Netratate, bolile de tiroidă duc la complicaţii severe
0
CONSECINŢE Afecţiunile tiroidei au o prevalenţă crescută în România, ţară cunoscută pentru deficitul de iod. Iritabilitatea, oboseala cronică, depresia, fluctuaţiile în greutate sunt simptome comune. În lipsa tratamentului, bolile tiroidiene pot genera disfuncţii la nivelul tuturor organelor şi ţesuturilor organismului, atrag atenţia endocrinologii.
Tiroida este o glandă endocrină esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea normală a organismului încă din viaţa intrauterină, iar hormonii tiroidieni sunt implicaţi în creşterea, dezvoltarea şi funcţia tuturor ţesuturilor, explică conf. dr. Diana Loreta Păun, medic primar endocrinolog. „Hormonii tiroidieni modulează o multitudine de procese metabolice, intervenind în metabolismul proteinelor, grăsimilor şi glucidelor, al vitaminelor şi mineralelor, al altor hormoni, precum şi în metabolismul energetic. Hormonii tiroidieni au, de asemenea, un rol esenţial în dezvoltarea sistemului nervos, deci în edificarea unui status neuro-psiho-intelectual de calitate, ceea ce l-a făcut pe profesorul Parhon să afirme că «Nu există civilizaţie fără hormoni tiroidieni»“, adaugă specialista.
„Deficitul de iod trebuie combătut“
Bolile tiroidiene, de la guşa endemică până la tiroidite şi de la nodulul tiroidian până la cancer, sunt foarte frecvente în România. O statistică recentă arată că din 2010 şi până în 2016, numărul bolnavilor cu hipertiroidie a crescut constant, ajungând la aproape 10.000, iar al celor cu hipotiroidie a trecut de 12.500 de persoane. E mult? E puţin? Conf. dr. Diana Loreta Păun dă detalii despre cum stă România la capitolul boli tiroidiene faţă de celelalte ţări ale UE. „România este cunoscută ca o ţară cu deficit de iod, ceea ce explică prevalenţa crescută a patologiei tiroidiene, a guşii endemice şi a hipotiroidiei, comparativ cu celelalte ţări europene, în special cu cele mediteraneene. Zonele cele mai deficitare în iod sunt regiunile subcarpatice“, explică universitarul.
Deficienţa de iod, respectiv lipsa unei cantităţi suficiente de iod în sol, apă şi alimente reprezintă o importantă problemă de sănătate publică şi cauza uneia dintre cele mai frecvente patologii endocrine cu care se confruntă lumea civilizată. „Aceasta deoarece iodul este esenţial în producerea hormonilor tiroidieni. Cunoscut pentru faptul că produce guşa endemică, deficitul de iod are însă manifestări şi consecinţe cu mult mai importante, în particular asupra dezvoltării normale a creierului, aşa cum spuneam. Deficitul de iod şi/sau de hormoni tiroidieni în timpul perioadei critice de dezvoltare va antrena modificări ireversibile în dezvoltarea cerebrală“, atrage atenţia conf. dr. Diana Loreta Păun.
Pentru a asigura o producţie constantă de hormoni tiroidieni, tiroida şi-a elaborat un mecanism propriu de concentrare a iodului din circulaţie şi de sinteză a hormonilor care sunt apoi stocaţi şi eliberaţi în circulaţie. „Când necesarul de iod dintr-o populaţie nu este atins apar, treptat, perturbări ale funcţiei tiroidiene, iar când deficitul este sever, apar guşa endemică, cretinismul, retardul mental, rate scăzute de fertilitate, mortalitate perinatală şi infantilă crescută, toate aceste complicaţii fiind grupate sub termenul general de patologie prin deficit de iod. De aceea, deficitul de iod trebuie combătut.“
Femeile, mai predispuse la boli de tiroidă
Deşi bolile tiroidiene afectează ambele sexe la orice vârstă, există o predispoziţie în rândul femeilor. Cauzele sunt multifactoriale şi nu sunt pe deplin cunoscute. „Este posibil ca bioritmul hormonal, ceasul biologic atât de exact al femeii să constituie un factor de fragilitate la stres, ceea ce predispune femeia la boli endocrine, în general, şi la patologie tiroidiană, în special“, mai spune conf. dr. Diana Loreta Păun.
Pe de altă parte, femeia este mult mai atentă cu sănătatea sa decât bărbatul, deoarece ea este cea responsabilă de soarta întregii familii şi „nu îşi poate permite să se îmbolnăvească“. „Asta o face să conştientizeze necesitatea de a se prezenta la medic ori de câte ori constată un simptom ciudat, aşa că avem posibilitatea de a diagnostica mai repede o afecţiune tiroidiană la femei, comparativ cu bărbaţii.“
„Câteodată, nu mă pot da jos din pat“
Carmen are 47 de ani şi, în urmă cu trei ani, a fost diagnosticată cu tiroidită autoimună. Avea un job stresant, pe seama căruia a pus oboseala care nu mai trecea. Muncea în schimburi, inclusiv de noapte, multe ore pe zi, chiar şi în weekenduri. „În momentul în care am renunţat la jobul pe care îl aveam am crezut că această oboseală va dispărea, însă nu a fost aşa. Oboseala asta de care vă vorbesc este o stare permanentă. Te trezeşti cu ea, trăieşti cu ea. Sunt obosită deja acum când vorbesc cu dumneavoastră, deşi nu este decât prânzul, eu mă simt ca şi cum ar fi ora 21.00. Câteodată, nici nu mă pot da jos din pat.“
Oboseala lui Carmen este amplificată şi de faptul că ea mai are şi alte boli asociate. „Mai am un lupus eritematos, precum şi scleroză multiplă. Aceste afecţiuni au fost anterioare tiroiditei autoimune. Se pare că vin la pachet“, mai spune pacienta.
Alături de oboseală, Carmen mai are şi alte semne: îi cade părul, pielea este uscată, are tulburări de concentrare, de memorie, de ciclu menstrual, precum şi crampe musculare. „Câteodată, articulaţiile mi se umflă, devin rigide şi dureroase. Cele mai deranjante simptome sunt însă oboseala şi această stare a creierului în ceaţă. Este o stare pe care mi-e greu să o descriu“, mărturiseşte Carmen.
Viaţa pacientei s-a schimbat complet după multele diagnostice pe care le are şi pentru care urmează tratament. „Sunt pensionată pe caz de boală pentru că, din pricina oboselii cumplite, îmi era foarte greu să mă concentrez la serviciu. Boala a fost un şoc foarte mare şi o cădere în depresie. Aveam alte planuri cu viaţa mea. Dar am înţeles că trebuie să pun stop la tot ce am construit şi să am mai multă grijă de mine. Pentru că, într-adevăr, nu aveam timp de mine, să mă odihnesc suficient.“
A avut noroc pentru că familia – soţul şi fiica de 24 de ani – au înţeles-o şi o ajută. „Iniţial, nu le-a venit să creadă, cum nici mie nu mi-a venit să cred. Încet-încet, s-au adaptat. Soţul meu îmi acordă mult sprijin şi a preluat multe treburi în casă. Dar sunt sigură că mulţi prieteni consideră că sunt leneşă. Am văzut asta în ochii lor. Iar eu nu mai am răbdare să le explic de ce nu mai pot să fac anumite lucruri.“
Creşte stresul, creşte şi numărul bolnavilor
Lipsa iodului reprezintă doar una dintre cauzele apariţiei guşii şi hipotiroidiei, atrage atenţia conf. dr. Diana Loreta Păun. „Etiopatogenia guşii endemice şi a hipotiroidiei a căpătat noi valenţe în ultimii ani, prin implicarea a numeroşi factori: nutriţionali, constituţionali, genetici, imunologici, stres. Expunerea la aceşti factori de risc creşte incidenţa bolilor tiroidiene“.
În apariţia hipertiroidiei, în special a bolii Basedow-Graves, intervin atât factori genetici, cât şi factorii externi, cum sunt expunerea la stresul acut sau cronic sau la diferite infecţii. „Ca atare, pe măsura creşterii nivelului de stres la care sunt expuşi românii, ne aşteptăm să crească şi numărul pacienţilor cu hipertiroidie. Se adaugă expunerea la diverse noxe şi alergeni alimentari sau de altă natură, cu exacerbarea imunităţii patologice, a autoimunităţii“. Spre exemplu, apele de băut poluate cu nitraţi, contaminarea bacteriană şi cu compuşi organici sulfuraţi, precum şi cu alte microelemente, cum sunt zincul, manganul şi cuprul, pot fi factori cu rol important în apariţia guşii endemice.
O altă explicaţie a creşterii numărului de bolnavi înregistraţi este o mai bună colectare a datelor, la care se adaugă diagnosticul precoce, prin îmbunătăţirea mijloacelor de depistare şi creşterea gradului de conştientizare a publicului larg privind frecvenţa şi importanţa afecţiunilor tiroidiene, mai spune dr. Păun.
„Consecinţe fatale în lipsa tratamentului“
Netratate, bolile tiroidiene pot genera disfuncţii la nivelul tuturor organelor şi ţesuturilor organismului, cu consecinţe extrem de variate şi importante. „După ani de evoluţie fără tratament, consecinţele pot fi fatale, prin apariţia unor complicaţii severe, cum este coma mixedematoasă sau criza tireotoxică, cu mortalitate crescută. De aceea este necesar ca bolile tiroidiene să fie diagnosticate şi tratate la timp“, conchide conf. dr. Diana Loreta Păun.
Tratamentul afecţiunilor tiroidiene intră în competenţa medicului endocrinolog care, după diagnostic, stabileşte mijloacele optime de tratament: medicamentos, chirurgical, radioterapic sau combinat. Cum bolile tiroidiene sunt cronice, tratamentul lor este de lungă durată, uneori toată viaţa, cu monitorizare periodică.
Anumite perioade din viaţă, cum este perioada sarcinii, impun precauţii speciale pentru un pacient cunoscut cu probleme tiroidiene. Intervenţia chirurgicală are indicaţii clare, în anumite patologii, cum este cazul cancerului tiroidian, al guşilor mari, care dau tulburări de compresiune sau al hipertiroidiei recidivante.
Privire vie versus privire somnolentă
Secreţia deficitară de hormoni tiroidieni de către glanda tiroidă duce la hipotiroidism, în timp ce hipertiroidismul reprezintă secreţia în exces de hormoni tiroidieni. „Diagnosticul fiecărei afecţiuni implică un examen clinic efectuat de către medicul endocrinolog, completat cu analizele de laborator, constând, în primul rând, în dozarea hormonilor tiroidieni, T3 şi T4, şi a TSH-ului. Diagnosticul complet include stabilirea cauzei hipo- sau hipertiroidismului şi presupune o serie de analize paraclinice în completare. Spre exemplu, pentru a stabili diagnosticul de tiroidită cronică autoimună, se dozează anticorpii antitiroideni“, explică conf. dr. Diana Loreta Păun.
Hipertiroidianul este un pacient slab, agitat, nervos, emotiv, transpirat, vorbeşte repede, are privire vie, descrie specialista: „Acuzele declarate de pacient sunt extrem de numeroase şi variate: palpitaţii, insomnie, pierdere în greutate, astenie fizică, tremurături fine ale extremităţilor, transpiraţii, intoleranţă la căldură, emotivitate, senzaţie nespecifică de nod în gât“.
Hipotiroidianul este, în general, un pacient depresiv, care se mişcă şi vorbeşte încet, somnolent, friguros. „Pielea este aspră, uscată, groasă, rece, unghiile se rup, părul este lipsit de strălucire şi cade uşor. Bătăile cardiace sunt rare, respiraţiile sunt, de asemenea, rare, pacientul este constipat. Din cauza edemului generalizat – mixedem – impresia este de creştere în greutate, iar faciesul are aspect «în lună plină», cu pleoape groase, edemaţiate şi privire ştearsă, dând aspect de facies adormit, somnolent“.
„Sarea iodată nu e doar benefică, este necesară“
Beneficiile consumului de sare iodată de către bolnavii de tiroidă continuă să rămână subiect de discuţii, în ciuda asigurărilor date de medicii endocrinologi, potrivit cărora puţine sunt cazurile în care bolnavii cu afecţiuni tiroidiene ar trebui să fie atenţi la aportul de iod pe care îl introduc în organism.
