Medicină SF devenită realitate: oameni aproape congelaţi pentru a putea fi salvaţi. Ce presupune procedura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pornind de la un concept apărut mai întâi în cărţile şi filmele ştiinţifico-fantastice, medici din SUA încearcă să pună la punct o procedură prin care să salveze viaţa pacienţilor cu răni extrem de grave prin împuşcare sau înjunghiere. Conceptul  este cunoscut ca biostază.

Atunci când o persoană suferă o traumă severă, este înjunghiat sau împuşcat, pierde foarte mult sânge, inima se opreşte şi riscul de deces este maxim. Chirurgii trebuie să-i deschidă pieptul şi să-i restabilească circulaţia sângelui către inimă şi creier, dar adesea nu au suficient timp la dispoziţie pentru a putea face asta, scrie iflscience.com.

Procedura  EPR – prezervare şi resuscitare de urgenţă – a medicilor americani, testată pe oameni, este una revoluţionară şi implică răcirea rapidă a creierului până la temperaturi de 10-15 grade Celsius şi înlocuirea sângelui cu o soluţie salină rece ca gheaţa, injectată direct în aortă. În aceste condiţii, activitatea cerebrală se diminuează extrem de mult, ca şi funcţionarea generală a organismului, dând astfel timp preţios chirurgilor – o oră, poate două, în loc de câteva minute – pentru a opera pacientul. „Candidaţii“ pentru o astfel de procedură sunt cei care au sângerări atât de puternice încât au doar 5% şansă de supravieţuire. După ce pacientul este operat este „reîncălzit“ la 37 de grade Celsius, resuscitat, folosind un aparat de bypass cardiopulmonar.

Tehnica a fost testată cu succes pe animale. Profesorul Samuel Tisherman de la Universitatea de medicină Maryland, din Baltimore, SUA,  a descris tot acest proces în cadrul unui simpozion organizat recent la Academia de Ştiinţe din New York.  El a spus că un pacient cel puţin a fost supus acestei proceduri, dar nu a precizat dacă pacientul în cauză sau ceilalţi au şi supravieţuit. Atunci când procedura a fost desfăşurată pentru prima dată totul a fost, cumva, suprarealist, a mai spus Samuel Tisherman pentru revista New Scientist.

„Ai pe cineva care a suferit o traumă majoră pe care o poţi rezolva, dar nu ai timp suficient să o faci. Şi cauţi o soluţie“, a rezumat profesorul Samuel Tisherman, ideea de la care s-a plecat.

El a mai spus că EPR are şi neajunsuri. Astfel, este posibil ca celulele să sufere deteriorări atunci când corpul este reîncălzit şi restabilită circulaţia sanguină. Nu este clar de ce se întâmplă asta, dar anumite medicamente pot fi de ajutor în limitarea acestor efecte. Scopul final al procedurii este ca pacienţii să supravieţuiască fără deficite neurologice majore.

„Sperăm ca printr-o abordare de acest fel, bazată pe încercarea de a opri timpul, de a cumpăra timp, poate cu ajutorul hipotermiei , poate cu ajutorul medicamentelor ...vom putea salva acei pacienţi cu traume severe care de cele mai multe ori mor în faţa noastră“, a spus Tisherman la simpozion. „Să sperăm că, în viitor, vom avea mai mulţi pacienţi care vor supravieţui.“

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite