde, când ataci în cetate, ce loc bun găseşti. Creierul, din păcate, e un loc bun pentru metastaze, la fel ca plămânul, pentru că aici celulele se pot fixa cu uşurinţă, iar apărarea nu e grozavă. Pe primul loc la metastaze sunt oasele, dar şi creierul e în top.
„Acurateţea actului chirurgical a crescut enorm“
Odată ce pacientul e diagnosticat, cum se stabileşte tipul de intervenţie?
Avem o imagistică medicală foarte dezvoltată: CT, RMN, PET-CT şi multe alte investigaţii. Acestea ne orientează cu privire la malignitatea tumorilor. Rezultatul definitiv este cel anatomo-patologic, dar ne putem orienta şi imagistic, şi ca procedeu chirurgical, deci ştim cu ce tumoare avem de-a face, sigur că gradul de acurateţe nu e de 100%. Anatomopatologia reprezintă diagnosticul de certitudine, după care se face şi un tratament oncologic, nu după ureche. Trebuie să ştii foarte clar ce tip de tumoare e şi ce subtip e, nu se mai pot face tratamente oncologice fără aceste date. Lucrurile sunt în schimbare în medicină şi în neurochirurgie. Datorită unei imagistici foarte dezvoltate, noi ştim cu ce ne confruntăm, vedem localizarea, pentru că nu din orice zonă se poate extrage tumoarea, vedem mărimea şi, pe baza acestor lucruri, alegem o strategie terapeutică, iar aceasta poate include sau nu chirurgia. Nu toate tumorile se operează.
Dar dacă vorbim de chirurgie, care e rata de succes a operaţiilor?
La ora actuală, acurateţea actului chirurgical a crescut enorm, prin noile tehnici operatorii microchirurgicale – totul se lucrează cu microscop, care a crescut ca performanţă tehnică. S-a perfecţionat multi-imagistica, adică verifici înainte şi după operaţie cum arată creierul. Azi avem la dispoziţie neuronavigaţia craniană, un sistem asemănător GPS-ului, care e foarte important, nu înlocuieşte şoferul, chirurgul, dar printr-un sistem de marcaje, pe care şi le ia preoperator şi interoperator, îţi arată cât de aproape sau cât de departe eşti de tumoare, când trebuie să te opreşti, când ai scos o parte. E o invenţie fenomenală. Nu în ultimul rând, investigaţii neurofiziologice, nişte căi nervoase care îţi arată cum reacţionează creierul, dacă suferă în momentul în care tu eşti agresiv cu tumoarea, dacă afectezi nişte neuroni, nişte căi neuronale. Lucrurile au evoluat foarte mult în chirugie, e o perspectivă productivă, scăzând riscul de sechele postoperatorii, scăzând spitalizarea şi asigurând o supravieţuire mult mai lungă postoperator.
„La gradul 4 nu există şanse de vindecare“
Ce şanse de recuperare are un pacient?
Ca principiu, vorbim de curabilitate în cazul unor tumori benigne, la care se rezecă cea mai mare parte – există rezecare totală şi rezecare parţială. Dacă rămâne un rest, la ora actuală există mijloace terapeutice de tratament. De exemplu, Gamma Knife, existentă şi în România şi care este un fascicul îngust de radiaţie, care se duce pe bucata restantă şi o distruge. Aşadar, putem vorbi de o tentativă de curabilitate. Cu cât ne îndepărtăm de benign, începând de la stadiul 2 încolo, probabilitatea se pierde. Adică chiar dacă tumoarea este rezecată aproape în întregime, recidivează. De ce? Pentru că tumoarea se extinde microscopic dincolo de limitele aparente macroscopice de rezecţie chirurgicală. O tumoare malignă de gradul 3 şi 4, chiar dacă o rezeci macroscopic în întregime, e împrăştiată dincolo de limitele ochiului uman şi chiar de ale microscopului. Ea este diseminată la centimetri buni de locul rezecţiei. Sigur că tu o scoţi, dar nu vezi ce e în jur.
Deci un pacient cu o tumoare de gradul 4 poate spera la vindecare?
La gradul 4, din păcate, nu există şanse de vindecare. Peste câţiva ani, poate vom discuta altfel. S-au încercat multe metode, a evoluat foarte mult oncologia, îţi asigură o rată de supravieţuire de câţiva ani, dar nu putem discuta încă de curabilitate.
În ce măsură se poate rezeca o tumoare cerebrală?
Principiul rezecabilităţii, când vine vorba de cancerul cerebral, e complet diferit faţă de al altor organe. De pildă, la cancerul de colon, se poate scoate jumătate de colon – tumoarea e izolată şi scoasă din corp. Acelaşi lucru se întâmplă şi la cancerul de ficat, de pancreas. La creier nu poţi să scoţi o emisferă cerebrală, de exemplu, deoarece ai lăsa pacientul mort. Sunt alte principii oncologice. Noi suntem ceea ce suntem datorită creierului nostru, nu putem să ne apucăm să rezecăm ţesut sănătos. De aceea şi rezultatele sunt mai descurajante în neurochirurgia oncologică.
Avem la dispoziţie statistici privind riscul de recidivă?
În cazul tumorilor maligne, recidivele sunt certe, la un an-doi sau chiar câteva luni, sigur că sunt şi excepţii medicale. Tumorile benigne, dacă sunt scoase, pot fi curabile. La ora actuală, putem vorbi de un trend pozitiv privind supravieţuirea în ţările dezvoltate.
Se încarcă comentariile...
