Metode moderne de tratament pentru a scăpa de varice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Varicele reprezintă o problemă estetică, dar mai ales medicală, întrucât complicaţiile acestora pot afecta semnificativ calitatea vieţii pacienţilor.

Din fericire, în prezent, există metode moderne de a scăpa de varice într-un mod minim-invaziv, fără a mai fi nevoie de bisturiu. În plus, toamna este o perioadă propice pentru a trata varicele, mai ales că după anumite proceduri de tratare a vericelor, pielea trebuie ferită de ultraviolet. Dr. Dan Dumitrescu, medic primar Chirurgie plastică şi reparatorie, în cadrul Bio-Medica Internaţional, explică ce soluţii moderne de tratament are un pacient care suferă de această afecţiune.

Varicele reprezintă o afecţiune cronică a venelor de la nivelul picioarelor, care apare ca urmare a dilatării acestora. Sângele stagnează pe aceste segmente venoase, ceea ce, în timp, conduce la modificarea ţesuturilor din jur şi la apariţia inesteticelor varice. „Moştenirea genetică reprezintă principala cauză a afecţiunii, urmată de sedentarism, de statul prea mult timp în picioare (persoanele cu anumite meserii care implică stat îndelungat în picioare sunt mai predispuse la a dezvolta varice - stomatologi, frizeri etc.), fumat, obezitate, vârsta şi sex (de exemplu, femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii la varice)”, explică dr. Dan Dumitrescu.
Venele varicoase primare pot fi clasificate în patru stadii clinice: stadiul I – asiptomatic; stadiul II - simptomatic - edem, senzaţie de greutate, oboseală, senzaţie de arsură şi celulită; stadiul III – în care deja apar modificări la nivelul pielii la un prim nivel - pigmentare, eczeme, descuamare şi celulită. ”Aceste manifestări sunt, de obicei, localizate în zona osului distal al piciorului şi în principal în zona segmentului medial“.

În ultimul stadiu – IV – se produc modificări mai severe ale pielii - lipodermatoscleroză şi ulceraţii. „Modificarile microcirculatorii şi procesele inflamatorii cronice conduc la fibrozarea şi cicatrizarea pielii, ţesuturilor subcutantate şi uneori a periostului şi a fasciei. Ulceraţia este faza finală a sistemului venos profund sau superficial.“

Trei tipuri de terapii moderne prin care pot fi tratate varicele

Dincolo de aspectul inestetic, varicele afectează foarte mult calitatea vieţii pacienţilor, iar simptomele acestora complică foarte mult stilul de viaţă al acestora. „Senzaţia de picior greu, obosit, crampe musculare în repaus, în timpul mersului sau în somn, dureri la nivelul membrelor inferioare, mâncărime, arsuri, furnicături. Statul în picioare mai mult timp, precum şi mersul îndelungat agravează problema, care, cu timpul, se cronicizează şi determină modificări ale culorii pielii, dilataţii ale venelor şi ulceraţii”, adaugă dr. Dan Dumitrescu.

Varicele se pot diagnostica atât în urma unui consult clinic, precum şi în urma unor investigaţii specifice, precum analize de sânge sau o ecografie Doppler.

„În funcţie de stadiul bolii, tratamentul poate începe, în primă fază, cu ciorapi compresivi, medicaţie ajutătoare care stimulează o mai bună circulaţie a sângelui sau unguente emoliente. Pentru stadiile mai avansate, există trei tipuri de tratamente, în funcţie de gravitatea afecţiunii”, mai spune dr. Dan Dumitrescu.

Injecţii sclerozante. Acestea sunt de două tipuri: lichide sau cu spumă. Cu ajutorul unui ac fin sau printr-un cateter, se injectează o substanţă direct în interiorul venei afectate. Rezultă o reacţie inflamatorie controlată, care are ca efect închiderea vasului respectiv. În urma acestei proceduri, vena dilatată devină invizibilă sau aproape invizibilă, în cazurile foarte grave. „O noutate este scleroterapia cu spumă. Procedeul este asemănător, numai că în vena afectată se introduce o spumă care aderă la peretele vasului, produce iritarea lui, iar rezultatul este acelaşi: obturarea sau închiderea lui”, explică medical chirurg plastician. 

laser varice

Terapia cu laser. Laserul emite fascicule luminoase pulsatile, care au ca efect creşterea temperaturii peretelui vasului afectat şi a sângelui, urmată de închiderea lui. Procedura se realizează cu un laser vascular care este pus în legătură cu vasul respectiv printr-un cateter.

„Există două forme ale terapiei cu laser: simplă, care se adresează pacienţilor cu dilataţii venoase superficiale, şi cele care se adresează varicelor profunde. Procedura variază în funcţie de vasul căruia i se adresează (superficial sau profund), adaptând lungimea de undă: la cele superficiale, laser Dioda (o lungime de undă de 940 nm), sau la cele profunde, o lungime de undă de 1.064 nm. La vasele profunde, procedura se realizează printr-o fibră optică, ce, prin supraîncălzire, închide axul venos. Procedura se realizează ambulatoriu, cu anestezie locală sau general”, spune dr. Dan Dumitrescu. 

Terapia prin radiofrecvenţă. Este una dintre cele mai moderne proceduri de tratare a varicelor, precum şi una dintre cele mai lipsite de riscuri, datorită modului de acţiune. Medicul introduce la nivelul genunchiului, în general, un cateter elastic conectat la un aparat de radiofrecvenţă. „Acesta produce o energie termică, care are ca efect închiderea etanşă a vasului afectat, fără cheaguri sau alte efecte post-operatoare. Procedura este minim-invazivă, se face sub ghidaj ecografic, cu anestezie locală sau generală, ambulatoriu şi cu durere minima. După intervenţie, pacienţii poartă timp de două săptămâni ciorapi speciali, iar rezultatele sunt spectaculoase”, adaugă medical chirurg plastician.

Cea mai bună terapie este cea potrivită propriei probleme, şi, de aceea, ea trebuie stabilită de medic, în funcţie de particularităţi şi de stadiul bolii.

Când este nevoie de chirurgie clasică

Atunci când varicele sunt foarte mari, când au determinat tulburări trofice importante cu ulcere de ani de zile, poate fi nevoie de intervenţia chirurgicală clasică. „Pentru o operaţie clasică, perioada de spitalizare este de 48-72 de ore. Însă, dacă există şi ulcere de gambă, perioada de spitalizare poate creşte până la 8-10 zile. După intervenţia clasică pentru varice pacientul se poate întoarce la serviciu în 7-10 zile, fără însă a efectua efort deosebit la lucru. După operaţia clasică se poate să apară pentru o perioadă de 2-3 săptămâni un uşor edem la nivelul gambei, care se diminuează cu ajutorul ciorapilor medicinali. După o astfel de intervenţie chirurgicală, ciorapii medicinali trebuie purtaţi pentru o perioadă cuprinsă între 1 lună şi 6 luni”, atrage atenţia dr. Dan Dumitrescu. Timpul minim necesar recomandat este 1 lună, dar în general se recomandă să fie purtaţi cel puţin 3 luni. Cu cât afectarea este mai mare, cu atât se recomandă ca ciorapii să fie purtaţi mai mult timp - peste 6 luni.

Oricât de avansate ar fi tehnicile de abordare a varicelor, un rol important, poate hotărâtor, îl are prevenţia, care constă în: activitate fizică regulată (mersul pe jos este foarte indicat), o dietă echilibrată, evitarea statului îndelungat în picioare sau pe loc, reducerea sau renunţarea la fumat, îmbrăcămintea adecvată (ciorapii).
 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite