INTERVIU Dr. Larisa Chiriac, Director Medical MedLife. Compania a lansat RoMâine, platformă României sănătoase: „Avem nevoie grabnic de însănătoşire morală“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
hnj

În contextul presiunii constante, nu doar fizice, ci şi psihice, generate de actuala pandemie,  MedLife a lansat platforma de sănătate RoMâine, un demers care îşi propune să îi aducă împreună pe toţi cei care cred că prin conştientizarea valorilor fundamentale, precum Respect, Empatie, Grijă, Încredere şi Speranţă, pot contribui la clădirea unui viitor mai bun pentru România de mâine.

RoMâine poate înseamna o idee, un plan, o acţiune, un demers, fiecare având ca piloni aceste cinci valori şi venind din partea celor care îşi doresc să pună umărul la însănătoşirea morală a naţiunii, iniţiatorii proiectului considerând că „sănătos“ nu se rezumă doar la aspecte fizice, mai ales în contextul în care traversăm o perioadă de incertitudine.

„Avem nevoie de însănătoşire grabnică şi din perspectivă emoţională, intelectuală, morală. În ultimul an şi 9 luni toată lumea s-a  aflat într-o degringoladă generală. Lucruri pe care acum un an şi ceva le ştiam ca interzise, au devenit perfect valabile. Chestiuni din categoria ,,s-ar putea să..“ au ajuns în modul ,,trebuie să...“ şi în toată lipsa asta de stabilitate cred că ar trebui să ne întoarcem la valori validate de timp: respect, încredere, empatie, grijă, speranţă. În acest context, ne-am gândit că setarea acestor priorităţi va fi calea prin care, împreună, vom ajunge la mai bine“, ne-a declarat Dr. Larisa Chiriac, Director Medical al Grupului MedLife.MedLife se aşteaptă ca demersul să adune în jurul platformei oameni care cred în aceste valori şi împreună să seteze prioriorităţi şi să schimbe mentalităţi. „Este clar că singuri nu o să ajungem acolo unde ne dorim, dar cu certitudine împreună vom reuşi. Este important ca fiecare să vină cu minusul identificat, să dialogăm, să vedem dacă este o problemă reală şi care este soluţia ei. Fiecare „bun“ şi fiecare „bine“ adunate la un loc, vor da un întreg care va fi mai mult decât suma părţilor. Colegii sunt entuziasmaţi şi primim din partea lor tot felul de idei despre ce ar trebui să facem pentru a îmbunătăţi comunicarea cu pacientul, mai ales că şi noi am fost la rândul nostru pacienţi. Şi doar împreună putem ieşi din această poveste. Ne dorim ca platforma să adune alături de MedLife oameni care pot aduce plus valoare acestui demers“, a completat Dr. Larisa Chiriac, Director Medical MedLife.

romaine respect

Aceasta susţine că, odată cu timpul, relaţia medic-pacient s-a schimbat iar valorilor ce stau la baza unei bune relaţionări ar trebui recultivate de ambele părţi.

„Cu certitudine nu mai avem de-a face cu acel tip de comportament paternalist al medicului, în care el ştie şi pacientul trebuie să facă exact ce i se spune. Astăzi pacientul este mult mai bine informat, ceea ce nu este un lucru rău. Relaţia medic – pacient este într-o dinamică continuă iar respect înseamnă să ne acceptăm punctele diferite de vedere şi să ajungem la un dialog din care ambii parteneri să fie câştigaţi. Omul bolnav reacţionează altfel decât cel sănătos, nu ar fi rău dacă am avea întotdeauna timpul necesar şi suficient pentru nevoile fiecăruia. Cred că suntem o naţiune cu multe resurse de bun simţ, dar traversăm timpuri delicate şi e nevoie de răbdare, înţelepciune şi ancore pentru a reveni pe drumul cel bun“, este de părere reprezentanta MedLife.

Personalităţi de seamă, precum Nadia Comăneci, Radu Paraschivescu, David Popovici, Marius Manole sau Melania Medeleanu susţin demersul RoMâine în calitate de ambasadori ai acestor valori, fiecare dintre ei contribuind cu poveşti personale şi îndemnuri la atenţie asupra principiilor care ne clădesc. Acestor ambasadori ai valorilor li se alătură o serie de profesionişti şi celebrităţi din spaţiul public românesc, specialişti în sănătate, dar şi din toate zonele profesionale ale societăţii – actori, scriitori, antropologi, jurnalişti, sportivi, muzicieni şi nu numai, care remarcă importanţa valorilor în domeniile pe care le stăpânesc.

Platforma de sănătate RoMâine powered by MedLife poate fi accesată pe www.romaine.ro.

Articol realizat în colaborare cu MedLife.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite