O anchetă costisitoare, cu multe semne de întrebare

O anchetă costisitoare, cu multe semne de întrebare

După citirea verdictului, ministrul Justiţiei, Scott Baker, a profitat de ocazie ca să-l admonesteze pe Mohamed Al-Fayed pentru ipotezele sale fanteziste, „care nu au putut fi demonstrate de avocaţii lui”.

În timpul anchetei, Richard Dearlove, fost director al operaţiunilor speciale în cadrul MI6 până în 1999, a declarat că, teoretic, agenţii secreţi pot primi „însărcinări” de eliminare a unor cetăţeni indezirabili periculoşi pentru siguranţa statului, dacă acţiunile acestora nu au putut fi contracarate prin alte metode.

Dar chiar şi atunci, este nevoie de o autorizaţie specială. „Nu s-a eliberat nicio autorizaţie de acest gen în perioada 1994-1999, când am fost director al operaţiunilor speciale”, a declarat el. „Şi nu a existat nicio altă acţiune care să-i privească pe Prinţesa Diana şi Dodi Al-Fayed.”

Un renumit expert în siguranţa maşinilor, Murray MacKay, consultat de reporterii postului de televiziune CBS,  a declarat că e de admirat modul în care experţii francezi au examinat fiecare componentă a maşinii, pentru a determina vreo eventuală defecţiune a sistemelor auto, în special a frânelor, şi a ajuns la concluzia că automobilul nu avea probleme tehnice. „Nu era nimic în neregulă cu maşina”, a spus MacKay.

Probe înlocuite la spital

Rezultatul anchetei poliţiei franceze era foarte clar: era vorba despre un accident întâmplat „nu din vina fotografilor care urmăreau Mercedesul, nici din cauza serviciilor secrete, ci din cauza şoferului Henri Paul, care circula cu o viteză mult peste cea admisă şi care a pierdut controlul volanului încercând să evite un Fiat Uno alb, pe fondul unei stări confuze provocată de amestecul de medicamente şi alcool”.

Mohamed Al-Fayed a strâns dovezi că Henri Paul nu fusese băut, acuzând că s-au făcut analize pe probe de sânge alterate, care ori nu au fost recoltate corespunzător, în timp util, ori au fost pur şi simplu înlocuite cu altele la spital. CBS a prezentat raportul de autopsie al doctorului Robert Forrest, unul dintre experţii toxicologi englezi care au verificat raportul francezilor.

„Nu am găsit niciun indiciu, oricât de mic, care să sugereze vreo conspiraţie în privinţa probelor de sânge. Iar sângele testat conţinea de trei ori procentul admis legal, plus un amestec alarmant de medicamente, prescrise legal. Haideţi s-o spun altfel: dacă aş fi ştiut că şoferul cu care urma să merg se afla într-o asemenea condiţie, nu m-aş fi suit în maşina lui în veci”, a declarat dr. Forrest. De aici reiese clar că procentul de alcool crescuse în mod bizar, de la de două ori peste limita admisă, cum era stipulat iniţial!

Misteriosul Fiat Uno alb

James Andanson, un paparazzo care lucra pentru agenţia Sipa, este „cheia” accidentului. El avea un Fiat Uno alb, despre care n-a scos un cuvânt atunci când colegii jurnalişti se dădeau de ceasul morţii ca să găsească maşina implicată în accident. Însă detectivii particulari plătiţi de Mohamed Al-Fayed au descoperit-o ­într-un garaj, revopsită.

John McNamara, fostul şef al securităţii lui Mohamed Al-Fayed, este convins că unii dintre paparazii aflaţi în Pasajul Alma în noaptea accidentului erau plătiţi de MI6, inclusiv James Andanson, de aceea poliţia a închis ochii ca să nu găsească maşina care a cauzat, practic, accidentul. Jean Claude Mullez, cel care a condus ancheta franceză, îl contrazice. L-a anchetat pe Andanson şi a verificat declaraţiile sale.

„Nu era la Paris în noaptea fatală”, a precizat Mullez. Mai mult decât atât, poliţiştii săi au găsit maşina într-o stare precară. „Nu se putea merge cu acea maşină. Nu funcţiona”, a spus Mullez. Totuşi, „dovada” concretă că nu fusese la Paris în noaptea accidentului consta doar într-un bon de benzină dintr-un alt oraş francez, pe care Andanson putea să şi-l procure pe diverse căi. Iar soţia declarase că fotograful fusese cu ea.

O moarte bizară

Testele efectuate de experţi au relevat că limuzina Mercedes nu a avut probleme tehnice

Un raport de expertiză asupra maşinii Fiat Uno a lui Andanson demonstra că, „iniţial, maşina era de culoare Bianco 210” şi că „mostrele prelevate se potriveau cu cele ridicate de pe oglinda şi portiera Mercedesului în care se afla Prinţesa Diana”.

Ceea ce înseamnă că, indiferent pe unde a fost Andanson, maşina Fiat Uno care îi aparţinea a fost în Pasajul Alma şi a lovit Mercedesul. Expertiza nu a fost luată în considerare deoarece poliţia l-a scos din cauză pe Andanson. El a revenit în atenţia opiniei publice când s-a sinucis în mod bizar la 5 mai 2000, fără să lase nicio scrisoare de adio.

În vârstă de 54 de ani, Andanson câştiga 500.000 de dolari pe an, avea un mic castel pe Valea Loirei, un apartament la Paris, conducea un BMW ultimul tip şi ducea o viaţă excentrică. Cu toate acestea, în ziua fatidică, s-a suit în BMW, s-a oprit la un oficiu poştal, unde a scris şefilor săi ca din acea zi să trimită cecurile soţiei sale, apoi s-a oprit la o benzinărie unde şi-a făcut plinul şi a umplut şi o canistră, apoi dus a fost.