Pentru ţara noastră, cea mai eficientă metodă de combatere a deficitului de iod este iodarea universală a sării, dă asigurări conf. dr. Diana Loreta Păun. Acest proces, care s-a instituit ca politică publică la începutul anilor 1950, este cel mai bun exemplu de decizie în domeniul sanitar care s-a luat pe baza colectării unor date epidemiologice din teritoriu. „Pentru că, la acea dată, cretinismul endemic – mai bine zis patologia prin deficit de iod, de la guşă endemică şi până la cretinismul endemic – a reprezentat o problemă de sănătate publică în România. S-a luat astfel decizia unei atitudini preventive, adică iodarea sării, care şi-a dovedit eficienţa în ani. Acesta poate fi folosit ca model de politică publică în zona prevenţiei, care duce în timp la dispariţia unei patologii. Noi nu mai avem în acest moment în România cazuri de cretinism endemic şi nici acele guşi endemice, cazuri impresionante în care oamenii îşi cărau guşa după umăr“, a reamintit conf. dr. Păun.
„Sarea iodată nu este doar benefică, este necesară“, este de părere şi prof. dr. Cătălina Poiană, medic primar endocrinolog, preşedinta Societăţii Române de Endrocrinologie şi a Colegiului Medicilor Bucureşti. Potrivit acesteia, povestea sării iodate a suscitat de-a lungul timpului o grămadă de întrebări. „Am fost acuzaţi că iodând sarea, obligăm pacienţii să introducă ceva ce nu-şi doresc în organismul lor“, a punctat prof. dr. Cătălina Poiană.
Însă, având în vedere zona geografică în care ne aflăm, profilaxia iodată este un element necesar. „Au fost ani buni în care comerţul cu sare a fost monopol de stat şi a fost perioada în care s-a putut rezolva foarte bine această profilaxie. Cretinismul endemic a fost eradicat. Chiar şi numai când vezi pozele în cărţi poţi să-ţi dai seama ce a însemnat pentru sistemul social şi pentru sistemul de sănătate aşa ceva“, a argumentat dr. Poiană.
Cum înclină balanţă între beneficii şi riscuri
Specialistul a explicat ce legătură există între sarea iodată şi tiroiditele autoimune. „Incidenţa tiroiditei autoimune creşte în profilaxia cu iod, se ştie clar acest lucru în literatură. E un lucru acceptat şi care se întâmplă peste tot. Dar în permanenţă, în momentul în care intervenim cu ceva, trebuie să punem în balanţă beneficiile şi riscurile. Nimic pe lumea asta nu e lipsit de riscuri. Însă, în momentul în care punem într-o balanţă binele şi răul, atâta vreme cât intervenţia noastră este de departe în favoarea binelui, acest lucru trebuie făcut. Şi niciodată nu trebuie ascunse riscurile sub preş“, subliniază prof. dr. Poiană.
În momentul în care îi spui pacientului din faţa ta care pot fi reacţiile adverse, care sunt riscurile pe care le poate avea terapia, dar, în acelaşi timp, şi riscurile pe care le poate avea dacă nu face acest tratament şi dacă pacientul conştientizează aceste lucruri, fără doar şi poate decizia va fi mult mai uşoară, este de părere dr. Poiană.
La rândul ei, Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – APAA – afirmă că sarea iodată este un rău necesar: „Ni-l asumăm. Decât anumite boli grave care nu pot fi tratate, gestionate, mai bine situaţii care pot fi ţinute sub control“.
„Pacienţii cu tiroidită pot mânca sare iodată la liber“
„Pacienţii cu tiroidită pot mânca sare iodată la liber. Nu există contraindicaţii în acest sens. Problema de aport de iod se pune la alte patologii. Mă refer aici la hipertiroidie – pentru că iodul activează producţia de hormoni tiroidieni – şi vorbesc despre pacienţii netrataţi, pentru că cei trataţi au o viaţă normală, şi despre pacienţii cu cancer tiroidian care primesc iod radioactiv şi care nu trebuie să aibă nicio sursă exogenă de iod. Şi în această categorie nu intră doar sarea iodată, ci şi toate alimentele care conţin iod, de la fructe de mare la peşte. Cred că aceste întrebări pacienţii ar trebui să le pună medicilor endocrinologi“, a conchis conf. dr. Diana Loreta Păun.
Se încarcă comentariile...
