Luna în care te-ai născut îţi poate influenţa starea de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luna naşterii poate fi asociată cu apariţia anumitor probleme de sănătate FOTO: Shutterstock
Luna naşterii poate fi asociată cu apariţia anumitor probleme de sănătate FOTO: Shutterstock

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Columbia au descoperit, în urma unui studiu de mare amploare, că există o legătură între data naşterii şi riscul de a face anumite boli, cum ar fi hipertensiunea, ADHD, astm sau bronşită.

Cercetătorii au analizat datele medicale a peste un milion şi jumătate de oameni din bazele de date din New York şi au studiat peste 1.600 de boli.

Dintre acestea, 55 se pare că ar fi „dependente semnificativ“ de luna naşterii, în sensul că, explică specialiştii, „perioada din an în care te-ai născut dictează o mare parte dintre factorii de mediu la care te expui în timpul naşterii şi apoi, odată cu trecerea timpului, la dezvoltarea organismului.“

Dr. Nicholas Tatonetti, profesor asistent de informatică biomedicală la Universitatea Columbia şi autor al studiului, a declarat pentru Huffington Post că „este binecunoscut faptul că mediul poate fi un factor foarte important în dezvoltarea timpurie a multor afecţiuni, mai ales în contextul unor variante genetice particulare“.

La ce boală eşti expus în funcţie de data naşterii

Potrivit savanţilor,  acestea sunt cele mai importante descoperiri făcute în cadrul cercetării.

Persoanele născute în luna septembrie sunt mai predispuse la apariţia astmului, cele născute în luna octombrie pot avea un risc crescut de ADHD, în timp ce luna noiembrie poate favoriza apariţia infecţiilor virale iar în decembrie sunt predominante virozele respiratorii precum bronşiolita acută.

Pe de altă parte, persoanele născute în primele patru luni ale anului sunt la mare risc de a dezvolta boli de inimă. Luna ianuarie este asociată cu hipertensiunea, luna februarie cu fibrilaţia atrială, luna martie cu ateroscleroza iar luna aprilie este frecvent legată de apariţia anginei pectorale.

Norocoşi sunt cei născuţi în luna mai, iunie, iulie şi august, care, potrivit studiului, ar fi sănătoşi tun şi rareori se întâmplă să se îmbolnăvească.

Cu toate acestea, autorii cercetării spun că riscurile identificate nu sunt suficient de mari pentru a provoca îngrijorare. Rezultatele obţinute pot fi însă premise pentru noi oportunităţi de cercetare în ce priveşte expunerea la factorii de mediu şi influenţa acesteia în apariţia bolilor, conchid specialiştii.

image
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite