„Mă doare ceafa!“ Înţepenirea gâtului e primul simptom al spondilozei cervicale. Care sunt factorii de risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Durerile spondilozei cevicale pot fi ameliorate cu ajutorul masajului
Durerile spondilozei cevicale pot fi ameliorate cu ajutorul masajului

În spatele durerii de gât care iradiază către umeri şi braţe, însoţită cel mai adesea şi de migrene se ascunde, de cel e mai multe ori, spondiloza cervicală. O afecţiune reumatică degenerativă pe care o căpătăm şi în urma multelor ore de stat pe scaun la birou.

Boala este foarte des întâlnită la persoanele de vârsta a treia, dar nici acelea de 30 de ani nu sunt scutite. Afecţiunea medicală atacă mai întâi discurile dintre vertebre care se tasează sau se îngustează. Mai apoi, apar „ciocurile“ care afectează atât discul, cât şi vertebrele, dar şi articulaţiile mici dintre acestea.

Boala se diagnostichează în urma unei radiografii, TC sau RMN, iar tratamentul medicamentos şi cel kinetoterapeutic pot doar să amelioreze durerile.

Înţepenirea gâtului este primul simptom de boală. Urmează cefaleea, spasmele musculare, durerea în zona gâtului, umerilor şi braţelor, care se intensifică mai ales seara, după orele petrecute la birou.

Viaţa sedentară favorizează instalarea bolii încă din tinereţe, iar postura incorectă pe scaun produce modificări ale coloanei care duc şi acestea la spondiloză cervicală.

Istoricul familial este un alt factor de risc, dar şi fumatul care contribuie la accelerarea procesului degenerativ al discurilor dintre vertebre.

Principalul factor de risc rămâne însă îmbătrânirea. Astfel, la persoanele peste 50 de ani oasele şi ligamentele se îngroaşă iar canalul spinal se reduce în diametru, făcând ca mişcările să fie greoaie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite