Marea Britanie demarează cel mai mare studiu clinic pentru detectarea a 50 de tipuri de cancer, cu ajutorul testului de sânge Galleri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diagnosticul timpuriu al cancerului duce la creşterea semnificativă a ratelor de supravieţuire  foto shutterstock
Diagnosticul timpuriu al cancerului duce la creşterea semnificativă a ratelor de supravieţuire  foto shutterstock

Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie va demara luni cel mai mare studiu clinic la nivel global al testului de sânge Galleri, produs de compania Grail Inc, care poate fi utilizat pentru detectarea a peste 50 de tipuri de cancer înainte de apariţia simptomelor, informează Reuters.

Testul Galleri analizează ADN-ul dintr-o probă de sânge pentru a determina dacă există urme care provin din celule canceroase. Diagnosticul timpuriu al cancerului duce la creşterea semnificativă a ratelor de supravieţuire, conform Agerpres.

NHS a anunţat că intenţionează să recruteze 140.000 de voluntari în Anglia pentru a testa eficacitatea testului ca parte dintr-un studiu clinic randomizat. Jumătate dintre participanţi vor realiza teste de sânge Galleri în cel mai scurt timp. 

''Trebuie să studiem testul Galleri cu atenţie pentru a afla dacă poate reduce semnificativ numărul diagnosticelor de cancer într-un stadiu târziu'', a spus Peter Sasieni, profesor în domeniul prevenţiei cancerului la King's College din Londra. 

''Testul se poate dovedi revoluţionar pentru detecţia precoce a cancerului şi suntem încântaţi că putem conduce această cercetare importantă'', a mai spus el. 

Cancerul de plămâni este pe departe cea mai frecventă cauză de deces asociată cancerului în Regatul Unit, provocând circa o cincime din totalul deceselor legate de cancer. Cancerul de plămâni, cancerul de intestin şi cancerul de sâni sunt asociate cu 45% dintre decesele provocate de cancer în Regatul Unit, potrivit NHS. 

Compania americană din domeniul ştiinţelor vieţii Illumina Inc a anunţat luna trecută că a finalizat achiziţia Grail contra sumei de 7,1 miliarde de dolari. Illumina a spus că va administra Grail separat de celelalte afaceri ale sale. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite