Medicină

articolul anterior articolul urmator

Novavax a depus cerere pentru autorizarea vaccinului său pentru Covid-19 în Marea Britanie

2
28 Oct 2021 01:30:22
Autor: News.ro
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Novavax a finalizat procesul de depunere a cererii pentru autorizarea vaccinului său pentru Covid-19 în Marea Britanie, transmite Reuters.

Cererea se bazează pe datele dintr-un studiu în fază avansată care a implicat 15.000 de voluntari din Marea Britanie, potrivit cărora vaccinul experimental a avut o eficacitate de 96,4% împotriva tulpinii originale de coronavirus.
 
Solicitarea include, de asemenea, date dintr-un studiu în fază avansată cu 30.000 de persoane participante, în Statele Unite şi Mexic, care arată că vaccinul, NVX-CoV2373, a demonstrat o protecţie de 100% împotriva formelor moderate şi severe de boală şi o eficacitate generală de 90,4%.
 
Regatul Unit a administrat până acum suficiente doze de vaccin pentru a vaccina complet aproximativ 76,1% din populaţia totală a ţării, potrivit unui bilanţ al Reuters. Cu toate acestea, cazurile au fost în creştere recent, iar premierul Boris Johnson a spus că guvernul se va baza mai degrabă pe vaccinuri, decât pe blocaje, pentru a traversa o iarnă dificilă.
 
În august, Novavax şi-a amânat termenul de depunere a cererii în SUA pentru al patrulea trimestru al acestui an, în loc de al treilea, spunând că distribuirea vaccinului său va fi iniţial prioritară în ţările cu venituri mici, care au încă o nevoie nesatisfăcută de doze de vaccinare primară.
 
Novavax a spus că acum se aşteaptă să depună cererea completă pentru a solicita autorizarea SUA până la sfârşitul anului.
 
Compania n a acordat prioritate depunerii cererilor de autorizare la autorităţile de reglementare din ţările cu venituri mici şi medii, deoarece a rămas în urma unor colegi precum Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson  în cursa pentru autorizare a vaccinurilor în SUA şi Europa.
 
Luna trecută, Novavax şi partenerul său Serum Institute of India au solicitat Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii o autorizare pentru utilizarea de urgenţă a vaccinului Novavax împotriva COVID-19.
 
Novavax  a depus deja o cerere de autorizare pentru vaccinul său în India, Indonezia şi Filipine. Compania anticipează acum să finalizeze în curând depunerea cererilor la autorităţile de reglementare pe pieţe ca Europa, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

davide isa..
28.10.2021, 06:39:01

"Regatul Unit a administrat până acum suficiente doze de vaccin pentru a vaccina complet aproximativ 76,1% din populaţia totală a ţării, potrivit unui bilanţ al Reuters. Cu toate acestea, cazurile au fost în creştere" Q.E.D.

-7 (9 voturi)
Chad Young
28.10.2021, 09:19:34

Voila: un grafic live al postarilor antivacciniste de astazi, pe forumurile Adevarul: https://telegra.ph/LIVE---Postaci-Antivaccin-Forumurile-Adevarul-10-20 Nu de alta, dar ca sa stiti la ce dezinformare va expuneti pe acest forum. Aceste minciuni antivaxx sunt postate in foc continuu, peste tot pe forumuri, Facebook si alte platforme social media. Interesant cum volumul postarilor antivaccin este in scadere de cand acest raport este live. Si nu, acest post nu este spam: este o campanie de constientizare.

-2 (4 voturi)
Modifică Setările