Un fermier l-a găsit într-o pădure, la câteva sute de kilometri depărtare de casă, în maşina arsă. Autopsia asupra cadavrului carbonizat a confirmat că era Andanson. O lună mai târziu, trei mascaţi au năvălit în biroul agenţiei Sipa de la Paris, unde lucrase Andanson, au împuşcat un agent de pază în picior şi au ţinut ostatici nişte angajaţi timp de trei ore, cât au cotrobăit prin arhiva fotografică. Ancheta asupra morţii lui Andanson nu a legat cele două evenimente, concluzionând că fotograful s-a sinucis.

Posibil din cauză că îl înşela soţia. Aceasta a negat vehement „suspiciunea răuvoitoare” şi a cerut ca anchetatorii să ia în calcul asasinarea soţului ei. Tot atunci a recunoscut că nu e sigură unde se afla soţul ei în noaptea când Prinţesa Diana şi-a pierdut viaţa, că nu mai ştia dacă fusese cu ea sau nu! Dar, dacă fusese în pasajul subteran, ce fotografii făcuse el la locul faptei? Şi unde le-a ascuns?

„Hoţii” care au furat din casele paparazzilor

Investigaţiile care se tot fac de 12 ani încoace au scos la iveală întâmplări ciudate petrecute la 31 august 1997, ziua când s-a anunţat tragicul eveniment. Nişte „hoţi” cu ponturi foarte precise au descins în casele şi birourile unor paparazzi care negociau fotografiile luate de la faţa locului. Darryn Paul Lyons, care are biroul la Londra, a declarat sub jurământ că în ziua de 31 august 1997, la ora 12.30, a fost contactat de fotograful francez Lorent Sola, care i-a spus că are fotografii de la locul faptei, pe care vrea

să i le transmită imediat.

Lyons a fugit la biroul său, unde, în jurul orei 15, a primit fotografiile, începând imediat negocierile în scopul vânzării lor în SUA şi în Anglia, pentru 250.000 de dolari bucata. Însă, imediat după ce s-a anunţat moartea prinţesei, a retras oferta şi a pus fotografiile într-un seif. În noaptea de 31 august, s-a întrerupt curentul electric la biroul său - dar nu şi în restul clădirii de birouri - şi cineva a cotrobăit prin arhivă. Lyons a anunţat poliţia, dar nu s-a descoperit nicio urmă a hoţilor. 

Un jurnalist londonez, Lionel Cherruault, a fost şi el călcat de „hoţi”. El primise un telefon de la un fotograf din Florida pe 31 august 1997, la ora 13.45, care i-a spus că urma să primească fotografii de la locul accidentului. A acceptat să le achiziţioneze, după ce obţinuse aprobarea de la şeful său.

În noaptea de 31 august – 1 septembrie, „hoţii” au pătruns în casă în timp ce el, soţia şi fiica dormeau, au furat echipamentul electronic prin care transmitea fotografii, maşina soţiei şi apoi au plecat lăsând uşa de la intrare larg deschisă. Poliţiştii chemaţi să investigheze l-au asigurat, în glumă, că „hoţii” făcuseră o „lucrare măiastră”, bine executată, ca „specialii din MI5 şi MI6”: nu lăsaseră nicio urmă, niciun „indiciu direct”.

Plan de asasinare de „tip Miloşevici”

Turbulentul Richard Tomlinson, fost ofiţer MI6, şi-a acuzat colegii de implicare în asasinarea Prinţesei Diana încă din 1998 şi a fost audiat, prin înregistrare, şi de anchetatorii britanici. Tomlinson a declarat că pe vremea când opera în Balcani a văzut un plan de lichidare a liderului sârb Slobodan Miloşevici, întocmit de ofiţerul Fishwick, care conţinea trei modalităţi: antrenarea şi echiparea unui grup de opoziţie sârb, utilizarea unei celule britanice de lichidare „Increment”, formată din membri SAS (Special Air Service), sau un „accident” de automobil provocat într-un pasaj, prin şicanarea şoferului lui Miloşevici.

Această a treia variantă prezintă „o stranie asemănare”, după cum s-a exprimat Tomlinson, cu ce s-a petrecut în Pasajul Alma. El a pus la dispoziţia anchetatorilor copii după acest plan, iar un ofiţer MI6 a trebuit să recunoască existenţa lui, dar a precizat vag că planul viza un alt  lider balcanic acuzat de genocid.

Lady Di i-a cucerit pe englezi prin firea ei caldă şi prin implicarea în acţiuni caritabile

Cum s-au cheltuit banii

Costurile investigaţiilor asupra morţii Prinţesei Diana, efectuate de autorităţile britanice între 1 iulie 2007 şi 30 iunie 2008 s-au ridicat la 4. 536.598 de lire sterline, din care 300.381 de lire s-au cheltuit cu plata anchetatorilor, 1.857.824 pentru servicii externe, 717.481 au costat echipamentele IT, 722.655 s-au cheltuit pe video conferinţe şi vizite speciale, 161.579 consultanţă şi 776.678 alte cheltuieli.

Diferenţa de până la şase milioane de lire sterline (1.463.402) a fost administrată pentru anchetă de către ministrul Justiţiei, Scott Baker, până la 30 iunie 2007. Rezultatul anchetei britanice care a costat atât de mult a nemulţumit opinia publică, mai ales din cauza prea deselor concluzii de genul „din lipsa altor probe”.