O substanţă chimică din cosmetice creşte riscul de diabet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

		    
		    
		    FOTO: Shutterstock | Chimicalele din produsele cosmetice cresc riscul de diabet
FOTO: Shutterstock | Chimicalele din produsele cosmetice cresc riscul de diabet

Un studiu efectuat de cercetătorii suedezi avertizează asupra riscului de diabet din cauza unor chimicale ce se găsesc în anumite produse de îngrijire personală, informează FoxNews.

Femeile care au particpat la studiu, care aveau în sânge o concentrație mare de substanțe chimice nocive, numite ftalaţi, aveau de două ori mai multe şanse de a suferi de diabet decât persoanele cu un nivel scăzut al acestei substanţe.

Ftalaţii sunt folosiţi într-o gamă variată de produse cosmetice, de la oje, fixative, săpunuri, şampoane şi creme de faţă, la machiaje sau parfumuri, pentru a prelungi durata acestora. De asemenea, studiul a descoperit şi că există o legătură între concentraţiile ridicate de ftalați și rezistența la insulină, în rândul femeilor care nu au diabet. Rezistenţa la insulină precede, adesea, apariţia diabetului de tip 2.

„Deşi rezultatele cercetării noastre trebuie să fie confirmate de alte studii, acestea susţin ipoteza conform căreia anumite substanţe chimice din mediu pot contribui la dezvoltarea diabetului“, a declarat Monica Lind, coordonatoarea studiului.

Ftalaţii sunt prezenți şi în compoziția anumitor medicamente şi dispozitive medicale și este posibil ca femeile care suferă de diabet să aibă în corp o mai mare concetrație de ftalați, ca urmare a utilizării acestora, susţine cercetătorul James Todd.

James Todd și colegii săi au analizat informațiile provenite de la 2.350 de femei cu vârste cuprinse între 20 și 80 de ani, care au luat parte la studiul realizat de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, între anii 2001 şi 2008. Dintre participanții la studiu, 217  sufereau de diabet.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite